1.Să zburăm pe aripile idealurilor spre cer, depozitarul viselor noastre, să le culegem și să le inoculăm vieții, pentru a-i crea o nouă ipostază, în care să fie înglobate reveriile, feeriile, fervorile, euforiile și poeziile.

2.Toleranța și înțelegerea în ambele sensuri, ar trebui să fie printre reperele existențiale, de care să ținem cont și în cazul analizei poeziilor.

3.Uneori, când viața e în exces, ne refugiem temători, cu psihicul angoasant, în non-viață, acolo unde ne învăluie o liniște supremă.

4.În non-viață, emoțiile se volatilizează, iubirea nu încape, iar nimicul se lăfăie și de el se agață abstractul.

5.Înglobez infinitul într-o structură abstractă cu mijloacele finitului, însă nu îl pot prinde în ceva concret.

6.Doar prin poezie îmi pot trimite gândurile și imaginația poetică să sondeze insondabilul și să strângă în finitudine nemărginirea.

7.Poezia este o algebră a inimii și o analiză a sentimentelor, cu tentacule lingvistice ce se întind în lirism.

8.Uneori indiferența crasă devine arhetip într-o piesă scrisă de un diletant fără vocație literară, ce își lasă stigmatele lipicioase și vâscoase în sufletul lumii.

9.Ar fi util să ne scriem noi înșine propriul scenariu al vieții, care, pus laolaltă cu celelalte într-o ordine marcând nivelele inferioare, mediocre și superioare, să schițeze destinul universal.

10.Omul e fir de nisip, dacă este sfărâmițat de nimicnicie și neputință, însă poate crește vertical și poate urca pe coloana infinitului, dacă absoarbe esențele formate din valori, profunzimi, adevăruri, lumină și imanență.