agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-11 | | (noapte de noapte mă ascund în păstaie. locuiesc cu boabele, sunt și eu o boabă, ca și ele. e locul în care mă ascund și locul în care mă găsesc. boabele și eu - într-o înfrățire simplă, visăm la aceleași borșuri și iahnii de fasole: destinul nostru, în fond. o viață mică. în teaca ocrotitoare a unei păstăi.) doar atât n-am făcut: n-am născut, n-am murit, n-am ucis, n-am fericit. în rest, am probat sute de sandale pe mii de drumuri mai nou, am obsesia îngerilor, adică am iubit și violat în gând atâta vreme un bărbat că mi s-a luat - mi s-a acrit buza superioară pe când îi sărutam icoana așa a ajuns suita deasupra frunții mele, din ea a coborât un înger, mi-a trecut prin pleoape cu două mere din rai, mi-a cărat pumni în figură, apoi s-a așezat, obosit de sângele meu de pe mâinile sale - în marginea ferestrei. a băut apă minerală, a râgâit sublim și îngerește, după care mi-a vorbit: "Păi, bine, măi, tuto, măi, sălbatico, măi, frumoaso, măi, Totule-tu, crezi că poți naște ceva orice, fără durere?" pântecul meu s-a căscat - din el a sărit cu grație și orgoliu un inorog tăindu-și drum printre venele mele în spatele lui despicată de sine chircită stă o femeie: nu, nu o femeie, o fetiță bătrână și-un înger occipitalele lor gândesc același gând deodată spuma sângelui lor se urcă în maci apoi, s-a făcut noapte în poezia mea dar nouă - mâinii acesteia care scrie și literei scrise - foarte mult ne e frică (la capăt de rând se naște o trapă în care alunecă împiedicat cuvintele nereușite. cuvintele nereușite sunt copiii mei malformați de sens, sunt ca fazele tăiate la montaj din scenele de amor: mișcările mai puțin armonioase sau incitante, caraghioslâcurile. am și eu o ladă menajeră pentru cuvintele astea, mutante. o ladă a pandorei, frigorifică, fiindcă, orice cuvânt, oricât de bolnav ar fi, într-o zi va zbura. coconii cuvintelor mele handicapate așteaptă. așteaptă clipa potrivită. un copil să deschidă lada și să-și facă un zmeu. să le zboare. pe ele, cuvintele, pe mine, mama lui.)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate