agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 934 .



despre vorba
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [EADRIAN ]

2012-09-04  |     | 



Vorba trimisă cu lumină și întuneric.

Spun aluzii în un mod care îmi face rău.

Am o liniște care acum îmi face rău, trebuie să vorbesc ceva, nu trebuie să las gândul.

Îmi place când ceilalți au negații.

Trebuie să am vorba francezilor, căci ei au o vorbă de povestitori.

“păi dacă nu aș avea o părere bună despre mine …”

Să mă aud când vorbesc.

Expresia “măi bolovane!”

“Ce e da, da, iar ce e nu, nu.”
Trecerea de la starea aia tâmpită (neantă) la normalitatea dorită este ieșirea cu un fel de țipat și un fel de nechezare(scuturare animalică).

Exisă o greutate de a executa, contrară acelui “mda” după care sunt mort (e semn bun, e dispunere fată de celălalt).

Pe rând: zâmbirea (statul frumos=simpatie?), bucuria, îmbrățișarea, plus vorba.

Trebuie să intri în pielea povestitorului ca să vorbești, altfel nici tu nu ești în stare să vorbești despre tine.

Ne așteptam la un anumit comportament și limbaj de la celălalt.

Limbajul te amorsează pentru agitație, dar are și puterea de a te vindeca.

A purta răul față de cineva asociat cu faptul că îi spun altuia.
Orice scriere sau ceva drăguț te ajută doar ca să te consume.

Am spus: Sfânta Paraschiva! Și mi-a trecut punctul de durere din cap.

Dumnezeu-Cuvântul este Iisus Hristos.

Condiționalul în ceea ce urmează: dacă așa …

Cuvintele, vorba sunt de la început.

Vorba: “uite-l și pe ăsta”.

Însoțesc și vorbesc despre mine.

Întrebarea “Ce fac?” înainte de a lua decizia.

Nu îmi găsesc cuvintele.

“tu zici”/ apăs pe ce zic și se pune.

La început sunt mari sferele amintirii, cum e mare și povestea de spus.(

Fața mea în peretele sferei, ca o mască. Spun din ce văd acolo în lumina galbenă. În centru pătrate galbene de intensități diferite cu pete (puncte) negre reliefând lucrurile, formele în mișcare.

Limba de foc pe tabla de șah.(vorba indienilor)

Gonind pe calea cea albă, norii albaștri de pe o parte și alta se lipeau ca palmele la rugăciune și auzeam cuvinte despre cale.

Ne-am trimis semnale și așa ne-am reîntâlnit pe mare și te-am revăzut din fir a păr și a început vorba de cutare și cutare și marea radia iubire.

Părerea despre cutare.
Gonind pe calea cea albă pentru a potrivi impresii, păreri.

Fapta de folos sufletului cu acel “tu zici”.

Limpezirea ochilor când ceilalți îmi confirmau prin cuvinte gândirea lor josnică.

Gura la spate ce înghite o bilă albă.

Ca un uriaș iau vorba dintre nori și o arunc pe cale, ca bila înspre popice.

Să te certe Domnul pe tine, răule, că l-ai supărat pe băiat.

În vorbă cu mine îmi atingi cercul alb, iar la început am văzut cercul în flăcări.

Unele adevăruri mărunte spuse în un fel.

Vorbesc din nou ca tine.
Urc spirala galbenă pană la tine, la cuibul nostru, unde avem vorba.

Străpunge unda resemnării deschizând gura 0 și scoțând glasul.

Culeg ecoul cuvintelor tale ca un polen de floare.

“ce poamă ești.”

“poamă acră.”

A vorbi cu Dumnezeu înseamnă să te mărești, ying și yang.

Vorbesc ca tine când tu soare te rupi din petale.

Vorbesc ca ea când ea e în eclipsă de lună.

Te prind cu limbă de cameleon, pe tine, statuietă de aur cu părul în soare, când îți vorbesc în peșteră.

“uite așa mă bate gândul.”
Vorbești arzând ca flacăra unei candele.

Cobor în maxilarul de jos (gard=umanitatea) de pe curba ce-mi închide vorba și văd o imagine.

“a le înflori”

La cum gândești așa îți vorbesc.

Plăcerea pentru o poveste.

Lozinca face zgomot.

Vorba cu mine este închiderea vorbei.

Vorba ce vine pe o cale e în vârf de linie și o închide o curbă.
Curba ce închide vorba este adevărul(“caută și vei găsi”). Adevărul e o undă. Curba = excitare.
Linia punct, ce vine, e viața (“cere și ți se va da”)
Linia pe care trece viața e calea.

Acum, centrul de greutate s-a schimbat la mine, am un cuvânt de spus.

Cine vorbește, cere.

A te ruga are legătură cu “tu zici”.
A te ruga înseamnă inducerea celorlalți. Tu cu ceilalți pe o curbă. A-L introduce pe Hristos pe curba ta (curba = substanță cenușie dintre cei doi lobi ai creierului).
Curba faptei și cea a vorbei sunt perpendiculare. Fapta indusă în vorbă.

Tu ești pasărea de pe chipul meu ce aduce zumzet în luminișul din pădurea mea.

Culeg informații când mă întâlnesc cu mine, eu care merg pe curba ce închide vorba, cu eu care vin.

A împinge cu limba un tablou spre un tablou existent.

Suferința curge. Cuvântul o oprește.

A vorbi cu celălalt din pată. Limita. Punctul în cerc.

Emoția este o traversare O/// cuvântul o barează, țâșnind din subteran.

Punctul și pata (nevorba).
Podul (vorba) = limba întoarsă făcând pod.

Plăcerea de a comunica.
“trebuie să”.

Împletirea sloganurilor.

Deschid gura, fac vacuum și împing cu limba.

i-am spus lui … și parcă a ieșit pe undeva.

Unii înțeleg mai bine înțelesul unor cuvinte.

“Îți lasa gura apă.”

“Am senzația că.”

Nevorba = boboc de lalea neagră.

Sfera rostogolită în gura de șarpe O)

Oftat = gura pământului.

Căscat cu gura mea.

Limbă lungă. Vorba presupune aluzii lipite de limbă lungă.
Sunt trimiteri, aluzii care nu se lipesc, probabil unde se duce gândul.
Zboară din gură aliniindu-se ?
Cuvinte se așează pe lungul de dinainte (se trimit).

“să iei o piatră în gură.”

“în o ordine de idei.”

A mușca din sferă = a mânca mâncare (fructe etc).

Mă duc la idee. Iau cuvinte. Spun o poveste.

Nu există vorba în nimicul ce se face. Punctul care se face și cel care vine.

Scliparici de lumină din cuvinte. Suferința s-a redus la un punct.

“mi-a deschis mintea.”

“nu știi de unde sare iepurele.”

“o luăm de coadă iar”.

“Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.”

“cu ochii în patru.”

“uită să se culce seara și uită să se scoale de dimineață.”

“stai cu capul către vânt ca să ți se fumeze țigară.”

Dacă zic: “Doamne ajută” sare un bulgăre alb de viață, coborând în jos și ieșind prin mâini. ?

Vorbește cu sângele, cu limfa, cu organele și cu tot ce îți apără organismul din interior.

Vorba rea, gândul rău.

Impresia vine să spună după o faptă făcută.

“viața e un cazinou.”

“a se sparge în figuri.”

“ptiu, piază rea.”

A considera (a zice că).

A ridica nivelul celuilalt înseamnă a vorbi cu el.
Ce mari sunt cei care vorbesc cu Dumnezeu?

Câteodată, mergem înainte printr-un punct. Alții, din contră, vin să vorbească.

Tăria din care scoatem vorba.

Taa-taa vorbă cu mine ?

“frate, ăsta sunt eu.”

Apusul de soare pentru cei care au probleme cu înghițitul sferei ce se rostogolește.

“nu faci scară la cer cu alea.”

Cuvinte cheie.

“a dormi ca valiza.”
În spunerea ta iei marile simboluri.

“a intra în ei.”

Salutul, formă de salut e importantă.

Vorbă cu lucrul în sine lungește paiul a. i. să poți merge până la capătul lui.

“a fi depășit de situație.”

Teoretizare ca adjudecare.(“a da cu bâta în lac”)

“nu intra la gânduri din astea.”

“parcă ți-a revenit inima la loc.”
Francezii își excită limbajul cu “r”.

Cu o negație te poți elibera de o conștiință strâmtorată, prinsă în ghiarele unei mâini proprii în procesul de autopedeapsă, iradiezi, emani ceva, se instalează liniștea, confortul, plăcerea de a fi. Cu o negație afirmi ceva și negând un simbol ce te leagă de un anume lucru în sine afirmi ceea ce vrei să crezi. Practic, afirmația care o aștepți face să vezi lucrurile ca în momentul acela prim de iradiere, de emanare a ceva, acel ceva poate fi chiar o persoană cum și un lucru în sine (viața) pentru că este vorba de adevăr.

În procesul de vorbire prin comparație (specularea adevărului trecută la nivelul de înțelepciune, ca nivel cel mai înalt de înțelegere) se arată lucrurile din afară.

Cuvintele, ideile ies ca un nou născut în o înțelegere oarbă a lucrurilor.

Fiecare s-a dezvoltat după natura lui, unii vorbesc într-un fel, alții … așa cum s-a ajuns la cârtițe, insecte, …

Întrebarea: Ce caut eu aici?

Totdeauna da și nu sau mă iubește, nu mă iubește.

Cum te-ai sădit în mine, cum?

“gură cască.”

Copiii vorbesc cu lucrurile în jocul lor. Ei pun subiectivism în lucruri.

Când ești în vorbă sau te supără ceva, faci mai mare caz când pui suflet la dialogul normal sau cel cu supărare între ceilalți subiecți (potențiali subiecți).

“te mănânc”

“yes I am second” a răspuns Primo la telefon, de două ori, după ce vorbise cu mine. Cum e posibil?
Teoria a ceva care are la bază exact lipsa a acelui ceva.

Cuvintele sunt presate în timp.

Uitarea => golul a ceea ce am ținut să zic.

Omul produce expresii.

Vorba: fii mai de viață, mai cu viață, mai cu vlagă.
“a fi” are legătură cu povestea.
Omul generează povești, de aici și minciuna.
A pune viața, a pune iubire în limbaj.

Am trecut pe lângă cabina lui Todor și mi-a venit cuvântul lui: hai sictir.

“eu asta mor pe tine.” “a muri față de păcat, viețuind dreptății.”

“ți s-au urcat păsăricile la cap.”
Canal de comunicare.

“ești prost de dai în gropi.”

Pe când ieșea vorba, plonjam ca un delfin peste curba ce o închide.

A vorbi cu celălalt din pată. Limita.

“A se pune pata.”

“m-a ajuns somnul.”

“viața mea.”

“sufletul meu.”

“A te duce gândul.” “A te duce mintea.”

“am uitat. ce căscată.”

În fiecare tăcere, urechi de câine.

“mă face să visez/ să nu îți faci vise”

“visul meu pe lumea asta”

Perversitatea vine cu “dacă”

Sinceritatea aduce liniștea. Altfel, te duci înapoi, nu înainte.

“a se da pe brazdă”

Nevoia de a lua acea claritate care are glasul ei pentru neputința personală.

“m-ai dat pe spate.”

Am aruncat din vis vorba că fapta e gust.

Curba care închide vorba mea și curba care închide vorba ta = pasăre.

Am deschis gura și o gura a spus.

“te ține ca pe un prost.” “te ia drept prost.”

Exclamații: idolii mei sunt eu; trebuie să fie un cap la toate astea.

Speculație: omul se vede prin morți ca să se absoarbă în vis.

Vorba ce zice bate în simboluri.

Vorba o scot (vine) unde vreau în un fel.

Fum cu miraj: “hei mambo, mambo italiano”.

Vorba ce zice e din limba ce întoarce, limba care întoarce? (mă întoarce) înapoi sau înainte în jumătatea cealaltă a cercului în plan vertical; cerc pe care mă învârt.

Respectul pleacă cu gluma. “te întreci cu gluma.”

Vorba care îngroapă sentimentul.

Te hrănești și cu cuvinte dar de supărare nu poți să mănânci.

Foamea orbește.

Decizia da sau nu e pusă în balanță ca urmare a unui traseu imaginat care condiționează acțiunea.

Durerea vine după “nu vreau”.

Greutatea de a executa = a face + un “nu vreau” în spate.

Trebuie cântată intenția, ca să fiu mai atent.

“e cu cântec.”

Într-un conflict se subliniază ceva.

“să nu îți pui băutura în cap.” “să o bei tu pe ea, nu ea pe tine.”
Am o liniște de 2 km.

O deschidere a gurii în altă parte (îmi vine să zic).

“obrazul subțire cu mare cheltuială se ține.”
vorba noastră începe de unde se vede ploaia.
“Fie mie.” Maica Domnului.
Contopirea deschide gura.
Sunt (mă afund) în ciocolata caldă a momentului ce e cu o gură căscând.

Pe omul acela singur din mine, pe care îl priveam de deasupra peretelui, l-am întrebat:
- Ce e, sufletule?
Mi-a răspuns:
- Faptul că voi avea un suflet al meu. (era vorba de o fată)
Și a plecat pe o scenă în întunericul ce îl înconjura.

Comunici și pentru a face trecerea. Se face o legătură prin care poți trece un prag.
Cer închegat ce îți dă forța-tunet-vocea.
Sunt cuvinte care îmi plac cum sună:
- Þi-a fost dor de mine?
- Ca la început.
Când șeful a deschis gura parcă îi ieșise o cireașă.
Șeful care m-a făcut să sufăr are o voce acum.
Faptul că nu poți să scoți cuvinte vrând să explici ce a fost atunci. Acel atunci care e revenit în amintirea ta.
Faptul că vorbim folosind anumite cuvinte, inducând astfel un mod de a trăi pe baza unor expresii.
Comunicarea pentru a se trece un prag.
“în general spus.”
Scriu din ce scrie până de pe urechea dreaptă.

“îmi stă pe limbă.” În limba noastră stă înțelegerea noastră.
Se rostogolește sfera făcând limba.
“îl iubesc pe omul acesta.”
Și asta va trece.
Văzând cum vine vorba deoparte și alta, de bucurie am zâmbit.

Pe sub curba ce o închide vorba treceam prin tablouri.
Datori cu o vorbă.
“am gânduri mari cu tine.”
“pe dinafară.” “din cale afară.”
Vorba mamei și a tatei care scoate eul meu la viața din tablou, din imaginea suferinței.
Rămâne în suspans o vorbă și trebuie să vorbesc.
“masca de bronz.”
Tăria din care scoatem vorba.
Există o tensiune (vorbă) care leagă lucrurile.
Ca un uriaș am luat vorba dintre nori și am aruncat-o înainte ca bila înspre popice.
“du-te încolo” = puterea de a scoate.
Cobori între elementele negative și nu e suferință, e tăcere. Tăcere în întuneric.
Tânguirea după negație. Þineam sub ochi o culoare. Parcă a tras-o de păr/a smuls-o culoarea ce a venit din amintire și au dispărut amândouă.
Visul face schimb de cuvinte cu oglindirea.
Limba ce întoarce mă poate arunca în fundul chitului.
Căscând scot bila albă pe gura din gură de șarpe.
“a fi în apele lui.”
“spirit de glumă.” “spirit de observație.”
Am văzut catolic plecând împăcat cu sine de la rugăciune.
Vorba ce zice are un cuvânt de spus. ?

Înainte de a mă culca mi s-a întâmplat să înțeleg ce haotic îmi umbla mintea și să aud glasuri și muzici și mișcări. (probabil din cauza oboselii)
“mi-am ieșit din fire.” “a-ți ieși din pepeni.”
“ești căzut în cap.”

Emisfera stângă are legătură cu dantura de sus, cu ideaticul.
Emisfera dreaptă are legătură cu dantura de jos.(măseaua de minte) dantura de jos este lumea, gardul nostru cu lumea, scara.
Rugăciunea din emisfera dreaptă către emisfera stângă. Suprapunerea degetelor mijlociu peste arătător face ca să se mențină emisfera dreaptă mai mică decât cea stângă. rugăciunea isihastă.

“A fi descreierat.”

Vorba cosmică (curba cosmos oglinda pământ), vederea mea, vorba mea.

Vorba mea și a lu mama e diferită de vorba lui tata. Tata vede ultimul și vorbește, devenind contradictoriu față de noi, prin ceea ce spune, de parcă noi nu am fi văzut.

Cuvântul trece prin faptă. Pe ce voi păși înainte?

Greutatea de a vorbi și învăța o limbă străină. Iubirea celuilalt față de limbă străină ajută în a vorbi și învăța limba respectivă.

Înainte de a face pun înainte povestea. Dacă fac voi intra în poveste.
Dorința se pune peste faptă. Apoi se pune negația (poveste îmbibată de dorința care nu vreau să o am).

“parcă ești un ursuleț de pluș.”

La stânga pentru rugăciune, nu la dreapta în cosmos.

Cuvântul rău mă face să sufăr, unde nu vreau să fiu după cum spune cuvântul rău.
Exprimarea care face salt/boltă, ~curcubeu către mine, din dreapta în stânga.
Doamne, viața mea ești Tu.
Doamne, te aștept.

A face, a înfăptui. Segmentul scenariu, vorba. Decizia de a face. A face.

Dumnezeule care mă ții.

Vorba românului are o concretețe, are legătură cu ceea ce este. Vorba francezului are legătură cu a face.

Revenirea la “cum sunt”, mi-a adus liniște.

Ascultă îndemnul răului. E un îndemn spre haos.

Plăcerea sau neplăcerea pentru a spune.

Mint în sinea mea, vorbind cu cineva. Ascund. Rezultă ciocnire. Unde mă iubesc mă gândesc la forma inimii.

Mă chinui unde peste cercul meu roz vine furtuna din erupția solară, din cadranul solar, care ar fi (în cazul meu) în cilindrul unui carusel. Pe pământ, o stavilă a căzut, separându-mă. Cât am trecut am fost chinuit. Adevărata stavilă este spovedania.

Să nu dăm nuanță când ne spovedim. Părintele Nichita

Buze de pește pentru o faptă să fac. ?
Șocul face loc teoriei.

Răul când intră în patru labe, apare o înjurătură.

Vorbeai cu mine și am văzut două bețe bătând în emisfere și am văzut bătând două bețe în o tobă și cu cântecul tobei am văzut cum renasc. Alunecând pe sprâncene, mă ridicam.

Stau într-o liniște unde doar capul piramidei se clatină.

Îmi plac credincioșii pentru cuvintele care le aduc pe nisip de pe marea vieții lor: “Domnul”, “trezvie și înțelepciune”, “mare este mila Domnului”, etc.

Spun în dreapta ) și gândesc în stânga și nu îmi place.

Afirmarea “lapte gros” și imaginea grămezii din jocul lapte gros mi-a adus liniște și mi-a confirmat despre acela din mine care se duce continuu.

Am ajuns să spun rugăciune apăsând cu degetul pe nasul celui ce pot fi rău.

Trasă e sania timpului în o poveste
și poarta lumina mea(galbenă).
Totul-mi e în carusel!

Unde nu vreau, îți vorbesc și de deasupra cerului negru.

Când gura spune minciună, mă dau înapoi -.

A vorbi de la gură în sus. A vorbi de la nas în sus.

După rugăciunea isihastă,
În stânga, mâinile-mi albe în albul vieții îmi cântă la pian.

O reprezentare a suferinței: un șoarece noaptea în câmp, ronțăind și în același timp dând să îmi spună ceva.

Vorba lunii vine
Odată cu răsăritul.

Vorba în vis aduce excitația?

Părintele Nichita vorbește pe gânduri ca atunci când se face fapta pe vârfuri.

Vorbindu-ți, intru în stânga cercului tău. mă pupi = buze în dreapta.

Unde mă mint pe mine: Doamne, mint!

“vorbește cu gura deschisă.”/ “vorbește cu toți dinții.”

Nemaiavând vorba vorbă un chip și o gură pleacă în dreapta pe un plan înclinat.

Așteptarea vorbei = calul din fundalul din dreapta jos.
vorba vine cu o străpungere unghiulară (vine din stânga).

În conștiința mea apare vorba. Totul din cauza lui “tu zici.”

“tu zici” e urmat de emoție. Urmează fapta?

Cuvintele care sunt dinainte cu vocea mea.

Mă chinuie: “pe care le-am …”. Este fals și totuși mă chinuie. Generalizează ideea punându-mă în fața unui front de luptă, nemaivăzând ce a fost. Sau îmi face cruce și mormânt în imaginație.

De unde vine gândul care nu îmi convine? Din față? Căci fac cu mâna către cineva înainte și spun: hei, hei, hei, …!

Importanta înțelegerii/descoperirii uitând ce am descoperit, despre ce era vorba.

Neavând vorbă cu ea mă întorc pe drum. Atunci o înjur.
vorbă și gând = buze și cerc

)O o curbă a vorbei se înfige lângă ceea ce este. ceea ce este = cerc, sferă (?).

A apărut vorba ei.(unde eram chinuit)

“Picătura” care nu vrea să fie atrasă gravitațional. În o picătură de apă șoarecele (gândirea) se ridică în două picioare să ceară în brațele mamei sale.
Mamona ascultă suferința până suferința este dejucată de conștiință? Atunci se retrage în tăcere.

Nu+nu vreau = nu

Cuvântul politicos + cuvintele lui “a vrea”? (nevizibile).

Reprezentarea !
|desprinderea ei
. “nu-i” (cuvântul care e înainte de acțiune)

Gând în durere scoate cuvânt.

Vorba străina e mai dulce ca a mea.

Când conștiința e în vagoane cu soldați să nu pun botul când sufăr de aud vocea mea.

Înainte de o reprezentare mi-a fost un cuvânt străin. Cuvânt, reprezentare, mă respir.

Păcatul aduce moarte. Nu pot deschide gura. A face rău.

Gând în a face și a fi, acuzându-mă pe mine cel care vin, de perversități.
Gândul o- e subiect în spațiul(tabloul) a face și a fi. (Sentimentul de eu este în afara tabloului.)

Negație în gesturi, care erau dar sunt unde e cuvânt. Gesturi în imaginea O și cuvântul din exterior => gesturi în imagine și zgomot O. ????????????

Când nu fac, râd.

De două ori este străpungerea unghiulară?

“A face” + întrebarea “ce?”

Egoismul deformează în exprimare propoziția gramaticală.

Chipul și cuvântul?
Litere (cifre), reprezentări, “tu zici” = chipul umbrelor ?
Numele deschide durerea.

“a te afla în vorbă.”

Negația când de două ori este.

Când spun: “du-te naibii” = eu care mă duc în dreapta.

Întrebarea dacă sunt serios.

Emoția = jocul de-a spânzurătoarea în care în locul unei litere se scriu cuvinte.

Drumul vorbei (invers acelor de ceasornic) din urechea dreaptă întorcând moneda-eu.

Cu minciuna merg în dreapta.

Cuvântul ei și eu acționând. <

O voce în mine a strigat: simbolul, simbolul. La simbol a fost și atenția mea.

Cheia în contact între cercurile “da” și “să nu”.
“e”?=”ceea ce este” forma “ea”)(“să nu”, dacă fac, atunci se pune. ?

Semnificația are legătură cu “a vrea” ?

Vorba: “este da”

“Că da” este intrarea în cerc, “că nu" O> ha ha ha

Chipul urât mănâncă în timp ce vorbește cu cineva.

Ceea ce nu era devine prezența a ceva prin asociere:
Ciocolată, gunoi =>oana; ciocolată, masa => ciocolată.

“nu mai vreau.”

Vorba de la o ureche la alta = baston.

Vorba vine când am sentimentul unui subiect (sentimentul de mine, sentimentul de celălalt).

ea vorbind cu mine a trecut în spațiul Lui Dumnezeu.

“tu zici” aduce subiectul în propoziție.

< gura de găină imitând cuvinte rele a celuilalt (modul de a vorbi al filipinezilor).

Ca să ()()să


“du-te naibii” înseamnă înălțarea mea în dreapta, înălțare care nu îmi convine.

A înjura = a privi în un punct.

Vorba/ povestirea din vis era incoerentă însă întreținută.

Curba ce închide vorba. curba “nu vreau”. curba-val.
Curba “nu vreau” se oprește în gesticulare.

Adevărul sau minciuna au legătură cu “a călca”.
“calea, adevărul și viața.”

Muzica din gândire îmi vorbește.

A vorbi cu celălalt => celălalt se va scurge de pe tapet, după zidul meu, rămânând eu.

“prin prisma faptului.” => Înțelegerea ?

“să nu zici că are cineva ceva cu tine.” mi-a spus cel care chiar avea ceva cu mine.

“ia trosniți din bice măi și sunați din zurgălăi: hăi-hăi.”

Cine este? “tu zici”.

În vis se face confuzie în privința lui “a vrea”.
Suntem oameni, deci ne suntem datori cu vorba.

Gura plânsului a ieșit în fața gurii mele ca să plâng era în norul unui gând.
Gura râsului mă dă pe spate, la 90 de grade.

Cine?

Vorbirea indirectă după faptă (gest).

Din “poate e” rezultă “e”, falsul, imaginarul. S1=c|, ixS2=c => i=e|, c|=e|xc
S1=ixS2xe| vopseaua poate e zăpada.

Spunerea propoziției = mișcarea.

Sunt în “nu știu” și nu Îl înțeleg. Îl caut pe Dumnezeu, care se ascunde când Îl caut, căci nu tot trebuie să știu sau poate mă încearcă. Teoria despre El unde îmi lipsește.

“nu mai spun dacă este poezia diavolului, fiindcă este prea adevărat.” A citat fata din vis din poet.

Nor din gândire atinge “nu vreau” cu mine. Salutul!

Înainte de faptă (gest) e întrebarea “cum?”.

Ideea, “a vrea”, vorba ca svâcnire în stânga, vorba ce vine.

“nu mai știu” = neant ?

Adame, Adame,
Vorba fărâmă,
Duhul străpunge,
Chipul iese din întuneric, ca fructul rupt în două de mâini.
Adame, Adame,
Atenția din tâmplele tale stă în scoarța copacului.
Ascultarea ta în crengile lui.

Este ca …

Ce doresc eu celuilalt?

Injectări ale cuvântului în gândul de eu (subiect). ?
După oprirea cuvântului prin schimbarea cuvântului cu binele sau răul (idee) gust de sarmale. (cosmosul este în oglindă ?)

Tăcere. Tăcere. Tăcere. Teoretizare a singurătății. => plăcerea de cunoaștere ?

Oprirea în cuvânt naște imaginarul (idee).

După tăcere iubirea Lui Hristos: “Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu.” Iubirea față de ce mă înconjoară ca vietate.

Omul prin negații e creator de neant.

În construcții ilogice logica vine după de două ori “este”.

Teoriile par împotriva Lui Dumnezeu.
Faptul de a judeca dumnezeiește.

“O” “banul” întors în “vreau”, “nu vreau” = vorba care iese.

“ceea ce este”|”ceea ce îmi vorbește”(linguri?)

“Dumnezeu e sus” ca afirmație falsă și Dumnezeu e în partea stangă sus.

“nu are nimic în cap.”

Să înțeleg.

Vorba cu cineva/ceva scoate din subiectul meu subiectivismul propriu.

Între gând și faptă, negație care sare în sus, în ochiul drept.

Liniște în eu și el.
Când “este” și nu sunt de accord (“nu vreau”) => ha ha ha.
O gură care plânge pentru străfulgerarea “păcatului”. Gura deschisă în față e percepută

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!