Poeme de demult


***

Trandafirul și prințesa


Privește la mine
Cu ochii tăi, plini de onestitate
Și-mi voi schimba culoarea petalelor mele în alb;
Privește la mine, plină de iubire
Și-mi voi schimba culoarea petalelor mele în roșu;
Privește la mine
Cu mintea ta
Și-ți voi arăta micile picături de apă,
Curgând jos, domol, printre petalele mele, albe,
Privește la mine
Cu inima ta
Și-ți voi arăta micile scântei ale focului,
Ridicându-se sus, rapid, printre petalele mele, roșii...



Mâini drăguțe, ținându-mă străns, la pieptul ei,
Alb -
Spinii, înțepară sânul ei stâng
Și o picătură de sânge curge,
Roșu -
Urmată de o alta,
Iar… și iar,
Precum un izvor ce răsărise din munte...
Ea se uită la rana sa și o dată cu ochii ei,
Argintii,
O dată cu frunzele mele, verzi, precum jadul,
Petalele mi se schimbă în roșu…
Micile picături de sânge mi-au acoperit petalele…
Ochii ei argintii au lăsat să cadă jos, în șiroaie
De lacrimi, o cascadă...

Þine-mă strâns lângă inima ta,
Prințesă;
Lasă-ți lacrimile să cadă jos, ușor,
Deasupra petalelor mele...
Þine-mă aproape de buzele tale,
Prințesă;
Lasă-mi parfumul să te înconjoare într-un sărut, în tăcere
Și vei găsi atunci alinare, sărutându-mi petalele...
Ah, fie ca rana provocată de spinii mei
Să fie acoperită de mantia mea!
Îmbrăcată în roșu și alb, vei fi,
În Armonie, prințesă!
Fie ca privighetoarea să cante pentru tine trilurile sale încântătoare
Iar din ochii tăi, acele lacrimi,
Sincere, pline de dragoste și pace,
Cristale și diamante, fi-vor ele!
Și o să-mi schimb culoarea petalelor mele în alb,
Când ochii tăi sinceri vor privi la mine;
Și o să-mi schimb culoarea petalelor mele în roșu,
Când cu dragoste, mă vei ține;
Și-ți voi arăta micile picături de apă,
Curgând din izvorul inimii tale,
Precum o fântână ce nu seacă niciodată…
Și-ți voi arăta micile scântei de foc,
Răsărind din ochii tăi,
Precum steaua dimineții, ce niciodată nu moare...




©Th3Mirr0r