agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-27 | |
nu-mi mai aduc aminte de răsăritul dorului ascuns pe care-l
port parcă de-o veșnicie. revine ades, uneori la ceas de reverie, alteori în circumstanțe ce n-au nici în mânecă nici în clin cu visarea. ceva sau cineva mă cheamă fizic s-ajung la marele zid. cum să spun, nu-i ca o boală așa cum e dorul de cineva pe care nu l-ai terminat de iubit. vine, când nu mă aștept, pentru câteva clipe de-ajuns să-mi tulbure ceasul, imagine clară de parcă tâmpla mi-ar fi conectată la un satelit și-l văd șerpuin pe creste ca un dragon cu aripile arse căzut pe pământ. câteodată tălpile-mi simt o vagă asprime înmuiată de urme și o amintire blocată într-un creier purtat în alt timp furișată în cel de acum îmi spune că nu-i asfaltul trotuarului pe care merg ci pietrele marelui zid. m-am întrebat, desigur, dacă nu-i cumva subliminal dorul întipărit din vina citirii poate pretimpurii a cărților pline de farmec și mister chinezești sau, mai târziu, când mă bărbăream tot la două zile să fiu arătos la cursurile de esperanto unde stăteam lângă Luky,Lucica, încrezuta frumoasă, o bunăciune cu ochii de vulpe.(iartă-mă doamne că am păcătuit ,dar știi că m-am pocăit, între mine și ea punând marele zid al plecării) Nu, nu astea au fost cauza ci simt că e ceva mai tainic și mai adânc, ca un farmec cu care-s legat cine știe de când... ieri am intrat,nu știu de ce și pentru ce, în magazinul chinezesc. stam și-mi roteam ochii de-aiurea când aud: -țe duriți,do muu? mă-ntorc. o gâză de fată, subțire, nefardată, îmbrăcată în blugi de copil, cu niște ochi trași de tâmple în sus,negri, pătrunzători, misterioși și adânci ca întunericul de dinainte de facerea lumii, mă privește c-un zâmbet larg ce-i luminează chipul un pic măsliniu cu pomeții săltați ca în râs. un abur călduț mă-nfioară și hop, mă fulgeră pârdalnicul dor de mă trezesc că-mi pun arătătorul în piept zicând: - Ioan și-o-ntreb:- pe tine Li? face ochii mai mici, dă din cap și ciripește: - Cin Cin. îi sună telefonul. văd de la distanță scena: o copilă și-un moș gata să uite de el și să-i spună legenda lui Li. brusc realizez că numele meu a făcut-o să-și îngusteze ochii, ce-o fi crezut biata fată pomenindu-i de moneda ei națională? ce caraghios pot fi, oare de ce, câteodată? bine că a sunat telefonul la țanc. încerc de formă o pereche de ochelari și pun pe tejghea 6 lei. Ciripește pe limba ei,fără zâmbet fața-i rece și misterioasă ca de statuie. țăcăne cu degetuțele mici bonul,mi-l întinde. pentru o clipă, profesional desigur, mai înflorește pentru mine, pe buze,o mică floare de zâmbet. doamne, îmi zic mergând spre loterie,pune-mi mâna în cap și miluiește-mă doamne, cu un câștig cât să pot,în viața asta care mereu e mai scurtă lunecând spre apus, s-ajung să-mi știu chipul dorului ancestral, cu el să sui marele zid poate spre un cîndva un nou răsărit...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate