Ajung la spital destul de devreme, în ciuda încercării de a prinde din stopuri.
Este miercuri, așa că nu am internări în mod particular, ba chiar constat că în afara babei cu aspect vag familiar de la ușa cabinetului nu mă așteaptă nimeni.
Încerc să mă strecor pe lângă dânsa, dar pare că, în ciuda aspectului adormit și a ochelarilor cu lentile groase ca geamurile unui batiscaf, femeia recunoaște fie lumina, fie este înzestrată cu ecodetecție de liliac, fie a auzit fâșâitul ciorapilor pe pardoseală.
Fapt este că mă salută.
O salut și eu, încălțându-mă la loc și o întreb, prostește dacă mă caută pe mine.
Într-adevăr mă caută.
Persist în dorința de a mă clarifica și o întreb dacă pentru consult. Mărturisesc că perspectiva unui yams, eventual mizat, cu o femeie care nu prea vede mi-ar părea mult mai plăcută, dar nu am noroc nici cu asta. Pare că este, până la urmă, vorba de un consult.
Îmi exprim bucuria și speranța că s-ar putea face ceva în acest sens. Desigur de-abia după ce îmi arată trimiterea, talonul de pensie, ieșirea veche, celelalte ieșiri, analizele vechi, flacoanele de medicamente,rețetele și orice alte detalii pe care, într-o zi norocoasă, le-ar fi putut uita acasă. Din nefericire baba le produce tacticos pe toate cu nonșalanța cu care un expert îți trage atuurile mari din mână așa că înțeleg că , dacă nu îmi vine vreo idee, voi începe ziua muncind.
O rază de lumină apare. Este rezidenta mea. Este o domnișoară de felul ei extrem de amabilă, deși după un timp m-am obișnuit chiar și cu asta. Astăzi însă exagerează de-a dreptul, salutând-o cordial pe chioară, ba mai mult amintindu-și cum o cheamă.
Mediul a devenit atât de prietenos că aș sări pe fereastră dacă nu ar fi bănuiala că gestul meu ar putea fi interpretat greșit.
Le-aș lăsa să vorbească între ele, dar o anume pauză în conversația lor pare a mă invita la implicare. Pauza devine, dupa 5 minute, de –a dreptul jenantă și realizez că nu poate fi prelungită chiar până la raportul de gardă.
Așa că o curm rugând-o pe doamnă să mă aștepte până fac vizita și apoi, în particular, trimițând rezidenta să facă, în fapt vizita.
După nici o oră revin la cabinet, găsindu-l mai apărat de babă decât e Gibraltarul de marina regală. Întrucât mai am câteva ore de program poftesc femeia înauntru, scăpând un nesimțit „Erați aici?”.
Trebuie să recunosc că slujba asta de medic la stat este uneori extrem de chinuitoare.