Se vorbește mult, în ultima perioadă de timp, despre asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești și este firesc, desigur, să se vorbească, atâta timp cât așa zisa reformă a Justiției bate pasul pe loc. Este adevărat că reforma, fie vorba între noi, a început de mult timp, a fost apreciată de unele guvernări și criticată de altele, a fost socotită ca fiind încheiată odată cu elaborarea Codului Civil și Penal, respectiv a celor de Procedură. Se poate vorbi de încheiere?! Absurd! Exclam „absurd” pentru că așa este cu adevărat. NU s-a finalizat reforma în nicio instituție a statului de drept! Acolo unde se raportează că s-a împlinit, analizați doar mentalitatea și trageți concluzii. Nu s-a finalizat, cu adevărat, nici integrarea României în structurile europene, de altfel. Și nu prin prisma a ceea ce se întâmplă, după comunicarea rezultatelor la alegerile locale, între cei doi mari reprezenanți ai Puterii Executive din România, mă exprim în acest fel…
Soluțiile instanțelor judecătorești ar trebui să fie identice în cazuri similare, cu foarte mici deosebiri raportate, în cazul acțiunilor penale, la aprecierea duratei de detenție, spre exemplu, între minim și maxim, având în vedere o serie de elemente stabilite prin Codul de Procedură Penală. O atare situație este impusă, printre altele, de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și, implicit, în fața autorității judecătorești. Asta presupune, mai înainte de toate, asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești, care se pare că nu este ÎNCÃ realizată! Și dacă nu este, ne mai putem întreba DE CE multe soluții rămase definitive sunt diferite și chiar contradictorii în cazuri similare?
Această stare de fapt este una din cauzele principale ale neîncrederii populației în actul de justiție, la care aș adăuga, fără rezerve, cazurile rușinoase ale unor magistrați certați cu legea. Amintesc aici doar pe cel mai recent, anume al magistratului Carmen Mladen de la Secția comercială a Curții de Apel Craiova, reținută acum două zile pentru a fi audiată în legătură cu infracțiuni de șantaj și corupție sexuală (!). În paranteză fie spus, Cicero este contrazis: Justiția nu poate fie ea însăși splendoarea maximă a virtuților!
Pe lângă aceste principale cauze amintesc, având convingerea că foarte mulți cetățeni cunosc realitatea, lipsa de personal și lipsa condițiilor materiale necesare în multe unități judecătorești, fără de care nu se poate realiza în bune condiții actul de justiție. În așa condiții, arta dreptului nu poate fi arta repartizării juste în România! Justiția nu poate fi în măsură să facă dreptate, potrivit menirii ei. Justiția nu poate apăra drepturile fundamentale ale cetățeanului ci, din contra, adeseori le încalcă. Și asemenea fenomen, pentru că atinge dimensiunile unui fenomen în România, ia amploare dacă amintim de posibile imixtiuni în actul de justiție! Puterea politică, indiferent de ce culoare a fost ori este, a fost de mai multe ori criticată sub acest aspect. Or, se știe doar, nu iese fum fără foc…
Nu doresc să însăilez o prelegere axată pe vreunul din subiectele nuanțate, mai mult ori mai puțin, în cele prezentate mai sus. Vă ofer posibilitatea să analizați singuri, în liniștea casei, dacă o aveți, cu obiectivitate și mult calm, dacă puteți, lecturând un material făcut public în „Jurnalul de Ilfov”, la 22.03.2012 și actualizat la 26.03.2012. Întrebați-vă și încercați să înțelegeți dacă un judecător, care are într-o ședință peste o sută de cauze, indiferent că sunt cu acțiuni penale sau civile, poate fi atât de lucid încât să dea hotărâri corecte la fiecare caz în parte! Gândiți-vă câte părți are de ascultat la fiecare, imaginându-vă că unele dintre ele sunt complexe, cu mai mulți învinuiți, cu mulți martori și așa mai departe. Gândiți-vă că acel magistrat și grefierul de ședință nu au pauză de masă. Gândiți-vă ca acel grefier de ședință trebuie să studieze fiecare dosar în parte, ca și judecătorul, de altfel, să-i facă toaleta înainte de ședință și după aceasta, să expedieze citații prin toată țara și chiar prin străinătate, în unele situații, să facă multe alte lucrări specifice pe care mai marii justiției române le-au uitat ori nu le-au știut vreodată că trebuie executate! Altfel, nu se explică de ce nu intervin să ia măsuri de natură a asigura cadrul adecvat pentru înfăptuirea actului de justiție. Și, nu în ultimul rând, gândiți-vă la sănătatea acestor salahori, ale căror drepturi sunt încălcate de toți superiorii lor în funcție, obligați să lucreze sâmbăta și duminica, adeseori, dat fiind volumul covârșitor de muncă. Mă refer la grefieri, pălmașii instanțelor de judecată…
Deci, iată materialul! Lectură plăcută!(?)

Judecătoria Cornetu în pragul colapsului

„Cu numai șase judecători și câțiva grefieri, beneficiind de două-trei săli cât niște dormitoare de apartament de bloc, Judecătoria din Cornetu mai are un pic și pune lacătul pe ușă. Magistrații sunt pur și simplu depășiți de numărul imens de dosare ce revine fiecăruia, de multe ori ziua de lucru a unui judecător ajungând să se încheie la două sau trei noaptea.
La Judecătoria Cornetu s-ar putea susține multe alte activități, mai puțin actul de justiție. Înființată la 1 noiembrie 2006, instituția mai are un pic și se închide din cauza personalului insuficient și a condițiilor precare de lucru. Schema oficială cuprinde 10 judecători, 11 grefieri, doi grefieri arhivari și un registrator. Din cele 10 posturi de judecător sunt ocupate doar șase, iar unul dintre aceștia se află în prag de pensionare. Din cei șase judecători care se încumetă să activeze la Judecătoria din Cornetu, patru lucrează în instanțe civile și doi în cele penale. La instanțele civile situația este de-a dreptul descurajantă: unui singur ju­decător îi revin într-o singură zi de muncă 170, sau chiar și 200 de dosare. Deși ședințele încep la ora 8.30, până spre ora 14.00 judecătorul nu apucă să strige nici măcar dosarele solicitate pentru amânare.
Rovinieta, bat-o vina
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cornetu, judecătorul Cătălin Magdalena ne-a spus și care este una dintre cauzele care sufocă activitatea instituției: plângerile contravenționale. Într-o sin­gură zi, 20 martie 2012, la Judecătoria din Cornetu au fost înregistrate 165 de astfel de plângeri, îndreptate cu precădere împotriva amenzilor pentru rovinietă. Pentru că judecătorii care se ocupă de cauzele civile nu mai prididesc cu dosarele, cei doi colegi care se ocupă de cauzele penale au început și ei să judece, peste program, mai exact după orele 19.00-20.00 din spețele cauzate de buclucașa rovinietă. Din cauza numărului imens de dosare, judecătorul Magdalena, de exemplu, nu își permite o zi de concediu, la Cornetu nee­xistând practic vacanță judecătorească. Cifrele vorbesc de la sine: dacă în 2011, la nivel național un judecător a rezolvat circa 1.100 de cauze, la Cornetu s-a bătut recordul mondial, numărul pri­cinilor judecate fiind de 3571 de fiecare magistrat.
Condițiile în care se face justiție la Jude­cătoria din Cornetu sunt cunoscute până la cel mai înalt nivel, inclusiv la Consiliul Superior al Magistraturii. Cu toate acestea ni­meni nu mișcă un deget. Judecătorii de la Cornetu au făcut apel la colegii lor pe forurile consacrate ale magistraților, însă nu se arată doritori care să își sacrifice viața personală pentru a veni în Ilfov. Și dacă pentru restul problemelor, cum ar fi cea a sălilor de judecată, improprii pentru această destinație, ar mai exista ceva soluții, pentru lipsa de personal nu există altă alternativă decât, măcar, respectarea schemei de personal, dacă nu chiar suplimentarea acesteia. Închipuiți-vă la ora 8.00 o mare de oameni, citați în 200 de dosare, martori sau părți în procese, care se înghesuie pe scările Judecătoriei până la etajul doi. Toți acești cetățeni care speră într-un act de justiție corect, nu apucă de multe ori nici măcar să își audă strigate numele de pe lista de ședințe și nici măcar să intre în sală. La procesele penale, cu acuzați în arest preventiv, dacă a venit familia unui singur învinuit s-a umplut sala de judecată. Probabil că dacă un magistrat dintr-o țară europeană ar vedea cum se înfăptuiește ac­tul de justiție în județul Ilfov, ar solicita ajutoare de urgență pentru un sistem care ar putea funcționa normal, dacă legile românești ar permite să se autofinanțeze.”