aştept ziua când nu voi face nimic
în afară de câteva depresii
mărunte precum punctele lăsate de tine în loc de cuvinte
sunt un alcoolic căruia i-ai pus o sticlă
în faţă zâmbindu-i pe un ton natural
acum stăpânește-ți pornirile

iar eu nu sunt sigur că vrei să mă salvezi
de întregul mister al ființei

o lăcomie îndulcită cu textele vechi rămâne
supusă capriciului firii
și nimeni nu este să-i pună coroană
când faptul de a-mi refuza nebunia te face
mereu
cea mai frumoasă din lume

așa mă gândeam că se reîntregesc sufletele
din aproape în aproape
sălbatica noapte cuprinde în brațele-i lungi
arșița

ce vifor să inventeze animalul rănit
de propria-i stare de somn
umplu cu incantații secrete vasul mâniei

lui Dumnezeu să i te descoperi și numai Lui să îi aduci închinare