agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 937 .



Șoarecele alb
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-08-10  |     | 



Au trecut anii ca într-o clepsidră de jucărie cu nisip roz. Încă mai am ceasul bijuterie de secol 17-18 de la bunica, dar cine ar fi avut bani să cumpere o clepsidră adevărată? Ceasul acela nu mai ține timpul în el. După ce am crescut, familia a aruncat aproape toate vechiturile, inclusiv mașinăria cu manivelă de măcinat piperul sau mojarul mare de bronz cu sunet de clopot, în care pisam scorțișoara. Câteodată îmi pare că au trecut secolele peste mine. Mai ales după ce am pierdut colecția mea de monede vechi în toate culorile. S-au dus banii vechi și banii noi nu au venit pe nicio fereastră. Mai ascult uneori sunetul paharelor de cristal care au ieșit triumfătoare din multe cutremure. Mai privesc bibelourile, ce e drept cârpite, cel Capodimonte sau cel vienez de secolul 19 și serviciul de masă Kahla cu supieră și luciu de platină. Crescusem printre vechituri, cu viața ritmată de o pendulă veche, și ea pierdută azi. Eram doar un șoarece alb de bibliotecă și mestecam aproape orice fel de carte cu aceeași poftă. Mai am și azi cartea mea cu povești vechi de Andersen, în care păstorița și hornarul de porțelan se întorc înapoi acasă din fuga lor în lumea largă.

Într-o zi ploua și am luat un taxi din mers. Era o limuzină albă, dar cu tarif normal. Mă simțeam ca un câine ud pe o pernă de catifea. Nu-i nimic, îmi întind picioarele, respir adânc. E ca atunci când am ieșit o singură dată cu colegii de facultate la o bere. Nu consumam, am comandat martini cu lămâie, era ieftin în anii 90. Un coleg mă șicanează, nu-i nimic. Îmi întind picioarele sub masă, respir adânc, se va duce și asta. E la fel ca atunci când duceam lumânarea la singura nuntă din copilăria mea. Nu-i nimic că este înaltă, trebuie doar să am grijă cum cobor treptele bisericii, pas cu pas. Purtam rochie roz ca nisipul din clepsidra de jucărie. De atunci șoarecele meu alb din cutia de pantofi și-a întins de multe ori lăbuțele. Acum a amorțit, are ochii roșii umezi, poate că e o zână vrăjită de vreun duh rău.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!