La editura „Tipo Moldova”, în colecția „Opera Omnia – romanul de azi”, a apărut, în vara anului 2014, romanul doamnei Florentina Loredana Dalian intitulat „Înainte de magnolii”. De ce înainte de magnolii? Pentru că înflorirea magnoliilor reprezintă pentru protagoniștii acestui volum un reper, reprezintă o eternă reîntoarcere la ceea ce au fost. Întregul roman, de altfel, este o căutare a timpului care brusc, prin trădare, „s-a stricat”, este o încercare uneori disperată de a repara acel timp greșit. Acest spațiu-timp, deviant, delimitat de o margine senzorială, înflorirea magnoliilor, va reveni obsesiv în întrebările și nedumeririle eroinei Ina (Zorina) Dinulescu.
În aceste condiții, autoarea romanului ne invită ca, împreună cu ea, să trăim, pe parcursul celor douăzeci de capitole ale cărții, o iubire interzisă, o iubire neîmplinită, o iubire care nu se consumă deoarece are loc într-un timp nepotrivit, „în contratimp”, cum se exprimă autoarea, iubire care devine, în etape, în timp, păcat.
Cu romanul „Înainte de magnolii” doamna Florentina Loredana Dalian se definește ca fiind o scriitoare mai aproape de romantism decât de realismul romanului actual. Inocența, binele și frumosul sunt puse în oameni la care demnitatea, onoarea și adevărul sunt repere morale.
Romanul se prezintă ca o ruptură între eul personal al autoarei și realitatea guvernată de cinism.
În primul capitol, intitulat „Cântecul”, facem cunoștință cu Călugărul, de fapt cu David Greceanu, fostul student al Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, marea iubire a povestitoarei, avocat Ina Dinulescu, fostă Zorina Savin, Călugărul, „era cu noi, dar parcă nu era”, spune scriitoarea și această suavă evanescență va pluti în atmosfera creată de cântecul Călugărului care este redată în carte cu sfiiciunea menită să recupereze inocența pierdută. De altfel, citirea acestui capitol și a următoarelor două ne aduce aminte de povestirile lui Turgheniev, de cântecul iubitului Geamiliei din nuvela cu același nume a lui Cinghiz Aitmatov sau, în unele pasaje, atmosfera creată amintindu-ne de povestirile fantastice ale lui Mircea Eliade.
Și dacă tot am amintit de Mircea Eliade, trebuie spus că osatura romanului este tocmai dilema în care se află omul între sacru și profan, între două eu-ri: un eu limpede, profund, care conduce spre divinitate și un eu mult mai complicat, dar mai obscur, mai mutilat, care se manifestă în afară.
Mai trebuie reținut și faptul că acțiunea romanului, curgerea ei, se petrece între două maluri, aș zice, lirice, iar noi, cititorii, ne situăm dacă nu pe ambele margini cel puțin pe una. Prima: „Aceia pe care îi iubim nu pleacă niciodată. Niciodată nu pleacă din noi”, completată cu o spusă a Sfântului Pavel: „Dragostea nu cade niciodată”. Aceste vorbe sunt auzite de Ina Dinulescu din gura Călugărului când îl întâlnește pe acesta la o familie prietenă și apoi peste cinci ani când îl „pescuiește” la ocazie pe același Călugăr, Călugărul de la Athos și îl duce cu mașina la un schit de lângă Amara. Celălalt mal, cealaltă margine pe lângă care curge povestea îl definește un frumos și mare vers al poetului Lucian Blaga: „În mine se mai vorbește și astăzi de tine”, amintindu-ne că persoanele dragi rămân, după despărțire, în noi și acolo, în noi, există o comunicare, o continuare, o trăire interioară. Ajungând aici trebuie să conchidem că intriga romanului este de sorginte romantică și se bazează pe o neînțelegere. Când Zorina (Ina Dinulescu) își mutase tot bagajul sufletesc în iubirea ei cu David, acesta din urmă fuge, trădează precum Iuda sau Petru, lăsând-o pustiită, ce naște mai târziu un amestec de iubire și ură, de neîmplinire, de eșec.
Există un triunghi amoros format din Claudiu Teodorinni, student la Arte Plastice, care o iubește pe Zorina Savin, studentă la Drept, care îl iubește pe David Greceanu, student la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, muzician care îl iubește pe Dumnezeu. Este vremea studenției, este vremea timpului etern pe când toți trei cutreierau teatrele, muzeele și expozițiile de pictură, este o căutare întru frumos și inocență prin poezie și muzică, prin pictură și plimbări lungi prin parcuri. Erau numiți Pictorul, Balerina și Popa, Balerina pentru că Zorina făcuse ani buni balet pe când era o copilă. Totul înainte ca magnoliile să înflorească, atunci când David, cel desemnat de Claudiu ca fiind alesul Zorinei, va spune sec, fără nici o explicație: „Zorina, eu plec”. Și plecat a fost nu știe nimeni în ce schit, în ce mânăstire.
Și de ici încolo întregul roman se axează pe căutarea avocatei Ina, devenită Dinulescu după căsătoria ei cu inginerul Dinulescu, a acelui parfum al timpului din urmă, de negăsit, de netrăit, atunci când „cineva mi-a atins viața, într-un anume mod, o atingere fină, abia simțită”. S-ar părea că protagonista romanului și-ar fi propus să rezolve o iubire interzisă de ... timp, un contratimp, de fapt o iubire imposibilă, o întoarcere în illo tempore, o retrăire autentică a unui timp suspedat în memorie. Faptul că soțul ei, inginerul Dinulescu, va muri după numai cinci ani de căsătorie o îndârjește de a-l căuta pe cel acuzat de furt de ființă. De cealaltă parte, David Greceanu este (într-o prezentare de un profund lirism în capitolul „Visul”) omul fără uși și ferestre, numai pereți apropiindu-se, sufocând.
David Greceanu nu este un personaj limpede cum este Alioșa din „Frații Karamazov” al lui Dostoievski, este un personaj mult mai misterios, mai complicat, mai duplicitar. Ba își arde jurnalul, călugăr fiind, pentru a o rupe definitiv cu lumea din afară, ba, brusc, se întoarce „în lume”, devine un patron bogat cu relații în lumea politică și afaceri dubioase. Combinat cu o actriță de mâna a doua, Despina, om influent, David Greceanu este posesorul unui limbaj cinic și licențios, așa cum avea să se definească în întâlnirea pe care o va avea la Paris cu celebrul de pe acum prietenul său pictorul Claudiu Teodorinni.
Ruptura dintre David și Dumnezeu este un nonsens, ispita, alergarea spre laic nu se explică, dar este clar că ispitirea spre lume vine sub forma unei femei. Când eul pur face un salt în afară el se va găsi într-un război cumplit între inimă și rațiune, luptă care se va da pentru iubirea pură, iubire pură imposibil de atins în viață, viață care nu este perfectă și pură niciodată. De aceea, în opoziția iubire pură/viață David Greceanu alege iubirea pură pentru Iisus, atunci când la Paris renunță la toate privilegiile și transferă toate bogățiile pe numele pictorului Teodorinni, care se va ocupa ca aceste bunuri să ajungă în orfelinate, să fie donate unor case de binefacere.
Romanul dă o anumită existență iubirii pure, e drept efemeră, dar acel moment are o durată, este o reușită în întâmplarea noastră de a fi.
Trăsăturile psihico-morale ale personajelor sunt marcate de răul și binele care își au originile în ființă și locuiesc pe mai departe în ființă cum de altfel în ființă locuiesc împreună rațiunea și pasiunea. Libertatea de alegere îl suie sau îl coboară pe om pe scara spiritualității, libertate de a alege pe care eroina noastră Ina Dinulescu o aflase încă de pe când era o copilă și alerga după gâze și fluturi.
Condițiile formale ale romanului – lungimea, tonul, spațialitatea, imaginarul, lucrurile, subiectul sunt atinse atât cât trebuie să se formeze un tot, un întreg care să fie gustat de ochiul cititorului.
Metaforele, analogiile fac, deseori, farmecul acestui roman. Este de ajuns să ne amintim de metafora din tabloul „Cina neterminată” unde încă se mai caută un trădător, chipul lui, sau analogia câine/om din dialogul dintre David și Claudiu privind prietenia și multe altele.
Cum vă spuneam, volumul „Înainte de magnolii” este al unei scriitoare romantice iar nu al uneia moraliste și sentențioase, cum ne obișnuise până acum doamna Loredana Dalian în multe din scrierile Domniei Sale.
Disponibilitățile literare ale doamnei Loredana Dalian ne somează să fim pregătiți pentru apariția altor frumoase povești de viață pentru că un singur lucru se cere de la un prozator: să știe să povestească, iar Loredana Dalian știe.
Și totuși, întâlnirea finală dintre Ina Dinulescu și David Greceanu, alias călugărul Serafim, are loc în ultimul capitol al cărții unde se stabilește că stăruința într-o iubire imposibilă devine păcat, așa cum va deveni păcat și dacă veți avea în mână această carte și n-o veți citi.


Nicolae TEOHARIE