Sunt câteva lucruri în domeniul literar, taine pentru mine și fiind taine sunt foarte atent în manipularea jocului de cuvinte...
Am să ma refer aici doar la poezia religioasă, mai mult pentru o introducere și apoi la poezia în sinea ei.
Îmi vine foarte greu să abordez, să scriu poezie religioasă datorită complexității care rezultă din fiecare cuvânt sau chiar a unui semn de punctuație care poate naște diverse discuții contradictorii și neavenite, anulând în final esența cuvintelor care este: poezia.
Un alt domeniu greu de abordat pentru mine este și cel al versurilor care sunt închinate poeziei și nu numai datorită celor scrise mai sus în cazul poeziilor religioase, ci faptului că aș obține efectul contrar orișicât aș fi de bine intenționat...
Poezia este o floare răsădită prin iarba cuvintelor, iarbă crescută pe câmpii, în păduri, prin stâncile munților și chiar în rătăcirile deșerturilor... Poezia este peste tot așa cum florile de toate soiurile, unele mai frumoase decât altele, mai mici, sau mai mari, cresc în sălbăticia naturii sufletului uman. Da, a sălbaticiei sufletului uman! De cele mai multe ori, deși avem o părere bună despre noi, din inconștiența egoismului de care dăm dovadă, bine intenționați fiind de altfel, unii dintre noi dorim să arătăm chiar și în versuri cât de mult apreciem poezia... După părerea mea este un act de curaj și îi citesc cu admirație și interes sincer pe cei care încearcă acest lucru. Îi citesc și mă bucur doar când observ că Floarea De Colț rămâne acolo unde a crescut, fără a fi smulsă din mediul ei natural... Smulsă de acolo mai poate trăi doar prin efemeritatea unor zile scurse de fapt în secundele dintr-o eternitate... Se bucură doar cel ce a lăudat-o după ruperea ei pentru a fi plantată într-o glastră proprie și admirată de sine...
Închei acest scurt eseu care nu este decât o frustrare a gândurilor mele, cu o poezie a lui: J.W.Goethe, care îmi place să cred că se gândea la poezie...

Umblam prin codru
J.W.Goethe

Umblam prin codru,
Hoinar umblam
Ceva să caut
Nici gând n-aveam.

Zării în umbră
O floricea.
Ca steaua-n ceruri
Ea strălucea.

S-o rup voit-am.
Ea blâd grăi:
De mă vei rupe,
M-oi ofili.

Cu rădăcină,
O luai de-aici,
Către răzorul,
Căsuței mici.

Si-am răsădit-o
La loc tăcut.
Lăstari și floare
Dă ca-n trecut.

Vă doresc tuturor, lumină în tainele gândurilor dumneavoastră pentru a încolții prin iarbă minunatele flori ale creației!

07.01.2018