Ce aleg?


Japonezul are trei inimi, una o arată celor din jur, una prietenilor și una o păstrează pentru sine, niciodată nu se dezvăluie cu totul.
Eu am o singură inimă, mare, caldă și egoistă!
Citeam recent un Poem al domnului Vasile Mihalache. Abundă în metafore egocentric-moderne, un paravan pentru confesiuni și trăiri sincere!
Eu n-am capacitatea să disimulez, să ascund, să stau după cireș și să ies la lumină când totul a fost dezvăluit, fără confirmarea vreunei identități.
Eram în facultate prieten cu doi colegi, Alexandru Munteanu (locuiește azi în Israel) și Alecu Pană (stabilit în Elveția. Erau binevoitori cu mine, îmi zâmbeau plini de îngăduință, lor le plăcea poezia modernă, își cumpărau două trei cărți de la librăria din Polizu (Gara de Nord). Le răsfoiam și eu, citeam una, două, trei poezioare și dădeam din mâini, nemulțumit:
-Cum vă puteți pierde timpul cu asemenea încâlceli?
Sandu (Alexandru) m-a invitat la el acasă, părinții lui doriseră să mă cunoască și mi-am arătat bucuria față de acest gest de prietenie. Locuiau în blocul de la Dunărea (peste drum de Intercontinental), prăbușit la cutremurul din 1977. Am citit împreună din mai multe cărți de poezii dar n-a reușit să mi le facă atractive.
Și un alt coleg, Bistriceanu, m-a chemat la el, stătea într-un bloc de pe șoseua Giurgiului, să-mi arate biblioteca. Avea o mulțime de enciclopedii, răsfoia câte una și se oprea să-mi explice termenii care nu-mi erau familiari. Ar fi trebuit poate, să îi fiu mai recunăscător pentru astfel de gesturi dar eu nu aveam o casă în București și cu atât mai puțin o bibliotecă. Citeam o carte și nu mă mai interesa ce se întâmpla cu ea. Inima mea mare și egoistă hălăduia pe câmpuri, prin păduri, pe potecile ascunse ale munților și chiar prin valurile mării. Reîntors la cămin, povesteam seara, colegilor sătui de atâtea integrale, povestiri trăite sau uneori imaginate, de la mine din Argeș.
Prietenii mei, din studenție sau din perioada de stagiatură, își disimulau cu grijă orice mărturisire directă despre viața lor.
După terminarea facultății, Sandu a primit post la Electromontaj pe Candiano Popescu, Bistriceanu a fost numit redactor la radio (inclusiv la Radio Vacanța) iar Alecu…
Îl vizitam doar pe Sandu, era neînsurat și nevastă-mea avea o colegă, Monica, o brunetă focoasă pe care o plăceam foarte mult.
-Sandule, hai să-ți fac cunoștință cu o fată foarte bună, să te însori și tu, ne întâlnim la mine acasă (între timp îmi cumpărasem un apartament în rate), când vrei să vii, trebuie să ne pregătim un pic.
Surâdea binevoitor, ascundea cu multă dibăcie un răspuns precis.
De ce nu sunt și eu așa?
De ce merg cu pieptul deschis și spun, pe nerăsuflate, tot ce gândesc?
Da domnule Vasile Mihalache, pentru mine poemul dumneavoastră e o disimulare metaforică, exersată multă vreme, un paravan al unor trăiri sincere, dar neasumate direct.
Dacă ar fi să aleg între Zvetaeva, Maiakovski, Pasternak și Esenin, toți poeți, colegi de generație, aș spune dintr-o suflare, Esenin! Adică între sinceritatea disimulată sub aroganța metaforelor, incontestabil originale și sinceritatea destăinuită cu limbajul simplicității totale, o prefer pe aceasta din urmă. Ceea ce nu-mi conferă dreptul de a ierarhiza, valoric, diversele modalități de exprimare literară…