Vineri, 21 februarie 2014, începând cu orele 18, a avut loc în București, la Hanul Negustorilor, o serată literar-muzicală, însoțită de expoziție de pictură, în cadrul căreia a fost lansată cartea „Aceeași lună peste sat” de Florentina Loredana Dalian.
Despre volum au vorbit scriitorii: Titi Damian, Gabriel Dragnea și Passionaria Stoicescu. Actrița Doina Ghițescu și poeta Carmen Tănase au citit fragmente din carte, iar solista Ioana Marin a interpretat muzică populară.
Au fost expuse picturi de Ana Ranete.
La eveniment au fost prezente și alte personalități artistice: poeta Victoria Milescu, poeta Florina Isache, pictorul Valeriu Stoica, împreună cu ucenicele sale: Tania Moroianu, Maria Iacob și Ana-Maria Vasilescu.
Evenimentul, organizat de Elena Toma și Marian Ilie, având ca parteneri media Ziarul „Națiunea” și Fundația „Andrei Mureșanu”, a mai cuprins și recitaluri de poezie, harpă (Alina Danciu) și flaut (Cristina Răducan), într-un program coordonat de domnul Romeo Tarhon. Serata literar-muzicală a făcut parte din cadrul Serilor XXL, organizate săptămânal.
Primul a vorbit domnul Titi Damian. Sobru, serios, așa cum ne-a obișnuit, autorul „Muscelenilor” și al antologiei „Poeți din Zodia Helis”, care a ținut să vorbească nu doar despre carte, ci și despre autoare, omul Loredana, m-a descris atât de frumos, încât mai să nu mă recunosc.
Gabriel Dragnea care îmi mărturisise că, deși a citit și recitit cartea, nu a reușit să-și formeze un discurs coerent, lăsând totul în seama inspirației de moment, în momentul intervenției a electrizat publicul cu un discurs absolut superb despre satul de odinioară și lumea lui, încheind cu regretul că, la o următoare editare a cărții, s-ar putea să fie intitulată numai „Aceeași lună”, aceeași lună peste nimic, întrucât satul nu va mai exista. Eu n-aș fi atât de apocaliptică, dar o fărâmă de îndoială tot am. Valeriu Stoica a făcut o epigramă pe care n-am mai apucat s-o citesc tare, din care reieșea că în curând va răsări… aceeași lună peste șatră. No comment!
Doamna Passionaria Stoicescu, cu al său dar oratoric deosebit, reușește întotdeauna să capteze atenția, ceea ce a făcut și în cazul de față, impresionându-mă la fel de mult ca și prima dată când ne-am cunoscut, anul acesta, în Casa de Cultură de la Urziceni.
Carmen Tănase a ales să citească textul care dă numele cărții. A făcut-o cu talent și seriozitate, impresionând publicul nu doar prin prezența sa drăgălașă.
Surpriza serii, cel puțin pentru mine, a fost actrița Doina Ghițescu, invitată de organizatori, care, de cum m-a văzut, mi-a amintit momentul în care ne-am cunoscut („pe vremea când trăia Carbarău”, Dumnezeu să-l odihnească!) și mi-a spus că își dorește mult să citească din carte în timpul lansării. Evident, m-am bucurat. Doina Ghițescu a ales în mod inspirat câteva fragmente, iar proza „Ceasornicarul” a lecturat-o integral. Evident, calitatea interpretării a făcut ca textele mele să pară mai frumoase decât sunt.
Doamna Elena Toma a evocat momentele când ne-am cunoscut la festivalul XXL („Oameni deosebiți, mărimi deosebite”), apoi la filmarea din februarie anul trecut, când operatorul Alin a dat-o-n bară cu înregistrarea (mă rog, doamna Toma îl suspectează că a făcut o pasiune pentru mine și a vrut să mă mai vadă o dată); apoi, m-a rugat să îi recit poezia mea și preferata dumneaei – „Domnișoara Nimeni”, stricându-mi astfel surpriza pe care aveam să i-o fac la final. Important este că am recitat-o și doamnei Toma i-a plăcut la fel de mult ca prima oară când a ascultat-o.
Ioana Marin a emoționat și a făcut senzație cu cele două melodii folclorice ale sale, despre care știa că sunt preferatele mele și a ales să le cânte, fără să ne vorbim dinainte.
Pictorița Ana Ranete, pe care o întâlnisem de două ori la Pitești, a expus lucrări despre care am primit semnale de la invitații mei că au fost foarte apreciate (atât cât s-a putut, în condițiile date). Nu știu dacă doamna Ranete le vinde, însă, dacă cineva dorește să achiziționeze, să-mi scrie (telefoneze) și îi pot pune în legătură.
Mulțumesc cu adâncă recunoștință tuturor celor care au fost protagoniștii acestui moment al lansării de carte (artiștii Passionaria Stoicescu, Titi Damian, Gabriel Dragnea, Doina Ghițescu, Carmen Tănase, Ioana Marin), organizatorilor Elena Toma și Marian Ilie, și adresez mulțumiri speciale celor care au ținut să îmi fie alături, în număr atât de mare, încât i-au bulversat pe organizatori (mai adu scaune, mai fă loc etc.). Așadar, mulțumesc prietenilor mei (ordinea este aleatorie): doamna Victoria Damian, Nela și Constantin Apostol (foști colegi de serviciu), Florina Isache (venită cu probleme la București și fugită din spital), pictorilor Valeriu Stoica, Tania Moroianu, Maria Iacob și Ami Vasilescu, domnului pictor pe care Valeriu mi l-a prezentat drept „profesorul profesorului meu”, prietenilor (soț și soție, îmi pare rău, nu am reținut numele) lui Gabriel Dragnea, veniți și ei nu se știe de pe unde, cu treburi, în București, și, nu în ultimul rând, „frumoșilor nebuni ai marelui oraș”: Raisa, Mariana și Jan, Andreea și Florin, Lili și copiii – Bianca și Dan – care m-au impreionat prin gestul lor de a dori să ofere câte o carte de-a mea doamnelor învățătoare, de mărțișor. Să sperăm că gestul va fi apreciat și de doamnele învățătoare!
Mulțumesc chiar și domnului Marian Ștefan care a venit doar o fugă, cât să mă vadă și să-mi lase niște exemplare din cartea sa nou apărută în care își evocă prietenii din „aproape trei sferturi de secol de viață”, prieteni printre care, surprinsă, m-am regăsit și eu (în carte vreau să spun). Norocul lui, că l-am iertat pe jumătate. Jumătatea cealaltă… vedem noi cum o plătiți, dragă Moromete! Las’ că pun eu mâna pe dumneavoastră!
Mulțumesc și celor care, chiar dacă din motive obiective nu au putut fi prezenți, mi-au transmis mesajele lor: Florentina și Dan Ioniță, pictorița Melania Florescu, scriitorul Valentin Nicolițov, epigramistul Laurențiu Ghiță.
Cu micile neajunsuri ale unui astfel de eveniment într-un spațiu neconvențional, până la urmă rămâne bucuria că oamenii încă se mai adună pentru literatură, muzică și pictură, când ar putea să fie în cu totul altă parte ori să aibă alte preocupări. Singurul regret e că, datorită grabei mele, întrucât a doua zi mă „îmbarcam” spre Constanța, cu alte probleme, nu am avut suficient timp să mai stăm de vorbă, să schimbăm impresii, inclusiv cu oameni pe care i-am întâlnit prima dată (poeta Victoria Milescu, cea căreia îi datorez recunoștință pentru încurajări, dumneaei fiind, printr-un concurs de împrejurări, cea care a citit manuscrisul cărții „Aceeași lună peste sat”, făcând observațiile de rigoare) sau cu cei pe care i-am revăzut după mai mult timp (actrița Doina Ghițescu, pictorița Ana Ranete, scriitorul Florin Grigoriu, col. r Costel Cristea).
Așa cum le spuneam la început celor prezenți, am dorit și sper că am reușit să aduc la capitală o fărâmă din satul nostru pe care cei care l-am cunoscut nu-l vom uita, indiferent prin ce mari citadele ne vom plimba pașii. Și să sperăm că încă mulți, mulți ani va mai răsări, cu sau fără noi, aceeași lună peste sat…

Slobozia, 26 februarie 2014