Poeme de demult


***

Cartea vieții – Prolog

Noi, oamenii, ne trăim viața diferit, înconjurați de întuneric sau lumină; aici, în această carte, este prezentat, prin cuvinte scrise, Pământul zilelor noastre. Aceasta este Cartea Vieții, arătându-ți adevărul - Adevăr despre cine ești; Adevăr despre cine sunt; Adevăr despre cine sunt ei; Adevăr despre multe alte lucruri... Fie ca aceste cuvinte scrise să arate focul inimilor noastre! Fie ca aceste cuvinte scrise să arate cascada sufletelor noastre! Fie ca lumina să fie văzută din cuvintele ascuțite precum săbiile, iar când privești dincolo de ele, raza lor, să fie extinsă, larg, precum cerul, limpede [senin]...
Doar privește sus… Nu sunt nori! Împăciuitoare imagine a dimineții - fi-va ea arătată in fața ochilor tăi! Ochii tăi, vor fi apoi umezi, inlăcrimați, deoarece ai afla adevăr în privința drepturilor noastre. Avem dreptul să fim fericiți, zâmbind, privind amuzați joaca copiilor noștri; avem dreptul să fim fericiți, iubind, iar apoi să ne uităm în ochii celor ce-i iubim, înainte de a pleca... Vom pleca de aici, urmând viața de după, în locuri diferite de cele ce vedem aici, cu pace în sufletul nostru, fără de teamă, cu bucurie în ochii noștri, fără de lacrimi, iar cei iubiți de noi, ducându-ne dorul aici, cei iubiți de ei, așteptându-i acolo... Apoi, găsit-am noi scopul vieții și fericiți suntem noi, la sfârșitul zilei, zâmbind, deodată închizându-ne ochii...
Noi visăm... Visăm, călătorind departe... Visele copilărești, încă vom mai avea, când vom deveni bătrâni, amintindu-ne de zilele fericite ale parinților noștri, când ne-am născut, amintindu-ne de micile noastre jucării, scuturându-se și făcând zgomot deasupra leagănelor noastre care mai târziu au fost fie vândute, fie depozitate undeva, într-un garaj prăfuit, piese ruginite ca trecutul nostru... Amintindu-ne de micile noastre animale și de bucuria citită pe chipul lor când ne zăreau în pragul ușii, amintindu-ne de prietenii avuți în trecut și care, mulți dintre ei, dispăruți precum vântul, într-un loc sau altul, amintindu-ne de încă multe alte lucruri, punem în balanță greutățile, întrebându-ne dacă în timpul vieții noastre am fost drepți, apoi, deodată, adevărul eliberându-ne, precum energia unui nor violet, slobozind un tunet, chiar de acolo de sus, căzând în miezul sufletului nostru…
Despre acestea e vorba în Cartea Vieții - despre mine și alții ce scriu cuvintele pe care sufletul le dictează, depre tine, cel care citești ceea ce am scris, despre prietenii mei, prietenii tăi, despre strămoșii noștri, despre răspunsuri, despre VIAÞÃ...
Ai dori să vezi viața prin ochii celorlați?! Atunci, arată prin cuvintele tale că o vezi; ai vrea să știi unde e regatul în care nu moare nimeni?! Atunci, arată dincolo de vorbele tale unde este. Privește bine în jur! Ai vrea să vezi peisajele naturii, multele ei tablouri, când sezoanele se schimbă?! Atunci, caută spre cer, în timpul unei nopți de lună plină, privește stelele, licărind, privește soarele dimineața, venind; vei vedea acolo pe cer steaua dimineții, ușor, foarte ușor, murind, dar născându-se din nou, după apus... un nou ciclu a început, iar ochii persoanei iubite de tine, acolo, lângă tine, încântători, senzuali, alinând, relaxând, te va face să realizezi Viața, văzută prin ochii celuilalt... Vei vedea ochii săi verzi, precum frageda iarbă a primaverii; vei vedea ochii săi roșii, precum caldele culori ale verii; vei vedea ochii săi galbeni, precum frunzele copacilor, toamna; vei vedea ochii săi albi, precum micuții fulgi de nea, iarna… Apoi, ochii tăi vor amesteca verdele cu roșu, galben și alb, transformând culori, precum cea a cerului pe care îl privești, albastru; într-o secundă, se transformă în maro, apoi, vișiniu iar în final, violet... Întorci și răsucești acest tablou, pe o parte, constatând că tocmai ai aflat ceva foarte adevarăt:
Ești un pictor, acum...
Ai realizat, prin ARTÃ, o copertă, pentru o carte: Cartea Vieții...



©Th3Mirr0r