Note iunie iulie 2019

Încerca să mai spună măcar o dată ”mamă” cuiva cu toată gura, gura asta în care regină va fi în curând o roză proteză dentară...

Eu sunt tot ce rămâne după ce numele meu va fi dispărut și tot ce va dispare după ce numele meu va fi reapărut ...

Spaime ce nu sunt ale mele
ci ale neamului meu
ale nației mele
ale planetei mele
ale sistemului solar mele
(cuvântul și rolul său de montgolfieră...)

Chiar când îmi deschisesem mintea, dumnezeu sau poate o mână de înger, și-a aruncat în valurile ei negre undița și și-a luat de acolo înapoi cea mai frumoasă dintre idei, pe care o lăsase să cadă acolo mai demult, în valurile acelea negre ... apoi a urinat în mintea mea larg deschisă... frumos este că dumnezeu sau mâna aceea de înger are spirit sportiv: când pescuiește aruncă înapoi în valuri prada... de ce-ai mușcat, de ce-ai mai fi rămas?

Oare de ce sunt atât de afectat, până la amuțire, de Nebunia Lumii? Cu ce o compar de mi se pare atât de hidoasă? De unde vin? Cum era acolo?

Nici unde nu mai are apa aceasta
și chiar dacă ar mai avea
nu ar face decât să repete la nesfârșit:
Niciunde, niciunde, niciunde ....

”... spinul care-a dat semnul de trecere / urcă prin leagăn ...” (Celan)
Dacă-l citești, Celan îți lasă impresia că se poate respira sub apă. Am avut senzația scufundării sub o apă întunecoasă, înstelată, senină...
Noaptea vine, mă cuprinde încet,
dar nu mă acceptă...
eu rămân în afara ei
dau ocol, bat disperat cu pumnii în zidurile ei
fără fisură
cu pumnii bat în ziduri,
în clopotele ei ...

”Acum în frigiderele verzi...” (reclamă TV)

Eu-l meu cel frumos, ca un ochi de melc, este împins înapoi de câte ori întâlnesc un seamăn ...
nu același lucru pot spune despre semenii pe care-i întâlnesc în cărți
atunci eu-l meu cel frumos dă din coadă, se gudură,
chiar și în fața asasinilor ...

Dorința acută de a muri în dimineața plecării la Albena... Efortul...

Scriu cu litere de apă
îndes fluturi pe țeava mitralierei
poate că doar căzând în genunchi în fața acestui copac crăcănat
sau în fața acestei garoafe
aș înțelege de ce m-am născut...
Fiecare literă din ceea ce scriu acum ar trebui colorată într-o altă culoare
s în roșu c în galben r în verde i în mov u în violet...
în fond și florile sunt niște curve
se lasă penetrate de oricine
își răspândesc parfumul în orice fel de nas...
cineva cu ochi mari, invizibili, mă privește din spate
mă ia drept fluture
mă vede fluture
mă apucă de ceafă și mă îndeasă pe țeava mitralierei
oricât de colorată ar fi, pentru mine viața aceasta nu e mai mult decât o șosetă murdară...

eu nu mai pot spune nimănui ideea aceea pescuită din mintea mea deschisă
eu nu mai sunt acum decât un cariatid
în loc de inimă port în piept un tirbușon...

suflu într-un tort de sârmă ghimpată
se aprinde
în lumina stroboscopică chipul mamei mele devine chipul lui Yeti
mă ia de mână
mergem la ski...

am căzut în somnul cel de ghiveci...

Țin în palmă un scarabeu
deși toată viața nu am locuit decât la scara D
orice adult este ruina unui copil...

Consumul mental al celui care încearcă să-și păstreze o anumită ordine mentală, trăind zi de zi printre oameni care trăiesc în cea mai profundă dezordine mentală, pe care o consideră de la sine înțeleasă: ”așa sunt eu”, ”Ia-mă așa cum sunt...” etc

Am așteptat până la 30 de ani focul care să mă facă să scriu și până la 50 de ani să se stingă focul care mă împiedica să scriu ...
credeam că focul s-a stins, dar nu e așa. Am înțeles asta azi, 17 iulie 2019.

Oi fi eu mic dar din când în când ceva foarte mare trece prin mine. Cum?
Din urechi îmi ies două pistoale cu degete de om pe trăgaci

La Megaimage se donează sânge. Dacă vrei te duci la Megaimage și donezi sânge...

O Biblie aruncată în flăcări mi se destănuie...
din tot ce îmi spune nu înțeleg decât atât:
”...și rămăsesem gravidă ...”

Un fochist (bine intenționat) continuă să-mi deschidă pieptul și să arunce în el lopeți de cărbuni
dar focul nu mai este
port în piept tone de cărbuni uzi...

Respir, fumez, conduc mașina, urc scări, stau pe scaun,
puținul pe care-l călăuzesc se destramă
pe cer apare un banc de pești colorați
vioi...

Accidente mentale.

Să ”reușești” printre oameni, fără să ai de-a face cu ei

Corul celor care nu au dorit să se nască... Nabucco?

Deschideți porțile, suntem noi, cei cu caractere improvizate...

O vreme am crezut că cei care scriu pot aduce lucrurile la un nivel rezonabil
pe arlechini călcat-am...

”... și-un fulger tânăr încoace înota...”

M-am vârât sub un poem al lui Celan așa cum mecanicul se vâră sub mașina pe care vrea s-o repare
cineva a tras cricul și mașina mi-a căzut pe piept...

în căutarea unui diagnostic
tic
tic
tic

”... cu bob de gheață-n cioc, trece prin vară...”

Și nu voi scoate capul în lume decât atunci când voi fi găsit Cuvântul cu care s-o răstorn...
și dacă nu-l voi găsi, îl voi căuta și în cealaltă...


Îngerul a venit
avea în loc de aripi cojile tăiate lung, în spirală
ale mărului cojit de bunica mea...
îmi arată picturi medievale cu pisici care se ling sub coadă...


Stă să înceapă
Începe să stea
Încearcă să soare, să lună...
În cearcăn,
În ce arc,
În ce apă?

Cai înhămați la o menghină

Pus în situația de a analiza un suflet scopit abandonez și fug...

Întunecare. În tun e care?

Dimineața, pe stradă, trecea o fată înaltă
cu părul lung, puțin însorit
și astfel am devenit pictor...

Oare câte flori de tei uscate au pârâit sub roțile bicicletei mele
și de ce toți porumbeii din drum au tendința să se arunce sub roțile bicicletei mele?

rostogolim prin zăpadă apocalipse mici.

Dialog cu cei cu care nu se poate vorbi.

”Toată copilăria am simțit că nu am spate. În orice conflict m-aș fi aflat, părinții mei porneau de la prezumția de vinovăție. Cum să nu-mi tremure vocea acum, la 40 de ani, când încerc să vorbesc la o conferință?” În acest moment creierul meu se inundă cu sânge. Orice vorbă, scrisă sau vorbită, îmi este interzisă.

Ochi retractil. Atunci când e atins, nu doar că se închide, dar se retrage din orbită, se cufundă în creier, ca într-o pernă
și atunci pleoapele atârnă peste orbite ca niște pânze de corabie când vântul se oprește...
sau ca o rochie udă pusă pe corpul care între Timp s-a veștejit

Nu înțelegi că, refuzând să te cunosc, păstrez despre tine imaginea de înger?

Frunza care știa unde / când se deschid frunțile...

Când mă întorc printre ai mei mă simt ca o sticlă scăpată din mână, izbită de ciment, spulberată în țăndări...

Cu talpa lui Gabi în palmă, în apa mării, la dig, la Balchik ...

Solnița cu gânduri ...

Înaintare prin viață – pedală spre Nicăieri...

”Crima care nu ar fi trebuit să se întâmple” (burtieră Digi24, cazul Caracal, invitată: Alina Gorghiu)

”... un os lung, de argint, gol ca drumul pe care-ai venit...”

”Minciunile pe care trebuie să le spunem ca să supraviețuim” – spune un personaj într-un film. Și astfel eu nu am supraviețuit...

”Voci din fața cărora inima ta se retrage-napoi, în inima mamei tale...” (Celan)

Baudelaire spune că n-are importanță cu ce te îmbeți (cu vin sau cu poezie...) important e să fii beat. Nu e valabil în cazul beției puterii sau celebrității...

La Eforie Nord cerșetoarea țigancă, cca 15 ani, cu copilaș de mână, care, în mijloc zilei și al îmbulzelii, s-a oprit în mijlocul trecerii de pietoni, cu gura căscată și capul dat pe spate în fața reclamei imense la mâncare de la fast-foodul de pe trotuarul opus (iulie 2019)

Oamenii mă publică dar nu vorbesc despre ceea ce scriu eu. Pesemne vorbesc într-o limbă insuportabilă. Totuși nu am mare lucru de spus. Poate un măr. Atât.

Simt că undeva, cumva, există un cric pentru această inimă grea
Căutându-l apare brusc senzația de pinguin...
încep să merg legănat, cu pieptul bombat.

Speciile mele conlocuitoare: pinguini, pelicani, albatroși...

castanul de la Balchik mă va târî el înapoi, în această lume?

respir limacși

pentru fiecare rând pe care îl scriu aprind și apoi sting lumina
sunt în pat și mă prefac că adorm.
Am reaprins lumina pentru că imediat după ce o stinsesem în fața ochilor mi-a apărut tricicleta mea albastră cu șaua de lemn, tocită, galbenă, pe care o aveam la 2-3 ani, cu care mă plimbam prin curte la doamna Dimcea iar vecinul nenea Toto, cu un Fiat 850 albastru mă admira...
eram absolut convins că pata aceea galbenă de pe șa se datorează faptului că obișnuiam să fac pipi pe mine...
pentru mine lemnul tricicletei era și trebuia să fie albastru
nu știam nimic despre tocire, vopsea, culori etc....

Tentativă de conectare mentală cu un șoarece care are să-mi transmită un mesaj important...

Mitraliere de cenușă.

Nu se încumetă să vorbească, pentru că eu le vorbesc despre viață, despre viețile lor
- Priviți, le spun, acestea sunt viețile voastre din care ați fugit, viețile voastre care au fugit din voi, viețile de care v-ați dezbrăcat, de care v-ați lepădat, ca de o zdreanță, doar ca să vă aruncați în acest șuvoi cenușiu, care nu duce nicăieri...

Se aude: lasătesedus, lasătesedus, lasătesedus, în ritmul roților unui tren care accelerează...

Care e legătura mea cu această lume, cu un șurub bunăoară, cu o șurubelniță, cu această țigară care fumegă între degetele mele?

Un iepure îmi intră în creier, îl ronțăie, îl înghite, devine obez și rămâne așa, blocat, în craniul meu, în poziția creierului.

Treaba cu comunicarea prin poezie.

În timp ce vorbesc cu o colegă despre muzică și îi zâmbesc, un tanc încearcă să-mi evacueze creierul și să se instaleze el în loc, în craniu.

Bookfest- idioțenia din parcare – intrare și ieșire pe un singur sens – ieșirea firească blocată inexplicabil – ”așa e politica” – ”Cât estimați că veți sta?” – la kaufland cineva desfăcuse balsamul de rufe – miros proaspăt de detergent parfumat pe caserola de ficăței de pui – sacul de nisip se rupe de la înmuierea în balsam

O carte de pe măsuța din sufragerie nu mai e o carte de pe măsuța din sufragerie, ci o tensiune mentală care surâde la amintirea ei.

Cuvintele, așa cum îmi apar ele acum, sunt furculițe bune de înfipt în salata de viermi. Pleistocenul poate fi intuit într-un borcan de iaurt.

Poți să respecți publicul, dar cum să-l admiri? Poți să admiri publicul, dar cum să-l respecți?

Repoziționare a umbrei divine pe care o vedeam învăluindu-le pe fetele de care mă îndrăgosteam – copil, adolescent, tânăr. Imaginea ei așa cum era înainte de a fi închisă în aceste cuvinte.

Expectorevelație

Te-ai uitat vreodată în ochiul unei camere de luat vederi, întrebându-te ce gândește?

”Și atunci am dezapărut” – titrare la Harry Potter, Pro TV, 10 iulie 2019

”Realitatea” îmi umple capul cu sunete care rămân.

Băi, o să vreți să mă iubiți și n-o să mai aveți ce.

Și vremea când săream din pat cu carte de poet în mână
și căutam căciula s-o arunc în cer, în tavan...
cu chiot, precum țăranii frumoși de pe câmpia de la Blaj
unde s-o fi dus?

”trăsuri licărind”, ”grațioasa saxifragă” (la Celan)

La Golf Rival am devenit Marquis. Pe FB, în anumite grupuri, sunt povestitor vizual.

Cu vârsta, câștigi dreptul la o anumită distanță față de semeni. Nu neapărat respect. Ci distanță. De tipul ”Să trăți” sau ”Ce faci boss, de ce nu vii să stai cu noi? – Rămân aici să păzesc biclele”. Distanța asta la care am râvnit toată adolescența. Nu știam cum să stăvilesc invazia aia dementă a adulților care năpădesc pe capul adolescentului ca să se asigure că îl fac și pe el cel puțin la fel de nefericit pe cât sunt ei. Distanța aia vine acum. Nu mă mai satur de ea. Vreau mai multă și mai multă. Vreau să respir, așa cum respiram înainte. E un fel de compensație pentru pierderea poftei de viață? ”Poftim, respiră dacă mai ai poftă, respiră”

- Do you have wi-fi?
- Yes, but only for the music (pe o terasă la Krapeț)

”Arză-te-ar focul de cuc / Nu știu cum să fac s-apuc / Să scot inima din tine / Să o pun în piept la mine” (Liviu Vasilică)

Aplecat pe volan, cu soarele verii topind parbrizul prăfuit, în fum de țigară, capul ca o conservă desfăcută... atenție în trafic, lacul Bâlea ți-ar putea cădea pe capotă.

”Milă și draci” (Alex Olaru)

Matei Vișniec, evocându-l pe Nichita: ”Bă-bă-bătrâne, asta a fost o întrebare prost pusă, deci necesită un răspuns”

I-am spus mamei mele ”Nu te califici pentru inima mea” Se poate așa?

Fiecare e un monstru în sinea lui, dar la pâine, la shopping ni se întâmplă uneori să ne salutăm.

Una dintre muștele strivite pe acest parbriz sunt eu.

Vecinul bate un piron în beton. Nervii mi se curbează.

21 iunie 2019, ora 7.48, în mașină, pe drum spre redacție, ascultând un cântec în limba italiană, la versul ”la mia ombra si e stancata di seguirmi” mi-au dat instantaneu lacrimile.

Ui gană salăbreit!

Mirela Zivari, psiholog, la Digi24: ”Acesta e un lucru păcălitor”.

Un fel de Olimpiadă a Tristeții în Oglindă (OTO)

Dacă înmoi un bețișor în soluție de sulfură de cupru cu fosfor și apoi îl lași la uscat, apare spontan autocombustia

Constituți Marii Britanii nu este scrisă? (Antara Haldar, lector la Cambridge, studii juridice empirice, D.V. 20 iunie 2019): ”Chiar dacă Constituțiile SUA și Marii Britanii sunt foarte diferite, începând cu faptul că una este scrisă iar cealaltă nu...”

Patrimoniu Ionescu

Protecția ne este asigurată de Badea Gard.

Cât ai zice Duvijdăne.

Se trage în mine, la foc automat, cu mii de chipuri hâde pe zi, guri știrbe, guri urlătoare, ochi injectați, priviri tâmpe ...

Îi spun că am salvat de la moarte trei pui de rândunică căzuți din cuib în calea oamenilor, ”și sunt mort, mamă” aș fi vrut să adaug, dar am închis telefonul.

La culcare, în liniștea nopții, capul meu așezat pe pernă în așteptarea somnului, primește în obraji, în pleoapele închise, rafalele unei furtuni de nisip. Când și cum a ajuns patul meu în acest deșert? Odată formulată întrebarea cad... și apoi revin.

Răni dezinfectate cu sângele altora.

”Aceste persoane trebuiau să menteneze sistemul...” (Ministrul sănătății Sorina Pintea, la Digi24)

Umor din culpă.

Îmi vine să plâng pe umărul fiecărui fir de iarbă, pe fiecare căpșună, pe fiecare amoebă, țestoasă, pescăruș...

Atât de capturat, captivat, hipnotizat de misterul iubirii, de deslușirea lui, de dezlegarea lui, încât aș fi fost dispus să ucid pe oricine s-ar fi apropiat de noi. Am făcut un Gard Înalt în jurul nostru. Și deodată, de Sus, a început să curgă peste noi Plictiseala, Lehamitea...

Mă rănisem, dar nu spălam rana cu spirt, ci cu sângele altora.

Vremurile se accelerează în timp ce corpul îmbătrânește. Bucură-te de Viață.

Singurul scop este descifrarea, deslușirea, atomicului Eu.

Sufletul omenesc, ca o acadea muiată în ulei ars de motor...

Explicația vieții trebuie căutată în împleticirea picioarelor crimnalului care revine la locul crimei. Iar dacă el se poate întoarce la Locul crimei, de ce nu s-ar întoarce și la Timpul ei?

Mame aspirator. Vulve aspiratoare. Roabe cărându-și pruncii în roabe.

Să te așezi pe scris cu mișcarea aceea cu care ai lovi, cu latul paloșului, peste coapse, calul înspumat pe care-l gonești aiurea, peste câmpuri înnegurate...

Da, am ceva în cap, ceva care crește, ca un buboi de puroi ...

Bule de șampanie pocnesc la mine în piept. Timiditate tip mitralieră.

Am respectat prea mult această lume, la început, când mă iveam și intram în ea, pentru ca acum exprimarea dezgustului apocaliptic pe care-l simt pentru ea să mai aibă vreun sens. Caut să mă bucur de Turul Franței, de victoriile Simonei Halep, de culorile din supermarket, în timp ce mitralierele din piept și din stomac lucrează la foc automat.

Bătrânețe, o sală de concerte în care luminile se sting, pe rând...