Despre dr. Moses Rosen, la un centenar de la naștere ( 1912-1994)
L-am cunoscut pe fostul Șef Rabin dr. Moses Rosen cu câteva ocazii. Era un personaj destul de distant și autoritar. Ceea ce m-a făcut să-l respect, totuși, a fost erudiția, pasiunea în a apăra iudaismul în România, spiritul diplomatic și intransigența în combaterea antisemitismului și negaționismului, atât înainte de 1989, cât și după. Ca orice om a avut și multe defecte. Mi s-a sugerat să-i caut dosarul la CNSAS. Are desigur un dosar voluminos. Din propria experiență, de fost director tehnic la o întreprindere industrială am constatat că și eu am un dosar la CNSAS, de urmărire, un dosar de circa 500 de pagini care conținea o mulțime de fleacuri și care nu a condus la nici o concluzie. O armată de ofițeri și informatori și-au consumat timpul pentru a dovedi că nu aș fi leal regimului. Nu s-a dovedit nimic. De aceea nu cred că mă interesează ce au scris unii și alții, din reavoință sau din naivitate. Despre dr. Moses Rosen au circulat destule zvonuri, multe neadevărate sau greu de crezut, că a fost membru PCR, că a fost „rabinul roșu”, că îi plăcea pokerul, că nu era corect, că a practica cultul lui Ceaușescu, etc. O mare eroare o fac unii cercetători care îl pun pe Moses Rosen în contrapondere cu alt fost Șef Rabin dr. Alexandru Șafran. Îl apreciez pe Al. Șafran pentru profunzimea cunoștințelor în domeniul iudaismului, Cabalei, etc., dar plecarea sa din țară nu se justifică decât prin dorința de a evita o luptă pe care ar fi putut să o ducă în favoarea demnității obștei evreiești. Nu cred că a fost izgonit din țară cu pistolul ca Regele Mihai. Nici nu cred că ar fi fost arestat. Poate că ar fi fost scos din funcție. El a preferat să devină Mare Rabin la Geneva. A fost opțiunea sa. Moses Rosen și-a luat în sarcină o misiune aproape imposbilă- să fii lider evreu religios într-o țară cu regim dictatorial, ateist, devenit treptat xenofob. Se știe că, împreună cu av. C. Vișinescu , Moses Rosen a căutat să salveze sioniști de frunte. De asemenea, prin cărțile pe care le-a editat, prin predicile sale, prin contraatacurile la mizerabilele diversiuni ale unui CV Tudor, ș.a. a reușit să impună un respect față de obștea evreilor in România. Nu mă interesează ce foloase personale a obținut. Nimeni nu este sfânt, nici rabinii. Dar în fața lui Dej, Bodnăraș, chiar Ceaușescu a fost un om politic demn, chiar dacă a trebuit să cedeze, să accepte distrugerea unor sinagogi. Dar în 1956 a înființat prima publicație evreiască cu oarecare autonomie , cu un cult personal care nu era rodul unei infatuări, ci o armă de a combate cultul dictatorului Ceaușescu și dictatura peceristă. Așa văd eu lucrurile. A negociat plecarea a circa 300-400.000 de evrei, chiar dacă România lui Ceaușescu a stors bani pentru acest demers. A fost sprijinit de forurile evreiești din Europa și SUA. Nu a fost familiar cu enoriașii, dar nu era în firea sa, am spus, nu era ușor abordabil, ceea ce l-a deosebit de urmașii săi la președinția FCER. A mai făcut două erori. Când a cerut interzicerea editării volumul IX din OPERELE lui Mihai Eminescu, trebuia să se consulte cu intelectualii evrei, iar intervenția trebuia justificată prin lipsa unui aparat critic, care ar fi putut să fie adăugat. În mod pervers guvernanții au retras volumul, pentru ca apoi , după 1989 să fie reeditat, iar Eminescu a ajuns un „martir” al lui Rosen. Se știe că jurnalistul Mihai Eminescu se opunea imigrării masive a evreilor din Galiția, Polonia, Ucraina, fără ca Marele Poet să fi fost antisemit. Limbajul său era limbajul epocii, iar legionarii și alți antisemiți până astăzi iau drept referință „Doina” și articolele lui Eminescu. Este o chestiune delicată în care Rosen nu a fost bine sfătuit. De asemenea conflictul cu dr. Alfred Hârlăoanu a degenerat într-o excomunicare care nu s-a practicat niciodată în România, lucru care nu îi face cinste.În cartea editată de Hasefer, sub coordonarea dr. Hary Kuller, „Evreii din România”(2008) se pot găsit date destul de complete despre activitatea lui Moses Rosen. Cărțile sale, „Eseuri biblice”, „Învățături biblice”, „În lumina Torei”, ș.a sunt scrise cu talent și respect pentru înaintași, pentru părintele său, gaonul Arie Rosen. Din păcate personalitatea sa se află acum într-un con de umbră, dar pasiunile vor trece și el va fi așezat la locul pe care îl merită, alături de Niemirover și Șafran.
Fost membru al unor înalte foruri evreiești europene, membru de onoare al Academiei Române în 1993, al Consiliului de Conducere al Universităților din Ierusalim și Tel Aviv, fondator și prim președinte al Casei Diaspora din Tel Aviv, DHC al Yeshiva University din New York, al Universității Bar Ilan, cunoscut de numeroase personalități din lume, inclusiv de Papa de la Roma, dr. Moses Rosen rămâne o personalitate cu care obștea evreiască din România și evreii originari din România, aflați în Israel și în Diaspora ar putea să se mândrească.
BORIS MARIAN MEHR