În câte o duminică mă țineam după tata
îmi plăcea când pleca cu mâinile în buzunare fluierând peste dealuri
după o postată bună de mers ajungeam la pământuri
măsura la pas lanul de floarea soarelui
printre pălăriile cât roatele carului tâmplele aurii îi sporeau lumina
neobosit mulțumea cerului pentru căldură și ploaie
ogorului pentru mulțimea pâinilor

Fericirile lui erau acoperite cu lanuri de floare, porumb, viță de vie
aveau nume vechi ovăsărie, dotcioaia, osaga
toate scoase din mărăcine de bunicul și străstrăbunicul
cărate cu firul și vânturate prin hambarele neamului

Tata era un șaman al ogoarelor invoca ploaia și ploaia venea
din mers stârpea buruienile, alunga întunericul avea degetele înstelate
cu roțile carului mare, steaua polară, cloșa cu puii de aur
în poveștile lui înnoptam fie iarnă sau vară
împreună am prins câteva ploi
urmăream norii cum se mută de pe un pogon pe altul
perdeaua de apă ne curprindea repezită venele negre ale pământului se umflau
la fel și apele sufletului

De două ori pe an aducea cinstire vinului după ce scârțâia teascul și fierbea cazanul
printre ulcele cântau dealurile și vara sfârâia în aburi de țuică și fum
noi cu buzunarele pline cu nuci îl urmam uneori scotoceam prin sertare
după crucea sfântului gheorghe și steaua româniei le treceam dintr-o mână într-alta
ni le puneam în piept și la loc în sertare

Când soarele bătea spre amiază ne opream la fântână
copacii bătrâni cu crengi noduroase ca niște aripi o umbreau
tata scotea apa își făcea semnul crucii solemn și sorbea din răcoarea albastră
în căușul ciuturii tremurul apei oglindea înaltul privirile lui fără hotare
îmbrățișau pământul sălbatic ca și cum ar fi așteptat pe cineva de dincolo de zari
să împartă din pâinea și sarea inimii

Se auzeau doar păsări prin iarbă în amiaza acelui acum fâșâitul straniu al vreunui șarpe
sau țârâitul de sticlă al greierilor amestecate cu duhul stăpân peste lanuri
fără să știu toate creșteau în ființă tainic și bogat un copil lângă tatăl

Înainte de apus în fugă culegeam un braț de flori pentru mama
struguri dați în copt sau porumb numai bun de fiert după cum era anotimpul
îndărăt mai priveam o dată spre ogor aura soarelui îi împrumuta din lumina
acelui atunci

acum pe sub pleoape nesupus înflorește frumusețea acelui pogon de lumină

rămas de la tata!