De circa 2 ani îmi fac cumpărăturile la Angst.
Casierițele acestui lanț de magazine au un obicei care, cu timpul, m-a uzat – respectiv încep conversația cu tine invariabil : „Aveți card?”. Chiar dacă ai intrat de 2 ori în ziua aceea și de alte 3 dăți ieri și le-ai spus că nu ai, nu vrei și simți tendința de a lovi cu bâta în cap pe cei care au card.
Primele zile când mi s-a pus întrebarea am presupus că se refereau la modalitatea de plată, așa că primele mele răspunsuri, adecvate după părerea mea, ușor unilaterală, au fost de tipul „nu, umblu cu dubloni” sau „am un lingou, mai scrijelesc din el”.
Cu timpul am înțeles că nu le interesa dacă am cu ce plăti și sub ce formă o voi face ci doar dacă mi-am îmbogățit colecția de carduri care ocupă locul degeaba în portofel cu unul în culorile lor, util, aparent, pentru a participa la promoțiile (pe care le-am așteptat o viață) de tacâmuri sau farfurii .
Întrucât doamnele în chestiune sunt, dincolo de simțul umorului și al măsurii, relativ de treabă am încetat să le tot expun de fiecare dată ce tip de monede exotice mi-au mai trecut prin cap că aș putea avea în loc de card (din fericire înainte de a-mi dezvolta obsesia legată de moneda națională botswaneză) și m-am mulțumit să le îngân că nu am.
La un moment dat am dus gentilețea pînă la a mă interesa ce ar trebui să fac să capăt unul, dar procedura fiind greoaie (trebuia să scriu ceva pe o foaie) am abandonat-o, mai ales că nu m-ar fi asigurat de loc că pe viitor vor evita să îmi mai pună invariabila întrebare „aveți card”, ci doar că răspunsul meu ar putea fi mai nuanțat.
Poate dacă vor avea cândva un cip de implantat situația s-ar schimba, putând fi scanat din momentul așezării la coadă.
Cu timpul însă am început să fiu încercat de bănuiala că întrebarea în chestiune, care prin repetare a devenit o problemă enervantă, pe care numai calitatea măcelăriei locale mă face să o depășesc, este de fapt la fel de formală și lipsită de conținut cum au fost și sunt întrebările de tipul „te-ai săturat” pusă unui obez după o ciorbă de varză sau „ti-a plăcut și ție” pusă unei femei frigide.
Așa că am revenit la răspunsuri elaborate de tip „l-am rătăcit , dar sunt programat mâine la colonoscopie” sau „l-am uitat în șapca de la birou”.
Pare că s-a reinstalat o stare de răceală între mine și doamnele în chestiune.