Emoție maximă pe culoarele institutului atunci când văd, răsărind subit lângă mine, o doamnă ce tocmai ridicase ceva de pe jos.
Ca orice om cu exoftalmie marcată și doamna are probabil un câmp vizual ceva mai extins decât normalul, astfel încât a reușit să identifice, uitat printre trepte, un șlap.
Recunosc că pe mine personal ciudățeniile lumii au încetat să mă mire, inclusiv când este vorba de o parte importantă a încălțămintei unei femei, actualmente parțial descălțate.
Probabil că eventualul meu interes ar putea fi trezit de unele elemente vestimentare feminine lepădate în cale, dar cu siguranță nu de șlapi, marame sau ciorapi flaușați.
Mă pregătesc să o asigur pe doamnă, în mod nonverbal, de indiferența mea privind rezultatul prospecțiunilor domniei ei, când femeia mă abordează cu entuziasmul unui brac german c-o lișiță-n bot, atrăgându-mi alarmată atenția asupra faptului, din ce în ce mai greu de contestat, că cineva și-a pierdut o parte din șlapi.
Pare o prostie să contest acest adevăr doar din spirit de frondă masculină și mă gândesc, după o scurtă privire, că poate, din perspectiva celestă al religiei tradiționale, rătăcirea acestui papuc puturos este, pentru deținătoare dar și pentru colegele ei de salon un prim semn de noroc. Că poate scăpat din menghina stafilococică a acestei opinci de plastic decolorat, piciorul, măcar unul, al posesoarei are o șansă spre un destin mai puțin oprimat. Și că poate, după trecerea șocului emoțional, în apalauzele celorlalte paciente din salon, posesoarea va lipăi în tălpile goale, cu celălalt șlap între degete spre ghena ce-așteaptă de mult prea mult timp.
Nu apuc să dau, într-o situație relativ blocată din punct de vedere cognitiv, vreo replică adecvată, că doamna, cu îngrijorarea unui salvamontist la găsirea a juma de picior, mă-ntreabă, în calitatea mea de-atotștiutor în halat, dacă știu al cui este.
Mă văd silit să remarc, în context, faptul, ce pare din ce în ce mai ușor de probat, că nu m-ar mira, judecând după lipsa caleștii și ciudata absență a propietăresei acestui neobișnit condur, ca de fapt să fi fost lepădat de însăși Cenușăreasa, în întârziere spre sala de mese.
Am continuat asigurând-o că, deși prin nimic prinț, aș putea, dacă vrea, pune șlapul la test și căutare, urmând ca singura persoană suficient de îndrăzneață de a-l pune-n picior să fie cu siguranță și pentru totdeauna identificată.
Nu am simțit dacă cuvintele mele i-au mers sau nu bătrânei la inimă.
Ceva din limbajul trupului ei mi-au sugerat că o parte din cuvintele mele îi par un pic neobișnuite, ba chiar alarmante venind de la un om în halat. Sau poate că ea, ca o femeie care și ea la viața ei și-a pierdut, când îi era lumea mai dragă, un șlap, găsește în sufletul ei mai multă compasiune decât se poate spera din partea unui bucureștean nărăvit la pantofi.
Fapt este că scurta noastră intersectare de destine s-a încheiat cu ea, ducând papucul spre reîntregire și cu mine sperând că ce părea șlap nu-i de fapt o epidemie de lepră.