Versurile albe reprezintă, în mod repetat, subiectul unor dispute intense între oamenii de litere și nu numai. Pornind de la aceste dispute, un prieten, epigramist și fotograf, a făcut un experiment într-o cafenea literară. A luat un ziar, a selectat câteva rânduri dintr-un eseu și a prezentat lucrarea obținută ca fiind o poezie în versuri albe. Laudele au întrecut orice așteptare, iar dezbaterile pe tema acestei poezii au îmbrăcat niște conotații pe marginea cărora ne-am distrat de minune zile în șir. Ce vreau să spun este că, în opinia mea, versurile albe trebuie să aibă și ele o muzicalitate, o cursivitate, un subiect și un înțeles accesibil tuturor categoriilor de cititori.
Sunt, de regulă, adepta poeziei clasice, pe care o înțeleg deopotrivă pensionarii, tinerii și copiii. Recunoscând că la multe dintre poeziile cu versuri albe îmi scapă „firul” și nu reușesc să „pătrund ideea”, m-am gândit că, poate, mi-e străină „gândirea albă”. Exprimându-mi această temere, un coleg în ale scrisului, din altă localitate, mi-a trimis o scrisoare emoționantă, în care a pus și o filă cu o poezie în versuri albe a d-nei Ana Blandiana. M-am liniștit instant, pentru că am înțeles-o, mi-a „sunat” foarte bine și m-a emoționat. Acestea fiind zise, am concluzionat că nu-i un „bai” chiar așa de mare cu gândirea mea albă și că, până la urmă, fiecare se pliază în lucrările pe care le citește și le scrie, pe tematica și structura sufletului său.
Dar, întrebările care se nasc sunt: Pentru cine scriu? Scriu ca să fiu publicat? Scriu ca să mă afirm? În viziunea mea, răspunsul este: Scriu ca să îmi împărtășesc emoțiile, să fac plăcere celor care citesc și să ating, poate, corzile sensibile ale unor suflete. Îmi plac poeziile filosofice, cele cu substrat și cele cu versuri albe scrise elegant și curat, dar, eu una, cred că acestea nu ajung decât la o anumită categorie de cititori. Am avut o mulțumire teribilă când mătușa mea, o persoană în vârstă, în timp ce își aranja părul la coafor citind unul din volumele mele de poezii, a fost rugată să citească o poezie, pe care, ulterior, doamnele din salon au copiat-o la xerox, încântate. Nu spun că sunt cele mai bune poezii, pentru că știu că nu sunt cele mai bune. Dar știu sigur că sunt izvorâte dintr-un prea-plin sufletesc și sunt înțelese de marea majoritate a oamenilor. Așa ar trebui să funcționeze și gândirea albă, zic eu, pentru că poezia trebuie să coloreze viața tuturor și ar fi păcat să nu se bucure cât mai multă lume de frumosul celest închis în versuri.
Mă gândeam într-una din zile că asist la o modificare a stilurilor literare, citind o proză versificată sau, cum să-i spun? Era un rezultat al gândirii albe, cu siguranță. Îmi recunosc ignoranța! Dar, oare, nu este cu atât mai valoroasă o lucrare cu cât este mai accesibilă? Eminescu era accesibil! Geniul se manifestă și în simplitate, zic eu, nu caută neapărat îmbârligăturile literare și încărcătura. Eleganța și bogăția versurilor albe nu trebuie să lase loc la nedumeriri și căutări febrile de înțelesuri! Gândirea albă trebuie să înalțe, dar să nu te bage-n ceață! E doar o părere!