În cronica scrisă de Grigore Chitul referitor la a XI-a ediție a Festivalului Național de Satiră și Umor „Zâmbete în prier”, se poate citi:

„ Înainte de înmânarea premiilor, s-a ținut un moment de reculegere în memoria scriitorului Marian Nicolae Tomi, dispărut de curând dintre cei vii, fost vicepreședinte al Cenaclului «Pupăza» și redactor-șef adjunct al revistei «Colac peste pupăză», nelipsit de la edițiile anterioare ale festivalului.”

Umoriștilor și iubitorilor speciilor poetice de sorginte japoneză, numele Marian Nicolae Tomi le spune ceva. Elevilor și profesorilor care au trecut prin Vișeu de Sus, de asemenea. Consider că e momentul să-i acordăm câteva minute memoriei acestui neobosit truditor pe tătâmul culturii române.

În urmă cu câteva zile, am vorbit la telefon cu unul dintre profesorii mei din liceu, Petrache Mureș, care locuiește în Cluj-Napoca. Printre altele, m-a întrebat ce mai știu despre Marian Nicolae Tomi. Știam că e bolnav, după cum îmi scrisese în mesajul pe care mi l-a trimis în luna martie, grav bolnav. Eu îl încurajam, dar știa el mai bine ca mine cât de greu îi era. Domnul Mureș mi-a dat trista veste. Participase la înmormântarea prietenului pe care l-a admirat și încurajat.

Mi-am amintit că revista Radio România a publicat, în anul 2004, un articol cu titlul “Japonezul din Vișeu”. De atunci am urmărit, cu mai multă atenție, activitatea profesorului Marian Nicolae Tomi, cu care am luat legătura în anul în care a publicat monografia Liceului Bogdan-Vodă. Mi-a cerut atunci un fragment din notițele tatălui meu.

De unde numele de „Japonezul din Vișeu”? La concursul internațonal de Haiku „ Kusamakura”, din orașul japonez Kumamoto, în anul 2004, ediția a noua, Marian Nicolae Tomi, a primit Marele Premiu cu poemul:

zburând aiurea
păsări negre apar din
pensula pictorului

Din 2005, am corespondat sporadic cu scriitorul Marian Nicolae Tomi, în special în urma organizării concursului de poezie AD VISUM. Era un om care punea foarte mult suflet in tot ce facea. Era singurul profesor din Vișeu cu care mai țineam legatura în scris, schimbând cărți și corespondând pe internet. Imi răspundea de fiecare dată.

Marian Nicoae Tomi a fost membru al comunității Agonia. Cred că nu a reușit să se adapteze modului de lucru de aici, dar pe pagina lui, începută în 2006, este scris:

„Născut la Brașov, am urmat școala generală în com Hărman (Brașov), Brașov, Boița (Sibiu) și Sibiu, Liceul O. Goga din Sibiu și facultatea de Filologie-Istorie, secția istorie, a Univ. Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. De la absolvire sunt profesor la Vișeu de Sus (Maramureș). Aici am funcționat între 1973-1990 la școli generale, iar din 1990 până astăzi la Liceul Teoretic Bogdan Vodă. Sunt căsătorit și am trei copii (unul decedat în 2005). Am scris încă din anii '70, când am și debutat în presa literară (Tribuna, Cronica, Transilvania), dar abia din 2001 m-am ocupat serios de literartură. Așa am reușit să public 7 volume de poezie, 2 volume de proză și 2 cărți de istorie, poeme de-ale mele regăsindu-se în mai multe antologii și reviste din țară, Japonia, Serbia, SUA.”

Din alte surse, știu că a fost redactor coordonator al gazetei cultural științifice „Astra vișeuană”, care a apărut cu intermitențe în perioada 1996-1998.

Volume: Clipele, cuvintele…, versuri, 2001; Tripticul mielului pașnic, versuri, 2002; Pe țeava puștii, proză scurtă, 2002; Dinspre Soare răsare, haiku și tanka, 2003; Nostalgii intermediare, haiku și tanka, 2003; Despre supliciile perfecte, versuri, 2003; Mereu se întâmplă ceva pe drumul spre rai, roman, 2004; De-a-ndoaselea/De-a v-ați ascunselea, 2004; Zburând spre Kumamoto, haiku și tanka, 2005; Maramureșul Istoric în date, 2005; Invitație otrăvită, versuri, 2006; Viața asta inventată, proza scurtă, Cluj-Napoca, 2007; În căutarea celuilalt, proza scurtă, 2007; Jogging, versuri, 2008; Ghilgameș, teatru, 2008; Copilăria cea de toate zilele, proză scurtă,2009; La margini de împărății, proză scurtă, 2010;Oameni sub vremi,proză scurtă, 2010; Cartea de povești, basme, 2011; Impromptu, roman, 2011; Aceasta este calea, haiku și tanka, 2011; Ferestre deschise de vânt, antologie, vol. I (proză scurtă), vol. II (poezie), 2011.

Prezent în: Cartea mea fermecată, 2009; Apus de soare, antologie româno-franceză de haiku, 2010; Când greierii tac…, antologie română de haiku, 2010; Antologia prozei scurte transilvane actuale, 2010; Caietele de poezie Lucian Blaga, 2010; Varză à la Cluj. Bucate felurite de scriitori povestite, 2010; Zi de chenzină, antologie de senryu, 2012.

Poate mi-a scăpat vreun titlu, dar nu e de mirare. Era foarte activ și noi nu am fost la curent cu tot ce a realizat.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Din scrisoarea pe care am primit-o ieri de la domnul profesor Petrache Mureș, voi cita câteva idei. Cuvintele sunt scrise cu sufletul unui prieten apropiat.

„13 Aprilie 2013. E sâmbătă dimineața. La Vișeu de Sus se stinge din viață, după ce s-a zbătut atâta timp în zadar să biruie necruțătoarea boală de cancer. Boală care i se descoperise cu un an în urmă, a fost operat, lucrurile mergeau bine, dar se vede că Marian a neglijat acele controale de rigoare postoperatorii, boala a recidivat, i-a prins ficatul și treptat aproape întregul organism, încât nici citostaticele nu i-au mai folosit.

A continuat, vai, să-și ducă suferința pe picioare, neabandonând munca la liceu... L-am vizitat ades în timpul popasurilor obligatorii ce le făcea la clinicile clujene (Oncologie, CFR).

Bunul meu coleg, prieten de-o viață, Tomi, n-a împlinit 63 de ani. Tare mult am ținut la el, poate și pentru că trăise și el, precum eu, prin Casa de Copii. A fost profesor de istorie la liceul Bogdan Vodă din Vișeu de Sus, dar ce PROFESOR! Dacă m-aș rezuma în a aminti contribuția uriașă la Istoria Maramureșului, pentru care a scormonit prin atâtea arhive, călăuzit de dorința de a face lumină în unele aspecte, într-un spirit obiectiv, lucid, echidistant, și-ar fi de ajuns. Darămite să avem în față și pe creatorul de literatură, autor de cărți de poezie, proză, eseuri ce i-au adus într-un final un binemeritat loc în Uniunea Scriitorilor Români. Dar Anuarul liceului vișeuan cui le datorăm dacă nu lui Tomi și Vasile (Dăbală), doi truditori cu osârdie la Școala obștei vișeuane? Doi cetățeni de onoare! Probabil că nu toți cei ce pleacă dintre noi merită atâtea cuvinte de laudă, dar la prietenul nostru Tomi, nu le-aș număra.

Duminică, 14 aprilie am fost și eu la Vișeu pentru a asista la slujba de înmormântare. Sicriul i-a fost depus la Cimitirul Catolic, în mormântul comun al familiei, unde a fost înhumat mai înainte fiul său.”

Cred că și Marian Nicolae Tomi și-ar fi dorit să rămână în amintirea noastră așa cum ni l-au prezentat umoriștii de pe Agonia. Priviți fotografiile din cronica Festivalului „Zâmbete în prier” din 2012! Tomi poate fi recunoscut după acea stufoasă barba albă în fotografia făcută în fața bisericii ortodoxe din oraș.