1.Efectele benefice ale iubirii cresc în lăuntricul omului și ele sunt : veselia ca un surâs constant al ființei, cântecul cu sonorități eufonice și zborul către verticala euforiei, căci dragostea este un miracol, iar lumea ei este construită din formele plenitudinii.

2.Când creezi, din minte se preling umbrele înveșmântate în cuvinte, pe când ideea poemului transfigurează gândurile în lumină.

3.Dincolo poate însemna o altă dimensiune supusă canoanelor, sau un spațiu guvernat de lumină prin care se întrevede divinul și adevărul absolut, ce are ca esență scopul final al vieții.

4.În realitatea cu fenomene și lucruri antinomice, zilele atârnă ca niște entități grele, fără semnificații pentru omul care levitează în spațiile nimicului, și pline de sensuri fecunde pentru omul ce posedă un ritm activ, dinamic și continuu.

5.Constanta ființială creează echilibre și armonii, ca o dreaptă continuă fără fisuri și hiatusuri, pe când variabilele existențiale introduc în fortuit ecuații cu soluții exprimând principiile, preceptele și dogmele vieții.

6.Omul uniform și rectiliniu nu are înălțări și căderi, axa lui ființială este construită din platitudine.

7.Omul sinusoidal își crestează zilele în variabilitatea ființială, nicio zi nu seamănă cu alta, iar linia destinului este ondulatorie, cu plusuri și minusuri într-un echilibru precar.

8.Fericirea pură are o dimensiune prea înaltă pentru a fi înglobată în corpul uman, restul se prelinge și se preface în spuză în care arde mâzga existențială, și ce rămâne din fericire nu depășește sfera bucuriei și a încântării.

9.Cei mai mulți nu-și văd ființa reală în oglindă, percep eul sau sinele, doar cei inițiați se văd pe ei înșiși așa cum sunt.

10.Ființa există prin cuget și-n ea se bat un demon negru și-un înger alb, și avem gânduri negre când câștigă demonul și gânduri albe când câștigă îngerul.