agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-15 | |
Nu știu cum este în alte părți dar la cabinetul meu ușa nu este mai de folos, din perspectiva izolării, decât ar fi un smoc de iarbă crescut în calea marei migrații sezoniere din savană.
Adevărul gol goluț este că nici în cazul minorității constituite din oameni care bat în prealabil la ușă nu există o soluție prea ușoară. Dacă ești liber poți de exemplu striga ”da”, dar la fel de ușor câte un ”nu” , ”ho” sau ”lasă”, reverberat prin textura termopanică va fi primit ca invitație, în rarele situații în care ciocănitorul a prevăzut mai mult de 2 secunde pentru aflarea reacției tale la ciocănit.. Dacă nu ești liber și ai dori ca pacientul din fața ușii să își stăvilească o perioadă elanul, fie numai pentru ca pacienta consultată să își acopere la timp nurii, mai mult sau mai puțin admirabili, pe care, ca sarcină de serviciu, îi inspectezi, măsori, palpezi, percuți sau asculți, tot ce mai poți spera este ca atacatorul să priceapă că lipsa de invitație răcnită este de fapt o noninvitație șoptită. Indiferent dacă ocuparea cabinetului se face după declarația de război a câte unui ciocănit, sau doar prin abordare piraterească pe bază de țâțâni funcționale, o dată ajuns în terenul de țintă persoana constată prezența altui pacient cu nedumerirea cu care mânzul s-ar uita la o iesle ocupată și, aparent, are dubii, exprimate de obicei prin câte un adecvat ”Pot să intru?” sau ”Sunteți liber?” Întrucât eu personal am sesizat de mult că dacă îți vezi nevasta asudată lângă cratiță nu o întrebi dacă este ocupată și nici că ar fi firesc, atunci cînd ușa de la WC este închisă, să întrebi ce se întâmplă pe acolo, m-am învățat să îmi formulez asemenea dubii, altfel inerente, numai în mintea mea. Cumva însă, deși nu se văd zaruri, beri, cărți de joc sau alte indicii privind vreo orgie matinală, pare că în mintea perpetuatorilor există și îndoiala că de fapt, cu stetoscopul în mână, doar mimez indisponibilitatea. De obicei restabilesc destul de repede situația oferindu-mă prompt să dau afară pacientul mai puțin important de dinainte sau doar le sădesc fermentul îndoielii cu replica ”par liber?”. Nici o introducere în lumea fascinantă a ușilor închise și a tehnicilor citadine de acces într-o cameră nu este, în context, de prisos, îndeosebi în cazul celor care în prealabil au bocănit în ușă ca un jockeu într-o iapă apatică. Aș putea desigur închide de fiecare dată ușa cu cheia, dar asta ar trimite mesaje neliniștitoare atât pacientelor mai nurlii cât și celor cărora, eventual, le-aș părea eu nurliu, așa că nu îmi rămâne de fapt decât să mă consolez cu gândul că bieților politicieni, cu ușile lor capitonate, probabil că nu le priește cu adevărat nici o discuție mai profundă cu secretara ...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate