agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1800 .



Trecut-au anii...
personale [ ]
Întâlnirea Florentinei Loredana Dalian cu elevii Cercului de lectură „Animus” de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Slobozia

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2013-11-10  |     | 



„Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri/ și niciodată n-or să vină iară...” Eminescienele versuri îmi răsunau în urechi în timp ce treceam printre elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul”, care în data de 8 noiembrie își serbează ziua. Tineri, frumoși, exuberanți, inteligenți, cu aripi la vise. Mă vedeam în urmă cu niște ani, vreo treizeci, copil stingher, plecată din satul meu, cu bagajul în mâna stângă, cu dreapta căutându-mi punctul de sprijin, venită la oraș, să cuceresc lumea (pe-atunci credeam că se poate). Până la urmă, lumea e cea care m-a cucerit pe mine. Și câte amintiri nu m-au năpădit! Iată-mă acum „descălecată” în calitate de invitat special al Cercului de lectură „Animus”. Când eram elevă a acestui liceu, n-aș fi crezut că mă voi întoarce vreodată în această postură. M-a întâmpinat însuși Directorul Vitalie Buzu, dragul meu prieten care, vorba proverbului, la nevoie se cunoaște. Parcasem atât de meseriaș, încât tocmai îmi făceam planuri să ies pe ușa din dreapta mașinii (stânga, de la șofer, fiind cu desăvârșire blocată). Vitalie, cu gura până la urechi, m-a scos din impas. Nu de alta, dar ar fi rămas „Animus” fără Anima, și ce ne făceam? Mi-am revenit din emoții în cabinetul directorial, în urma unei discuții cu domnul director și doamna profesoară Loredana Stan, cea care mi-a lansat invitația, apoi ne-am îndreptat către sala de festivități unde elevii ne așteptau. Mi-a plăcut că s-a păstrat gestul frumos, acela pe care și noi îl făceam, ca elevii să se ridice în picioare, la intrarea profesorilor. Pe ușa sălii trona un afiș mare și artistic realizat, prin care se anunța evenimentul.
Domnul profesor Vitalie Buzu a adresat cuvântul de deschidere și a prezentat pe scurt ceea ce va urma. Doamna profesoară Loredana Stan a făcut o scurtă recenzie revistei „Animus”, superbă atât ca formă, dar și conținut, revistă de care se ocupă Domnia Sa cu mult devotament. M-am distrat că, în cabinet, îi spunea directorului că tot i-a scăpat o virgulă în loc de punct. Sau invers. Atunci am înțeles că nu degeaba ne cheamă la fel; și eu vânez virgule și puncte până la obsesie prin textele mele, dar și în documentele pe care le întocmesc la serviciu. Și bineînțeles, tot îmi mai scapă. Eleva Alexandra Petre (XF – filologie) mi-a făcut o prezentare muncită, bine documentată, susținută atât verbal cât și în power point. Prezentarea a început cu preluarea unui fragment din mesajul pe care li-l transmiteam tinerilor în interviul pe care mi l-au luat două eleve ale colegiului, interviu premiat la Suceava și publicat în revista „Animus”: „dacă tânăra generație, pe alocuri, ne supără cu ceva, ori ne dezamăgește, atunci să fie clar că numai noi, adulții, suntem de vină, toți și fiecare în parte. Dacă s-a produs o inversare a valorilor, dacă tinerii sunt bulversați în relația cu viața și societatea, dacă ei simt nevoia să-și manifeste revolta pentru aceasta, e numai pentru că noi, cei „mari”, le-am construit o lume pe dos, sau nu ne străduim suficient să schimbăm lucrurile în bine; eu, personal, mă simt vinovată de asta, dar încerc, pe măsura posibilităților mele, să schimb ceva. Acești tineri minunați trebuie să aibă șansa ca cineva dintre adulți să îi descopere, să îi promoveze, să îi încurajeze în talentul și aspirațiile lor.”
Motto-ul prezentării folosit de Alexandra a fost preluat din același interviu: „Iertați-ne pe noi, pentru că nu v-am lăsat o lume mai frumoasă și fiți voi aceia care veți schimba lumea! Și, mai ales, nu-L uitați pe Dumnezeu!”
A venit rândul meu să le adresez câteva cuvinte, apoi, m-am supus tirului întrebărilor venite de la elevi. Întrebări extrem de mature, de bine formulate și în spatele cărora se vedea că citiseră textele, că își puseseră întrebări, că fuseseră bine îndrumați. Andreea Stanciu (XIIA - matematică-informatică ), Jeny Căciulă (XF), Gabriela Greu (XI G - științe sociale), Elena Ciobanu, Valentina Urse, Diana Dobre, Diana Vasluianu (toate de la XF)… au dorit să știe, să afle, să asculte. Bucuria mea în astfel de momente nu poate fi descrisă. Pentru că, în astfel de momente, eu înțeleg că, prin scrisul meu, creez o punte de comunicare cu tinerii, aceste nestemate care așteaptă să fie șlefuite și prețuite la adevărata lor valoare.
- Ce importanță are forma pentru dumneavoastră, în scris?
- Cum ați ajuns la haiku?
- În ce curent literar considerați că vă încadrați?
- De ce vă plăcea să schimbați finalul poveștilor?
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră simbolul căsuței iepurașului?
- Ce vă determină/ inspiră să scrieți?
- În „Clementina” ați descris două tipuri de femei; care credeți că este idealul?
- Vă considerați o feministă?
- Cât adevăr și câtă ficțiune se află în scrierea dumneavostră – „S.O.S”?
- Dar în „Fotografia?”
- Ce părere aveți despre îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc „Să vorbești prin tăcerea ta”?
- Cum v-ați decis să scrieți „Înainte de magnolii” (piesa de teatru și romanul)?
- De ce trebuie să citim?
Și alte întrebări. Le-am redat aproximativ, din memorie, ele au fost mai elaboarte, pregătite prin enunțuri anterioare. Nu pot să nu mă umplu de uimire și de admirație în fața acestor tineri și a educatorilor lor. Când spun educatori, mă refer la aceia care au nobila misiune de a-i educa (înainte de toate și înainte de a le oferi învățătură) și care își iau misiunea în serios, dincolo de necazurile și problemele inerente dintr-un sistem corupt și dincolo de modul în care acesta se răsfrânge atât asupra elevilor cât și asupra dascălilor. Și nu mă pot împiedica să-mi aduc aminte cum, la o televiziune dintr-un oraș, fiind invitată la o emisiune, moderatoarea nu a găsit să mă întrebe altceva decât cum mă cheamă și de unde vin, lucruri pe care se presupune că trebuia să le știe, de vreme ce mă invitase. Și cum la o lansare de carte dintr-un alt oraș, o făptură de la televiziunea locală, care își flutura pletele în vânt, mi-a proptit microfonul sub nas și m-a somat: „Ziceți!” Zi-le, Loredana! Consternată, am întrebat : „Ce... să zic?” „Nu știu, ceva despre cărți!”, a fost răspunsul. Și pentru că înțepenisem de-a dreptul, m-a ajutat: „Câte cărți aveți? Una, două?” Două la primărie, două la prefectură... Iar respectivele ființe, presupuse a fi gânditoare, cu organul gândirii la purtător, nu făceau muncă patriotică, ci erau plătite, poate cu destui bani, de televiziunile respective.
Dar să revin. M-am străduit să răspund cât de sincer și la obiect întrebărilor, să fac în așa fel încât dialogul nostru să le fie plăcut și util. Nu știu dacă mi-a reușit, dar în mod cert s-a stabilit o frumoasă comunicare între noi, pentru care eu sunt recunoscătoare. Mărturisesc că, dacă datoria nu m-ar fi chemat degrabă în altă parte, aș mai fi stat mult și bine la taifas cu elevii, până când probabil s-ar fi plictisit și m-ar fi trimis ei acasă. Am remarcat și liniștea desăvârșită în care au asistat la eveniment, bunul simț, înteresul lor... Cinste lor, părinților lor și profesorilor care îi îndrumă! Am lecturat, apoi, un fragment din romanul în curs de apariție „Înainte de magnolii” și le-am adresat un cuvânt de încheiere, în care am inclus și surpriza (plăcută, sper) pe care le-am făcut-o, provocându-i la un concurs de proză, cu premii, sub deviza (via Ion Heliade Rădulescu): „Scrieți, băieți, scrieți!”. Băieți, fete, aștept cu interes să le citesc textele, precum și să ofer premiile, după cum am promis. Doamna profesoară Loredana Stan deja a dat sfoară în țară, astfel încât toți elevii colegiului să afle în timp util (căci special pentru ei am conceput concursul, ca un semn al trecerii mele pe acolo).
Am lăsat doamnei bibliotecar câte un exemplar din cărțile mele și 4 antologii „Scriitori din Zodia Helis” , carte recent apărută.
Mulțumesc din suflet doamnei Loredana Stan, domnului Vitalie Buzu și tuturor celor care mi-au făcut bucuria de a fi prezenți la întâlnirea noastră! Și le doresc elevilor cât mai multe succese, drum presărat cu pace și bucurii, indiferent ce vor alege să devină.
Cineva, în final, a adresat întrebarea: „Ce motivație am putea avea ca să devenim scriitori?” Răspunsul meu a venit spontan: „Niciuna!” Nu trebuie să fim scriitori, trebuie să fim, în primul rând, cititori. Nu-i nicio scofală să fii scriitor în ziua de azi. Dar, pe de altă parte, dacă cineva a fost dăruit cu talent, să nu îngroape talantul. Dacă simte nevoia să scrie, să o facă! Pe mine nu mă plătește nimeni să scriu, sau pentru că scriu. Și, dacă ar fi să contabilizez, cred că în „afacerea” asta, mai mult cheltui. Dar un lucru e sigur: dacă cineva m-ar plăti ca să nu mai scriu, aș refuza! Așadar, scrisul e ardere, e pasiune, ori nu mai e deloc! La fel ca și dragostea.
Dar voi, dragi elevi... „scrieți, băieți, scrieți!” Și nu uitați, mai ales, să citiți!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!