agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-07-26 | |
Nu mă mai dau crezării, Maximus Opus Savenn te tăgăduiesc și te mai ascund sau
cum te-ai numit când erai pe la mine prin viață E Cu Povești Doar cu vântul Care îmi aducea indicii, că ai existat, și tu, prin ea, trecând cu piciorul prin ea, îmi găseai papucul prea mic și galben, de mă dureau picioarele, de te dureau amândouă și ți le bandajai cu două fașe albe de tifon și ce ți le mai legai... Așa cum te-am visat eu Că erai chiar așa Îmi pare că, mai ieri, treceai pe aici... Îți spuneam Cămașa ta în albastru deschis e mai bună decât aceea portocalie pe care ai purtat-o la nuntă ți-am zis că portocaliul e o culoare aiurea mă supără un pic pe retină și arătai, în ea, complet anapoda, semănai cu papagalii și asta nu e deloc rău nu te supăra papagalii portocalii sunt de fapt foarte frumoși cum și tu ești închide-ți te rog telefonul clămpăne cam tare și cam țiuie pentru ca azi vorbim despre piramide Se supără zeii Cum sa le spui despre păgânism Zeilor, că se supără și au dreptate când își mai fac piramide prin cer să își aducă aminte; de cum era; Îmi pare rau pentru Zei Că sunt dați uitării dar cel mai mult că din toate lucrurile acestea se alege praful Dar poate e natural, ca peste pământ să se așeze toamna ca să îngălbenească perele și, ca o dragoste, să se încheie cu râul, o îmbătare așa și cu dragostea începe o alta De pildă Peste Etiopia au trecut caii cu păr de argint și s-a luminat a răbufnit râul, până la rădăcini, până cand l-a scos pe Rege din Ea, dar Etiopia a îmbătrânit și nu l-a mai ținut pentru că Regelui îi era frig și trebuia să se întoarcă acasă... mai târziu, egiptencele se plimbau de li se vedeau numai gleznele te-ai gândit că Hristos până la treizeci de ani se plimba, cu sandalele, prin praful Egiptului, dar l-a chemat dragostea pentru Dumnezeul Lui înapoi... Îmi pare că, mai ieri, mă treceai, dar pe la porți începuse să bată un vânt cam năprasnic, de le scutura din țâțâni... Plecasem înapoi zeci de mii de ani și văzusem aceleași mări și aceiași oameni oamenii nu s-au schimbat niciodată... Să îți pui cămașa albastră, dacă vrei să vii să ne vezi... Sunt aceiași, sunt triști și li se zbat pleoapele... Fața lor e prelungă și suptă oamenii nu s-au săturat niciodată, suntem înfometați... omul nostru e trist și flămând... O să încerc să îți fac o cafea la nisip, și să îți storc niște fructe, ți-e sete, ți-e foame, dar seara se prăbușesc peste goliciunea picioarelor tale stelele mele de urmărire și prigoniri de lumină, până mi se zdrobesc amândouă picioarele ți-e sete, ți-e foame, dar seara se prăbușesc peste goliciunea picioarelor tale stelele mele de urmărire și prigoniri de lumină, până mi se zdrobesc de durere amândouă picioarele să îți fac niște cai, frământându-i cu mâinile, ca de amintire, dintr-un lut vechi de pământ așa fac toți poeții, din lut cu apă, sau din plastilină, până caii lor, cu părul argintiu și vechi, pe care i-au visat, sunt aruncați undeva unde nu îi mai găsește nimenea poeții nu plâng nici nu suferă ei doar scriu imaginează veniri și plecări și reîndrăgostiri dar tu îmi vei lua mâinile, nu știu ce vei face cu ele, șapte degete am, ca de pasăre, încleștate pe ierburile vieții mele neînsemnate pentru că îmi aduc foarte bine aminte, celelalte trei le păstrez de pildă pentru o Cruce de lemn mare, mare, doar îmi imaginez însemnul religios de fapt femeile de biserică îi spun închinăciune, când îți așezi toată crucea de la căpătâi la tălpi îți așezi mâna în dreptul capului, și rămâi cu șapte degete doar ale tale, pe care nu știi, de fapt, cum le-ai căpătat. poate, de fapt, e un drum cumsecade și faci lucrurile cum se cuvine și aceasta mereu, dai dreptate bărcilor care se întorc acasă de nu le-au atins furtunile iar dreptatea începe să te măsoare la trup, unde ți-e începutul și unde sfârșitul de unde te începi și unde te sfârșești lasă, pe afară nu mai cântă cocoșii, ci doar tremură cu sunetele ei delicate rozeta căpătată; are, de fapt, niște palete de culoarea cămășii tale și va bate vântul întruna mai închide-ți naibii telefonul ăla că mă dor amândouă urechile ecoul firav nespus care nu se arată bate vântul și ploaia s-arată (de după vânt) pentru că este ploaia cea de acum și cea a prezentului e bine și privești femeile frumoase cum se închină, nescăpând ulciorul de apă de pe cap ireala femeie irealul bărbat poate pomii au trecut prin trupurile lor astfel încât și-au arătat, de tot, rădăcinile ei s-au născut demult pe pământ, era soare și cald, acum s-a mai răcit, și se va încălzi din nou, parcă, pământul sau cine știe îți bați fiecare pleoapă, pentru că nu înțelegi nu pricepi ce vrea să îți spună năroada femeie și cât ai iubit-o în spate ții tot felul de tomuri cu istorie și un trecut pe care ți-l spun toate urmele săpate în adâncime de animale și de popoare, și ții izvoadele realităților e vânt, se întorc bărcile, iar tu faci lucrurile mereu cum se cuvine; |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate