agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-03-27 | |
pescuiam nu de dragul de-a rupe gura la pești
sau de-ai simți cum se zbat în timpul drilului la capăt de linie ci de-a fugi de năvala de gânduri stresante adevărate pichamere-n tâmple nu e medicament mai bun ca liniștea dată de curgerea apei acel ceva viu alinător peste clipe ochiul îți fuge de la o plută la alta stă la pânda tresăririi vârfului de lansetă și mintea-ți golește acolo pe mal ghemuit în scăunelul pliant rupt de lume te simți parcă sclipire de rază-n minusculul val... ca orice pescar amator reveneam mereu și mereu în același loc unde-am avut prima frumoasă captură un cot de râu unde curenții formează o dolie loc ideal și pentru pești în căutare de hrană... la douăzeci treizeci de metri de mal în scruntarul meandrei erau ieșite din ape două vârfuri de bolovani oricât de devreme veneam pe ele erau doi pescăruși mai pescari ca mine și mai matinali erau cred pereche plecau în zbor împreună la căutarea de stoluri de behlițe și când unul vedea îl chema pe celălat printr-un țipăt plonjau și cu peștișorii în cioc se-așezau pe cele două vârfuri și se-nfruptau aruncam și eu momeala acolo și iute simțeam zvâcul... în ziua aceea (de n-ar mai fi fost) mi-am zis unde sunt peștișori sunt și răpitori și-am pus montura de știucă cu plumb greu de opt grame la capăt de fir să pot controla mai bine distanța în mai puțin de o oră am pus în minciog două știuci și-un avat fiara ancestrală din mine era în extaz... tocmai pescărușii erau două bărcuțe albe când am lansat n-am vrut dumnezeu îmi e martor dar plumbul a lovit pescărușa în cap doar a schițat în clipa fatală un salt și s-a stins cu aripile deschise pe apa de viață ai ei devenită apa morții purtând-o în largile cercuri de dolii pe deasupra țipa pescărușul și ea nu-l mai auzea... năuc am strâns firul și laș am plecat speram doamne cum mai speram să-ți revină dar nu a luat-o șuvoiul și-a dus-o-n aval cu bărbătușul deasupra strigând-o... zicem când ne moare cineva drag c-așa a vrut domnul și dumnezeu (doamne de ce) pescar și el peste ani într-o toamnă a lansat ca și mine lovindu-mi cu plumbul uitării consoarta în cap luându-i știrea de sine... poimâine se fac opt luni de când apa vieții s-a făcut pentru ea Styx și eu sunt pescărușul ce țipă în sine dureros și zădarnic... mai sper doar atât că dumnezeu punând în balanță greșalele noastre mă va ierta cum și eu l-am iertat c-am săvârșit cândva făradelegerea uciderii nevinovatei pescărușe...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate