agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-12 | |
Optsprezece porți. Atât erau de ajuns pentru negustorul de cai să-și găsească drumul prin mlaștină. Era pierdut în cețurile ce sfidau parcă rațiunea oricărei teorii despre comportament și progrese.
Legătura exista. Om și animal, potcoavă și roată, resursă și măsură, speranță. Și-ar fi dorit să fie o cu totul altă persoană, să înțeleagă rostul cenușiului castru din această scurtă poveste. Cartea de vise îi ușura somnul precar dobândit după lâncezirea de acum zece zile. Marele semn. Cât și-ar fi dorit ca oamenii-clopot să nu fie interesați în mod deosebit de calea pe care a ales singur să meargă. Dar dacă s-ar întâmpla ca totul să fie o plăsmuire a primului vis? O plăsmuire a primului gând reținut mai degrabă la acea oră târzie? La prima vedere nu era nimic de luat în seamă. Nici un semn de locuire umană. Doar o licărire de suflet, un trandafir și o clanță. Deajuns pentru a privi atent și a primi un răspuns. Fără grabă. Atunci am observat sigiliul aruncat în noroi și urmele de pași. Ceva mărunt, făurit intenționat, nu tocmai în vis ci în realitatea crudă ce vroia parcă să iasă în față, la suprafață. Am urcat. Pe aceleași dâre de roți șerpuite. E noapte. Focul lumina fluturii adormiți pe scoarța copacilor. Bătrânii greieri cântau răgușiți piese de bluess cu miros de singurătate. Perdele de ferestre se mișcau în bătaia vântului ce a cuprins ca o caracatiță adormită orașul pierdut în depărtare. Decât să descopere ploaia, timpul cocheta cu norii căzuți la pământ martori la festinul ce avea să ajungă pentru toate creațiile. "Am să vorbesc despre mine. Negustorul de cai. Eram firul de iarbă. Căutam adevărul confuz, prima mea treaptă, prima mea margine a lumii. Mă vedeam deseori în vârtejul de frunze. Livada cu melci stătea ca o ștanță înmatriculată. Lipite de porți. Clepsidre. Spirale. Nisipul zbura și se-nfigea în pământ ca o stâncă. Păsările se roteau două câte două, vulturi în furtună. Noile ploi umflau pânzele corăbiilor cu trei catarge aurii navigând de-a lungul inimii până departe. Peste valuri nimeni. Doar un zid de tăcere salmastră, un trident și un port cu miros de iluzii deșarte. Mă lăsăm în genunchi să privesc fructele coapte. Doi meri și o mulțime de pruni, poate căderea vreunui rege nebun, poate reculul unui glonț dinspre coapse. Era acolo, aplecată peste pian, optsprezece porți, cuvinte-domino așezate rotund la o masă nestrânsă. Nu se ridica și nu-și fixa privirea în pământ conștientă de puterea nurilor cosmici. Acum înțelegi? Sub umbră rămâne aceeași furtună măreață. Încă mai cred în mărgăritare. Caut cuvinte, resturi aruncate la porți cerșetorilor de la mese comune." Mă prefac că-nțeleg. Decât înainte prin mlaștini mai bine ascult strigătul păsării cenușii golite de atâtea considerații. Shabu-shabu. Oricum era vorba de altă femeie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate