În secundele serilor ce au trecut mi-am strunit degetele să nu mai atingă nici un cuvânt, să nu-l mai răsfețe pentru că tu nu erai acolo. Înșelam trupul cu un gând și mi-a fost atât de greu să mă privesc în oglinda prezentului cu destinație viitoare. Este atât de luni și un Scorpion neplictisitor își ascunde acul și zâmbește. Nu este decât o „aventură" de durată, cât o viață, undeva între ieri și mâine, miezul matern al meditației la dragoste. Știi ceva, iubita mea din alfabetul dragostei? Voi scrie pentru tine un jurnal, un gând al nopților către dimineața unui mers către o unică noapte a pasiunii. Mi-o doresc și chiar dacă ar fi să fie ultima noapte voi picta pe buzele tale un incendiu al sărutului, fără să pierdem alte nopți pentru că vor fi cu noi. Le strângem în imperiul trupurilor noastre și le vom da un nume... nu o iluzie.
Iluzie... la ora nesomnului. Tu nu vei fi acolo, pentru că ai încredere în oameni, când vânzătorii de iluzii câștigă necinstit o inimă, undeva la un joc al hazardului. Și ce fac cu ea? O fărâmă. Apoi cineva încearcă să retrezească din acea inimă o pasăre în zbor, dar aripile nu mai pot crește, nu se mai pot vindeca. Sufletul a murit și forța e undeva în abis. Eu, tu, nu mai putem decola către înalt. Zborul nostru a fost furat, închis într-o grotă a unor suflete de piatră. Ne-au călcat în picioare și atunci când puteam să ne ridicăm au crezut că ne mai trebuie încă o sentință. Și nu au stat pe gânduri și ne-au „dăruit-o". Fără nici o urmă de regret, fără nici o reținere. Ne-au pus în cârcă verdictul de vinovat fără vină și au arătat cu degetul ceea ce, evident, ei au făcut. Inventează cu nerușinare gesturi și atitudini în necuvinte. Sunt mândri că privindu-se în oglindă... rezistă.
Oglinda? Cât rezistă? Doar ea știe. Imaginea din peretele cuvântului încrustată cu dorințe și rugi se odihnește în timpul ei. Tăcerea sufletului plânge cu suspine și, uneori, înțelege prea târziu suferința unui punct de rouă ce mi-a umezit buzele matinale, uscate de decizia unei porți trântite-n nas. Stătea cu ea la taifas și fiecare cuvânt nu prevestea iscarea unei furtuni cu tunete, fulgere și... bip-uri. Săraca mama! Ce să mai spun de tata? Bine că se „odihnește", dar tot s-ar „întoarce" să spună și el ceva. Îmi împachetez lucrurile, cămăși la cămăși, cravate la cravate, amintiri la reamintiri, pe când remușcările se uită ciudate ca la o fantomă. Gelozie? Glumă? Habar n-am! Ele înțeleg. Ceea ce știu este că am dat mărgăritare celei ce nu merita, că fiecare bob al lacrimilor mele va înțelege că urma pașilor doare. Tu vei înțelege, femeie misterioasă...
Mister, inexplicații și o femeie cu care doar „vorbesc” și-mi este cald și rece. O doresc, deși nu am avut-o niciodată, poate nu o să o am în brațele, dar gândul la ea mă înnebunește. Fac dragoste cu o ființă caldă și mă gândesc la femeia misterioasă din visul meu. Mă văd dansând cu ea pe melodia lui Johny Reid – Darlin’, poate fi și melodia ei preferată, o dezbrac ușor sărutându-i trupul, ca apoi să facem dragoste ca și cum ar fi ultima zi din viețile noastre. Îi văd privirea și mă opresc din când în când pe brațele visului, aproape de înălțimea trăirilor fantastice. Poate fi vis? Cu siguranță da, dar va fi visul meu real în noaptea pasiunii. Tu, femeia mea de aproape, de departe, de oriunde ai fi, auzi cântecul sufletului meu. Poate este melodia unui bun prieten, o compoziție folk, poate fi melodia unei trăiri cu ochii deschiși. Închid ochii, tac și plec pe aripa vântului meu, cerului meu, versului meu, gândului și iubirii pe care ți-o port. Te voi avea înger din noapte, trăire din vis... melodie a clipelor celeste, a celor rămase din propriu-mi carusel...