agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-12-20 | |
O dată, demult, ca și cum chemat dintru a lucrurilor vrajă, luminile cerului de moment al meu, nu au mai fost lumini, și am conștientizat atunci că o perdea misterioasă a căzut instantaneu în jurul trupului, pentru care am zis: pentru ca focul etern al adevărului să inunde larg conștiința mea, mistuind ceea ce neagă valoarea sa și conturând în icoane clare un sacru sens. Am rămas atunci eu în sinea mea. Realitatea aceasta stă ca o punte care leagă trecutul și prezentul de viitor. Poate că aici, în această primă reprezentare a conștientului, trebuie a avea rădăcina versurile: Cad amăgite în mrejele-mplinirii lumile, / Tot închegând voințe într-o icoană!
Într-un alt context, mi-am dat seama că ieșisem dintr-o statuie în absolut. Pășeam pe o scoarță nouă. Un cer aproape închegat, o altă realitate. Cum reușesc să trec în astfel de spații? O dată, am simțit cum îmi țineam în frâu deșertăciunea; iar într-un alt moment, cum o apă din mine s-a despărțit în două. Puteam atunci să merg pe o cărare! La puțin timp după aceea mă chinuiam să înaintez. Eram situat într-o mlaștină. Știam că de o parte și de alta a ei existau țărmuri. O fotografie alb-negru mă definea. Într-un moment de mare sensibilitate m-am văzut înnotâd în apa din apropierea castelului cu țărmuri. Când te gândești că înainte de aceasta eram cu tabloul porumbelului și al omului din al doilea plan în minte! Pur și simplu înnotam: o mână înainte, o alta înapoi, și privind de deasupra, în jurul meu, alb ca o spumă, în apa verzuie. Era relaxant! Prima oară, când mi-a venit în ochi imaginea cu țărmurile, castelul era împresurat de o apă de un albastru fermecător, în cadrul căruia stăteau linii drepte, finite și fosforescente. Așa era apa atunci. Ma chema! Era atâta puritate!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate