agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-05-24 | |
- „Copilăria este când înveți să fii om mare”- Ștefania, 6 ani
- „Copilăria este atunci când te poți juca, atunci când poți face orice vrei ca să te distrezi” – Antonia, 8 ani. Răsăritul vieții, depășind în intensitate Aurora Boreală, aduce cu sine magia curată a unei lumi pline de vise și iluzii. Libertatea și bogăția de trăiri care nu însoțesc nici un alt anotimp al vieții, sunt cele care te fac, și în anotimpurile următoare, să îți dorești ca timpul să se fi oprit în loc la primul dintre ele. Atunci când poți crede, cu tot preaplinul sufletesc, în zâne, spiriduși, prinți, prințese și triumful binelui asupra răului, nimic nu pare imposibil sau nefiresc. Tendința aripilor crude, este aceea de a se îndrepta către strălucirea fierbinte a soarelui, așa încât se pot arde și frânge foarte ușor. Fireasca nevoie de căldură și sprijin pentru întărirea aripilor și înălțimea zborului tânăr, nu trebuie căutată la ani-lumină depărtare, căci, dacă ele nu sunt oferite când trebuie și de unde trebuie, inocența sfârșește în mod brusc și dureros, prin sfâșierea acelor aripi care sunt singurele menite să te poarte în depărtări. Cucerirea înălțimilor cunoașterii pornește chiar din copilărie, acea secvență a existenței noastre în care suntem cel mai aproape de îngeri și de perfecțiunea ideatică a menirii noastre în teluric. Urcând treptele vieții către amurg, conștientizezi că se pierd singurele valori care te apropie de divin și de plinătatea sufletească: candoarea și deschiderea deplină către tot. Nevoia acerbă de a resimți fiorul copilăriei și de a-ți revizui pașii de-a lungul vieții, alunecă ușor, precum firele de nisip dintr-o clepsidră, din fiecare amprentă pe care amintirile o construiesc la nivelul subconștientului. Cu cât amprentele copilăriei sunt mai curate și mai puternice, cu atât nevoia de retrăi răsăritul este mai puternică. Dacă n-ar trebui să ajungem la ultimul anotimp și dacă viața ar rămâne un pururi început, dacă am crede că este firesc să ne bucurăm ca în primele zile ale vieții noastre de cele mai mărunte lucruri fără a ne deforma viziunile pe măsură ce creștem, am descoperi că fericirea nu este doar un concept și că stă în puterile noastre să ne deschidem către tot ceea ce înseamnă spectacolul luminos al lumii. Cu fiecare secundă ce-mi istovește visele se-ndepărtează copilul din mine luând cu el lumina albă a dimineților fără apus și-n disperare, să strig după el îmi vine! Se va întoarce într-un mod subtil, Când voi învăța să-l chem prin glasul altui copil! Mihaela Rașcu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate