După ultima ploaie se întâmplă
treptat primăvara la mine-n oraș
se schimbă vitrine în muguri de iriși lumini
între cuvinte predomină verdele înviere fluturi
sunt vindecătoare pentru privire și suflet
cine dorește poate opri și timpul

Se face popas
lângă cea mai apropiată câmpie
cu rădăcini la vedere sine qua non
de preferat singur după o aversă
sub soarele blând nemișcat inspiră adânc
s-ar putea să zărești un copil
de obicei aleargă printre stânjenei galbeni
îl vei recunoaște după zâmbet
după bucuria privirii tale și freamătul ierbii
călcată-n picioare apoi liniștit poți să pleci
câmpia te va urma dar mai ales cerul și verdele
oriunde oricând și oricât de îngust sau gri
ar fi orizontul

Departe târziu între patru pereți într-o pauză
de melancolie și-n tăcere deplină caută acel gând
repetă repetă cu ochii închiși mai întâi apare verdele
se pot adăuga picături de rouă dar și păpădii curcubeie
pentru mișcare un zmeu soarele și mirosul ierbii
strivită sub tălpile de atunci apoi se întâmplă câmpia
neumbrită cât sufletul tău

Se poate apela și la zâmbetul acelui copil doar privindu-l în ochi
la un înger suferind de uitare la floarea presată în carte sau
poemul acesta cerând mântuire prin mine acum