Unul din sloganurile cu care politicianul flămând de voturi momește, în perioada de rut electoral vânatul ștampilator de buletine de vot este cel privind „apărarea valorilor familiale”.
Spre deosebire de proiecte mai îndrăznețe, necesitând pricepere, organizare, motivare și consum de resurse ( „hai să refacem infrastructură rutieră a țării”, „hai să creăm slujbe mai multe la oameni” sau „hai să regândim sistemul de sănătate”) acest proiect este mult mai ușor de dus la capăt, întrucât nu promite și nu presupune altceva decât să dai din gură.
Apărarea valorilor familiale este în opinia mea, din punct de vedere al nevoii de politician, pe același plan cu apărarea dreptului la defecație, susținerea continuării mersului biped și moțiunea de garantare legislativă a erecțiilor spontane nocturne.
Ce pare a fi o perimare a valorilor familiale este în fapt o tendință actuală de modificare și recuperare care face ca familia zilelor noastre să nu mai semene cu cea tradițională, urmare a modificării atitudinii și comportamentului femeilor.
Femeia modernă nu mai are nevoie de un bărbat nici pentru respectabilitate, nici din rațiuni economice și nici, de la apariția vibratoarelor de forme și viteze diferite, pentru sex. Ca atare femeia modernă nu mai este silită să se mărite ci alege să se mărite, ceea ce îi creează, aparent, ideea că ar fi egală în cuplu, ba chiar superioară bărbatului, dacă ținem cont de abilitățile de comunicare, inteligența emoțională și mielița, net superioare.
Bărbatul modern reacționează la asta căutând femei mai puțin moderne și toată această vânzoleală văzută din exterior poate părea ușor instabilă.
Dacă ești o persoană care ai tendința de a interioriza letal grija altuia, ca un câine alergat excesiv, simți nevoia să acționezi împotriva acestei realități moderne, fie că porți patrafirul de popă cu o normă de căsătorii de oficiat, sacoul de politician în căutare de idei electorale sau doar bicornul napoleonian al nebunului cu idei moralizatoare.
În filozofia noastră de viață căsătoria se întâmplă adesea ca urmare a legăturii afective și sentimentale între soți, mai mult decât în ideea creării unei familii, a unor beneficii financiare sau a urmare a unei evaluări obiective a compatibilităților reciproce. Din păcate momentul deciziei se petrece în perioada de îndrăgostire, în care ridurile, discursul enervant și aerele de prințesă trec la fel de neobservate ca incoerența emoțională, apucăturile deranjante și așteptările nerealiste ale prințului, fiind în esența lui un moment la fel de prost ales ca mersul la mezelărie pe stomacul gol. Când ceața lunii de miere se ridică, purtată de briza rece bătând dinspre oceanul realității, adesea nu mai rămân decât două ființe nefericite ca scrumbiile într-un năvod, care cred că ar asculta proiectul de apărare a valorilor familiale cu aceeași bucurie cu care ascultă Vali Vijelie Rachmaninov.
S-ar putea contesta că politicianul apărător de valori tradiționale familiale știe toate astea și poate că de fapt tot ce vrea el este să protejeze copii, nu zevzecii de părinți.
Din păcate pentru el și copilul modern se îndepărtează rapid de viziunea clasică privind rolul, educarea și așteptările lui de la familie. Față de țâncii de acum jumate de secol, care se bucurau de existența untului între pâine și magiun, care primeau o minge de crăciun și un șut în cur în zilele nefestive, sandwich la școală și urecheală la note mici, la care curtea școlii și fața blocului erau locurile de întâlnire și socializare, puștii de astăzi au evoluat în fete machiate și imberbi geluiți și tatuați, cu căștile în ureche, ochii pe mobil și temele downloadate direct de pe wilkipedia. Bombardamentul media i-a convins că succesul în viață este la fel de legat de muncă cum este cariera lui Adi Mutu legată de antrenamente suplimentare efectuate sâmbătă seara sau cea a Biancăi Drăgușin de abstinența sexuală necesară înțelegerii filozofiei tibetane și orice încercare de a-i moraliza pe această temă nu poate fi mai eficace decât încercarea de a stropi grădina cu scuipat. Nu neg că unele din aspectele enumerate sunt îngrijorătoare și că o redefinire a mediului familial, a valorilor noastre și a conținutului ideii de fericire nu ar fi decât benefice. Poate chiar ar necesita un abord politic inteligent și nuanțat dar, exact cum măcelarul din colț, expert în incizarea porcului asomizat nu poate fi pus să opereze pe cord deschis, nici politicienii noștri nu vor avea vreodată viziunea să revitalizeze ideea de familie altfel decât prin seturi de interdicții, recomandări și moralizări fără conținut.
Dar dacă totuși ar exista vreun politician realmente interesat de problemă, care nu folosește doar stereotipul cu valorile familiale în modul în care bărbatul excitat își întreabă partenera dacă a avut o zi bună, îi pot sugera câteva idei de calitate.
Căsătoriile ar putea fi de exemplu contractate pe o perioadă limitată de timp, cu posibilitatea reînnoirii la cerere, cu o taxare minimă, dar în nici un caz pe viață (bolnavii incurabili se exclud).
Aș adăuga noi proceduri și justificări pentru divorț, ca trăncăneala, feloșcăiala, pilozitatea în exces și sindromul secretarei nurlii, legiferând, în opinia mea, o situație deja existentă.
Aș instaura în sistemul nostru educațional principiul urechelii preventive, obligatorii de două ori pe zi, cu posibilitatea însă a existenței unor perioade în care, copii cu adevărat merituoși, ce pot demonstra asta, să fie scutiți.
Dar poate că toate astea sunt doar gândurile mele extreme, nu în întregime lipsite de o oarecare psihopatie apolitică cu care mă mândresc.
Așa că aș insera un singur gând – politicieni, lăsați-ne cu gargara asta despre apărarea valorilor familiale, a firii noastre latine, a istoriei neamului, a credinței sau mai rău, apărarea de homosexuali, de teroriști sau bozgori nervoși și găsiți-vă, mai bine, o altă zonă de funcționare în care să nu mai fie nevoie să apărați nimic, decât, poate, venele proprii de injecțiile neuroleptice de calmare.