Sistemul de sănătate de stat, în ciuda perpetuei reformări, funcționează la fel de prost ca întotdeauna.
Există multe cauze decelabile pentru asta, subfinanțare, management la mișto, deturnare a banilor și altele.
În plus este evident că indiferent de nuanța politică a partidelor la putere sistemul în sine nu a evoluat, nici către un liberalism și o competiție reală, nici către o medicină socială, atotcuprinzătoare și satisfăcătoare pentru public.
Din rațiuni propagandistice se încearcă de 25 de ani menținerea unui mit, pe care realitatea nu îl poate susține, respectiv acela că statul român ar putea, chiar dacă ar dori, să asigure pentru contribuția de obicei minusculă a marei mase de asigurați de sănătate un nivel de servicii medicale decent și ubicuitar.
În fond nu poate, exact cum nici eu nu pot cu 50 de lei să îmi fac aprovizionarea de iarnă, și faptul că sistemul totuși funcționează se datorează numai și numai silirii medicilor și asistentelor la salarii de mizerie.
Întrucât marile spitale și achizițiile acestora pot fi și uneori chiar sunt surse de venituri și prin asta de îmbogățire colaterală o mare parte din fondurile sistemului se îndreaptă sprea această zonă, mult mai bogată în influență și interes politic, decât spre zonele medicinei ambulatorii sau doamne ferește, în buzunarul medicului.
Nivelul medicinei de familie, dotarea și asigurarea de resurse a policlinicilor și dispensarelor, în general accesul publicului la medicină decentă aproape de casă este atât de limitat că putem concluziona eșecul acestei ramuri de funcționare a sistemului românesc, rezultând în medici de familie care s-au resemnat la o existență profesională bazată pe completarea de trimiteri, copierea de scrisori medicale și mutarea de colo colo a tone de hârțoage.
Chiar dacă ar apărea, prin miracol, o generație de doctori tineri, devotați, buni profesioniști și cu chef de a practica în ambulatoriu sistemul i-ar exclude rapid prin sărăcie, birocrație și restricționare.
De fapt principala caracteristică a sistemului nostru de sănătate este caracterul lui puternic dezumanizant.
Atât pacientul, cu miile de restricții obiective (lipsa unităților sanitare adecvate în apropiere, lipsa medicamentelor în farmacii, lipsa analizelor necesare gratuite) și subiective (limitare număr de rețete compensate, de trimiteri, etc) cât și medicul, profesioniștii sistemului în general, siliți să aleagă între mizeria traiului la periferia salariului minim pe economie sau lipsa de demnitate și riscul plăților informale nu au cum, în acest context, să fie vreodată mulțumiți.
Ceea ce nu mă miră. De 23 de ani de când sunt în sistem au fost extrem de rare momentele în care valoarea omului, fie ăla eu sau vreun alt coleg, fie el rezident, stagiar, medic primar sau șef de secție, a părut să impresioneze pe cineva.
Atitudinea sistemului către noi toți este din păcate una care accentuează faptul că, indiferent ce ai face și cât de bun, devotat sau doct ai fi, de fapt ești mereu înlocuibil și atenuabil. Că nimeni nu are nevoie de fapt de tine și că în realitate este un privilegiu că ai ajuns acolo unde ai ajuns, un hatâr revocabil pe care în mărinimia lor casa, managerul, profesorul, ministrul ți-l conferă câtă vreme faci ce spun, când spun și de câte ori spun ei.
Nu credeți discursul politicianului constatând exodul medicilor noștri în străinătate. Deja el se gândește la multele pile pe care le poate propti în locurile vacante.
Nu vă imginați că aceia dintre medici care aleg să stea, încearcă vreo tehnică nouă sau pur și simplu implementarea uneia mai performante la locul lor de muncă au fost vreodată susținuți cu bani de la buget sau măcar cu spațiu, atitudine și încurajare.
Ba chiar am în cap exemplele pe dos.
Un coleg al meu cu apetență pentru cercetare reală a făcut cu bani obținuți de el un laborator de genetică. La nici 2 ani de la pozele de rigoare cu politicianul, acum acolo se dărâmă.
Fratele meu a învățat să facă artroscopii și a oferit, din anii 90, printre primii în Dobrogea, acet serviciu publicului. La ora asta spitalul lui a fost recesionat, fiind pe malul mării și el trimis în șomaj.
Un alt prieten, gastroenterolog din Iași, a manageriat institutul la care lucra să fie cel mai performant în domeniul său , motiv firesc de îndepărtare din funcție și desființare.
Că în realitate exemplele de mai sus ilustrează atitudinea politicianului, sistemului public de sănătate față de om, fie el medic sau pacient și nu tiradele din campania electorală.
Desigur mai puțin dacă acel om este un politician bolnav.
Acestuia i se va găsi mereu o cale să fie operat în Viena, să i se facă colonoscopia la Paris și să-și pună Holterul la Stockolm.
Dacă aș putea influența legislația măcar atâta aș cere – obligativitatea politicianului român de a se trata, pe el și familia, la medicul de familie, eventual, cu trimitere, la spitalul regiunii pe care-o reprezintă și neaparat copii să-i dea la școlile din circumscripția pe care, teoretic, o reprezintă.