I-am cunoscut pe Ștefan Augustin Doinaș și pe Irinel Liciu prin anii 60, când mă duceam cu fratele și un grup de scriitori vara la mare în localitatea “2 mai”.

Doinaș era foarte admirat de fratele meu, Toma, mult mai tânăr ca el. Citisem și eu câteva din poemele lui eu, asistasem la câteva discuții literare la noi de acasă și mă bucuram să merg la mare cu ei. Ne adunam mai mulți: Doinaș cu soția lui, balerina Irinel Liciu, Dorina (Doti) Stanca, actriță, soția regretatului poet și dramaturg Radu Stanca și alți câtiva prieteni.

Locuiam de obicei la o gazdă care avea o casă lungă. Camerele dădeau direct pe plajă. Fiind cald, păstram ușile deschise, iar invazia de muște și fluturi de noapte era oarecum diminuată de o perdeaua de tifon pe care o bătea vântul. Insectele tot intrau, iar unul din prieteni (doctor) prindea fluturi de noapte și, spre mirarea și uneori groaza tuturor, îi consuma cu un fermecător zâmbet, invitându-ne și pe noi la “ospăț” și spunându-ne cât de buni sunt. Nimeni însă nu a dat niciodată curs invitației lui de a gusta din această “delicatețe” locală.

Cum frigider nu exista, alimentele se păstrau în plase care, agățate de un mâner stabil, erau coborâte în fântână. Era o întreagă tehnică a pusului și scosului alimentelor din puț. Nu participau la acest ritual decât bărbații. La treburi practice, deși poeți și scriitori, erau toți foarte pricepuți. Eu, “cea mai mică” nu mă băgam, dar îi urmăream cu mare interes. Aveau loc intense schimburi de păreri asupra logisticii. Roșiile, ardeii și telemeaua se puneau în niște cutii de voiaj, dreptunghiulare, de aluminiu. Uneori nu încăpeau în cutii și atunci se puneau în plase și era o ordine anume în care erau coborâte în fântână și o tehnică a legării în așa fel încât să nu cadă în puț. La pepenele verde, părerile erau împărțite, unii suțineau că pepenele poate fi răcit la malul mării, alții că e mult mai rece în puț. Până la urmă pepenele se punea și în mare și în puț, ca să fie toți mulțumiți.

De la pescari cumpăram guvizi, înșirati pe o sârmă, pe care gazda ni-i prăjea. Doinaș și ceilalți cântau în corul "a capella" organizat spontan:

Pește, pește, ți-am adus un pește
Ca să-l faci pe varză sau umplut.
Lapții, lapții, unde este lapții,
Fiindcă știu că icre n-a avut!

Doinaș cu frate-meu compuseseră o deviză pe care o scandau cu entuziasm în timp ce scoteau alimentele din puț, cu mare grijă ca să nu le scape.

Generația noastră, anul 2000
Bărbatu-i nevastă și face copii

Așa gândeau ei în anii 60! Erau, cum se vede, niște vizionari!

Irinel și Doti se scăldau noaptea în mare. Ce grație aveau când veneau cu halatul din apă! Ambele aveau niște imense truse de farduri, cu care m-au impresionat. Nu știam să mă machiez, așa că Doti și cu Irinel m-au “preluat” pentru educația estetică. Au avut multă răbdare cu mine, mai ales Irinel. M-a așezat în fața trusei și mi-a explicat ce e în fiecare compartiment și cum se folosește materialul respectiv. Erau pensule și pensulițe, rimeluri de zece feluri, farduri pentru obraji și pleoape, creioane de toate culorile de conturat sprâncenele și buzele. Mi s-a părut că erau o infinitate de produse. Irinel nu s-a descurajat de neștiința mea totală și, cu răbdare, mi-a arătat cum se machia ea. Mie, totuși, o oră și jumătate dedicată machiajului mi s-a părut cam mult.

După câțiva ani, Doti m-a invitat la ea acasă la Cluj, mi-a cumpărat rimel și m-a introdus mai bine în arta fardurilor, dar despre frumoasa și misteroasa Doti Stanca voi scrie într-o evocare separată. Oricum, când am venit la București de la Cluj, n-am continuat tehnica învățată de la Irinel și Doti, n-am avut răbdare. Rujul și fardul de obraji le-am inaugurat abia în Canada și chiar și atunci, cu mare moderațiune.

Când i-am cunoscut pe Doinaș și pe Irinel eram adolescentă. Am devenit familiară cu opera lui Doinaș mult mai târziu. Citesc și recitesc cu emoție poeziile și traducerile lui.

În mai 2002, Doinaș a plecat din lumea noastră și a doua zi Irinel l-a urmat. Am citit în ziare că Irinel, înainte de a-și lua viața, s-a machiat. M-a impresionat acest amănut. Nu încercase ea să mă învețe și pe mine arta de a-ți înfrumuseța chipul?

Un gând pios în amintirea lui Donaș și a grațioasei lui soții, Irinel.