„bucuria neîmpărtășită moare de tânără”, Anne Sexton
1) Sunteți o fericită împletire de dragoste, pasiune, devotament și profesionalism. Debutul dvs. a avut loc în 1978 în revista Astra din Braşov, după 1990 au urmat mai multe volume de poezii, critică, interviuri. Multe dintre volumele dvs. au fost premiate. Ce anume vă definește?
Tocmai aţi folosit câteva cuvinte dintre cele care mă definesc şi pentru că prefer să fiu „judecată” doar după ceea ce fac, deci, implicit după acţiunile mele, voi adăuga pe lista dvs. doar poezia care există dintotdeauna în viaţa mea şi nu cred că va dispărea vreodată; e modul pe care l-am ales sau acela care m-a ales (Dumnezeu ştie cine a făcut primul pas) de a întâmpina fiecare moment al existenţei mele, uneori ştiu sigur, simt că mă confund cu aceasta – dacă ar fi să răspund, definindu-mă printr-un volum personal de versuri, l-aş alege pe cel al maturităţii mele, Nunta nălucilor de hârtie -
2) Poezia dv. bucură și transmite emoție, atribute firești unei poezii de bună calitate, cum reușiți această performanță?
Nu e un secret că sunt conştientă de puterea cuvântului şi îl iau întotdeauna în serios; scriu rar şi scriu pagini întregi mai întâi în mintea mea, nu aştern nimic pe hârtie până când textul nu e pregătit să apară, iar atunci când o fac, nu lucrez niciodată la şlefuirea, la modificarea lui, dacă îmi reuşeşte din prima, adică dacă îmi place mie mai mult de 5 minute, e bine, dacă nu, atât a fost, nu mă întorc niciodată la un poem nereuşit, aşa cum nu mă întorc la o iubire pierdută, e un principiu, dacă vreţi…
3) Nichita Stănescu definea poezia ca „Lacrimă care plânge cu ochii”, cum ați defini-o dvs?
Nichita era un sensibil şi un mare meşter în „necuvinte”, indiferent cât şi cum vom vorbi despre el, „el era poet de dimineaţă până seara”, cum spunea atât de minunat cineva; eu sunt pragmatică, poezia pentru mine e durere, e pumnul pe care îl primeşti în plex atunci când citeşti ceva uluitor, când o asociere de cuvinte îţi învârteşte capul în toate părţile, când citesc şi spun continuu: woow! Ce poet! Doamne, cum aş fi vrut să scriu eu asta! Prin urmare, fără doar şi poate, poezie nu poate fi altceva decât o stare…, starea de poezie, eu am inventat sintagma, să ştiţi!
4) Aveți anumite ore astrale dedicate creației, anumite tabieturi creative?
Nu am. Scriu oriunde, scriu când simt, numai şi numai atunci, indiferent la orice oră se întâmplă, nu contează, îmi place să pierd însă noţiunea timpului la câte o terasă, cu o cafea, să scriu despre oameni, în zgomot mult, lume multă, viaţă care palpită, ştiţi, străduţele acelea strâmte din Roma, cu restaurante mici şi cochete, cu parfum fin de demult, Piazza Navona, bunăoară, plină de dansatori şi cântăreţi, de pictori care să dorească să-mi creioneze portretul, chiar aşa obosită cum sunt, după ce am alergat toată ziua să-mi cumpăr o pereche de ochelari Ray Ban retro…uite, că-mi zburdă nepermis imaginaţia…
Trebuie să mai povestesc doar un lucru, pentru că mi-am amintit acum, e vorba despre teza mea la matematică din ultimul trimestru, clasa a XII-a, primisem subiecte foarte grele, mărturisesc că nici nu era matematica pe lista materiilor mele preferate, aşa încât nu mi-am bătut prea tare capul cu exerciţiile, dar am scris o poezie superbă din respect pentru profesorul meu, n-aş fi putut nicidecum să dau foaia goală, chiar aşa a avut titlul, teza la matematică, eii, imaginaţi-vă că dascălul adevărat a intuit tocmai ideea la care m-am gândit eu, aceea de respect şi mi-a dat nota 5; de multe ori această întâmplare m-a ghidat în anii în care am predat la clasă, i-am încurajat să-şi realizeze visul, chiar dacă nu preferau cu toţii materia pe care eu o predam… Sunt copii care îţi permit să treci dincolo de barierele pe care, intenţionat sau nu, le ridică în faţa profesorului şi alţii care, orice ai face, nu te poţi apropia…, între aceste limite se desfăşoară munca dascălului…
5) Care este subiectul preferat al liricii dvs. și de ce?
Cineva îmi spunea deunăzi că scriu mult despre mine, despre lumea mea interioară care freamătă şi dă deseori pe afară, eu nu m-aş fi gândit la asta dacă nu ar fi fost discuţia respectivă, nu cred că am stat vreodată în centrul preocupărilor mele, nu mi-am luat în calcul propria persoană, dimpotrivă, ceea ce e de neînţeles poate pentru alţii pe mine mă fascinează şi fac din asta un caz, o speţă în sine, cum ar spune prietenii mei, avocaţii, studiez, creez întrebări fără răspuns, unele chiar şi pentru mine, mă preocupă misterul şi aducerea lui în el însuşi şi mă încântă să-l izgonesc apoi în real ca să observ reacţii, deşi, mărturisesc că de puţine ori ele sunt acelea la care orice om obişnuit se aşteaptă; şi pentru că am urât momentele când profesorul de română punea întrebarea „Ce a vrut să spună aici autorul?”, am hotărât că voi încurca şi mai mult lucrurile în scrierile mele, astfel încât nimeni să nu ştie vreodată cu adevărat despre ce e vorba, important este să te regăseşti acolo, în poem, să simţi că ţi s-a întâmplat ţie acel lucru, să rezonezi cu tine însuţi şi apoi cu poetul, cu scriitorul, acesta e secretul. Aş scrie şi pentru un singur cititor dacă ar exista doar unul de felul acesta..., din acest punct de vedere, îmi place mult să-l aşez pe elevul meu în faţa textului, iar el să-mi spună, folosindu-se de propriul vocabular, ceea ce simte şi ceea ce a înţeles, n-am fost nicicând profesorul care a dictat la ora de română un comentariu kilometric, dacă veţi auzi că fac cumva asta, împuşcaţi-mă, vă rog!
6) Ați absolvit Universitatea din Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, vă rog să numiți profesorii care v-au marcat evoluția!
N-aş putea să vorbesc despre anii de facultate dacă i-aş trece cu vederea pe cei din şcoala generală pentru simplul fapt că ei nu ar fi existat, eu n-aş fi ajuns acolo dacă n-aş fi avut până atunci dascăli adevăraţi de la care am învăţat să fiu omul şi scriitorul de astăzi… Vorbesc cu respect şi preţuire despre primul meu dascăl de limba română, Alexandru Ţion, scriitorul Alexandru Ţion, cel care, cu răbdare infinită m-a învăţat cum să citesc, ce să citesc şi cum să scriu, după ce am acumulat îndeajuns de multe cunoştinţe, nu poţi scrie fără să citeşti, să fie clar acest lucru, adică nu poţi scrie bine, pentru că de aşternut cuvinte pe hârtie se pricepe oricine; nu poţi întreţine un dialog pe o anumită temă dacă nu există o brumă de cultură generală, aşa mi-am învăţat şi eu elevii, unii dintre ei chiar au început să scrie după discuţiile noastre pe acestă temă; unii dintre ei sunt poeţi buni, sunt împrăştiaţi peste tot în lume, dar am păstrat mereu legătura. Revenind la subiect, Alexandru Ţion m-a luat cu el la întâlnirile de cenaclu braşovean şi am publicat mai apoi poezii în revista Astra, care, deşi politizată pe atunci, reuşea să aducă în prim-plan opinii literare noi, am fost pentru prima dată olimpic internaţional în acei ani, era începutul; apoi, l-am avut profesor pe Gheorghe Crăciun, personalitate care a contribuit esenţial la formarea mea, erau anii în care şi Gheorghe Crăciun şi Muşina publicau frecvent eseuri în Astra şi aduceau în jurul lor tineri poeţi şi scriitori electrizaţi de poezie, aşa cum eram şi eu… şi de atunci au urmat alţii şi alţii, însă în facultate, Ilie Guţan, unul dintre profesorii întemeietori ai Facultăţii de Filologie, m-a fascinat, m-a făcut să-l studiez serios şi să-l iubesc pe Arghezi şi nu numai, de fapt, lucrarea mea de licenţă Tudor Arghezi – poemul în proză, a primit notă maximă (făcusem şi un interviu cu Mitzura Arghezi, o întreagă aventură) şi a fost apreciată chiar şi de prof. de LRC, Victor Grecu, dascăl cu greutate la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, încă din 1967, până astăzi, pasionat de cuvinte, un monument de cultură care şi-a petrecut aproape tot timpul în bibliotecă, studiind şi scriind, şi care, se ştia, era spaima facultăţii şi nu dădea cu uşurinţă nota 10. Aceştia au fost oameni de o aleasă nobleţe sufletească, de înaltă cultură, ca mai toţi profesorii de la Sibiu, este lucru ştiut, de altfel. MA în teoria literaturii mi-a consolidat şi mi-a extins aptitudinile de gândire critică, am obţinut, spun eu, o perspectivă valoroasă asupra lumii în general, asupra mea, ca scriitor, în particular.
7) Având pregătire de filolog ne puteți vorbi de poetul sau poeții preferați?
Sunt foarte mulţi, dar voi enumera doar pe cei care îmi vin în minte acum, nu are importanţă niciun criteriu de clasificare, ci doar impactul poeziei lor asupra mea, Sylvia Plath, născută în aceeaşi zi cu mine, dar la mulţi ani distanţă, Anne Carson, una dintre marile favorite ale Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Anne este şi profesor de cultură clasică, scrie „o poezie care îi seduce inclusiv pe cei care nu citesc poezie”, Baudelaire, cel care a trăit totdeauna sub povara lumii şi a cărţii la care a lucrat întreaga lui viaţă, Fleurs du mal, Arghezi cu credinţele şi necredinţele lui, Mallarmé şi poezia sa abundând de sensuri, care a influenţat nenumărate şcoli artistice ale sec. XX, modernistul Ungaretti, unul dintre iniţiatorii ermetismului, Cummings, de altfel, în afară de poet, şi un excelent dramaturg şi pictor, mereu revoltat în scrierile sale, expresionistul Trakl şi mulţi alţii pentru care actul poetic capătă semnificaţii aparte…
8) Prin ce se caracterizează poezia contemporană?
Daţi-mi voie să răspund folosindu-mă de cuvintele unui simbolist tardiv al literaturii franceze pe care îl citesc şi recitesc mereu cu aceeaşi vădită surprindere: „Poezia, un fragment perfect constituit al unui edificiu inexistent” (Paul Valéry)
Poezia se transformă continuu, explorează fiecare spaţiu al realităţii, îşi testează limitele, înnoieşte limbajul, îmi amintesc că vorbea despre acest lucru Alexandru Muşina în binecunoscutul său Eseu asupra poeziei moderne, deşi cea mai sensibilă dintre arte, poezia e o forţă!
9) Sunteți iniţiatoarea a mai multor antologii literare, aveți o experiență bogată în acest domeniu, ce aptitudini trebuie să dețină o persoană dăruită realizării acestor lucrări?
Sigur că nu poţi visa peste noapte că alcătuieşti un astfel de material şi apoi să vrei să faci lucrul acesta; implică pregătire, experienţă şi multă, foarte multă muncă, atenţie sporită în selectarea conţinutului, care să reflecte un portret fidel al momentului de referinţă, o echipă de profesionişti alături – eu nu prea respect reguli decât cele ale bunului-simţ şi cele pe care eu mi le impun, de aceea am creat mereu poveşti din poeme, atât în cărţile mele, cât şi în antologii, detest aşezarea în ordine alfabetică a autorilor, prin urmare, am început povestea de la un autor cu un anumit stil, o anumită amprentă literară şi am închis cercul tot în acelaşi mod, cu un altul, dar în centrul atenţiei s-a situat valoarea textului, emoţia pe care acesta mi-a transmis-o, niciodată nu le-am scăpat din vedere.
10) Numiți câteva lucrări de suflet!
Sigur că vă referiţi la cărţile editurii Art Creativ la care lucrez mereu cu responsabilitate şi-mi pun în ele tot sufletul, evident că sunt unele pentru care bucuria mi-a fost nemărginită atunci când le-am realizat, am simţit-o continuu şi am dorit să o împărtăşesc cu alţi prieteni poeţi şi scriitori, bunăoară, am tipărit (vorbesc cu mândria editorului acum) două cărţi de excepţie ale Uriaşului prieten-poet, George Mihalcea – Liturghii oranj, o carte scrisă într-un ritm tulburător, cu metaforă înnoitoare și într-o atât de vizibilă și demnă de semnalat explozie, o libertate extrem de căutată pe care doar cei aleși o găsesc ... el a fost ales! O alta, a aceluiaşi poet, a fost Sub muşcătura fiarei, nici nu ni s-a dat timp s-o arătăm lumii aşa cum ne-am fi dorit, o poezie care, aşa cum spunea criticul literar Felix Nicolau „trepidează de năluciri și dorințe aprige”, nădăjduiesc că ambele, dar şi cele care au fost tipărite înainte de plecarea lui George, poate chiar şi cele care aşteaptă să fie dăruite cititorului, îşi vor găsi locul meritat într-o istorie a literaturii care, iată, se scrie într-un ritm frenetic… Am tipărit un volum de debut superb, spun asta pentru că am văzut cititori plângând atunci când l-au parcurs, e vorba de Cum să supravieţuieşti în dragoste, autor, Ionuţ Calotă, volum care, în afara premiului de debut al editurii, a primit apoi 9 premii naţionale şi unul internaţional, două dintre acestea constând în publicarea altor două volume, confirmând încă o dată că nu mă înşelasem când am hotărât că e timpul acelei cărţi; a fost aceeaşi situaţie de impact asupra publicului cu volumul Tu, dor, al poetului Tudor Ciobotaru, la fel ca şi cu Pădure de icoane, tradus în limba italiană şi lansat şi la Roma; desigur, nu vreau să trec cu vederea un volum de poezie excepţional, Poeme, al lui Eugen Pohonţu, tradus în limba engleză de Oana Axon, volum care certifică maturitatea poetică a lui Eugen şi-l urcă pe podium alături de poeţii de valoare ai literaturii actuale; mi-a fost mare drag şi este o bijuterie lirică primul volum de poezii al fiicei mele, Iulia Toma, Act de neidentitate, apoi antologia cu poezii doar ale domnilor, Soldaţi în piaţa soarelui, poezia feminină din volumul Vina zilnică a frumuseţii, poezia tinerilor din Cuvinte de legătură, Jurnalul unui câmp de aripi sau Dincolo de Venus; Roşu declarativ, Dare de seamă, iar Literatura română contemporană - Poezia şi Literatura română contemporană - Proza sunt două antologii Art Creativ mature - în care se vede foarte clar evoluţia celor prezenţi şi frumuseţea poeziei… şi am enumerat doar câteva…
11) Gânduri de perspectivă?
Oh, mereu îmi schimb planurile pentru că mereu apare ceva care mi se pare mai important – voi tipări în continuare cărţile pe care le iubesc, autorii în care cred, nu m-am înşelat până acum asupra niciunuia dintre ei, multe dintre cărţile Art Creativ au obţinut premii importante la concursuri la fel de importante, multe sunt căutate, lumea întreabă de noi, prin urmare, am de lucru, nu mă plâng niciodată; sigur, mă gândesc că poate voi avea timp să scot şi cărţile mele – un poem teatral care tocmai a intrat în finala concursului de creaţie teatrală şi literară organizat de Teatrul Dramaturgilor Români, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Metropolitană şi Primăria Capitalei, n-a fost câştigător, ce-i drept, dar nu e nimeni obligat să înţeleagă tot ce scriu eu, nu-i aşa? Am lucrat 3 ani la această piesă de teatru, cred că e una foarte bună şi o voi pune cu siguranţă în scenă, am discutat posibilitatea în recenta tabără de poezie de la Sărata-Monteoru…, apoi am un volum de cronici literare care va ieşi tot anul acesta, unul de interviuri extrem de relevante cu poeţi şi scriitori importanţi din literatura actuală şi altele, şi altele…, dincolo de toate, voi promova oriunde am să merg cărţile în care cred, poezia pe care o iubesc…, a, şi nu vreau să uit să vă spun despre pictură, despre frenezia şi dansul culorilor pe care le voi concretiza mai spre toamnă într-o expoziţie …
12) Vă rog să realizați o analiză a literaturii contemporane având în vedere și recentul volum de dimensiuni impresionante, atât ca materiale selectate, dar și ca volum de pagini ce o alcătuiesc, „Literatura Română Contemporană – Poezia”
Proiectul despre care vorbiţi a cuprins două părţi foarte importante, două cărţi ample, una referitoare la poezia actuală, cealaltă marcând proza foarte bună; selecţia, desigur, este personală şi subiectivă, aşa cum se întâmplă la realizarea tuturor antologiilor, n-ai cum să-i cuprinzi pe toţi cei buni şi revii mereu pentru a corecta şi completa informaţiile – marele meu regret în ceea ce priveşte Literatura Română Contemporană – Poezia este acela că de aici lipsesc, din motive care nu au ţinut de voinţa şi de preferinţele mele, câteva nume extrem de importante, poeţi de o valoare de necontestat, repere pentru mine şi pentru toţi cei care ţin cont de grandoarea versului, de sublimul lui – mă voi revanşa faţă de memoria acestora scriind continuu despre ei, despre opera lor şi cine ştie, poate va exista cândva chiar o ediţie revizuită a antologiei.
În aproape 1000 de pagini am cuprins, cu o parte din poezia care îi defineşte, aproape 100 de poeţi, am considerat că aceştia au bine construit propriul fundament teoretic prin însăşi forţa cuvântului care îi mistuie pe ei şi pe cititorii pasionaţi deopotrivă, depăşind cu mult obstacolul libertăţii, al viziunii şi chiar al tradiţiei…, nu este nicidecum o adunătură de poeţi şi scriitori - dincolo de dominantele expresive, de viziunile artistice diverse, dar extrem de închegate, am dorit să vă aduc în atenţie poeţi cu atitudine proaspătă, scriituri originale, construite după reţete estetice atât de diferite dar, toate, absolut toate, cu valoare literară demnă de remarcat - în logica acestui adevăr, ni se oferă garanţia tendinţelor poetice noi, clare şi neapărat de conştientizat…
În ceea ce priveşte proza scurtă, aceasta se scrie în continuare cu nerv, concentrează în mod evident şi exemplar idei ce evită acel protocol absolut necesar construcţiei romanului, bunăoară, autorii de vârf ai acesteia sunt remarcabili, inventivi şi amuzanţi, din ce în ce mai vizibili, chiar dacă proza scurtă nu reprezintă la noi un gen predilect, după cum afirmă unii critici literari, principiile şi propriile reguli de compoziţie fac diferenţa între ceea ce contează şi va trece testul timpului şi literatura de serie; contează însă extrem de mult emoţia care înseamnă revenire la viaţă şi care amplifică toate celelalte stări, dar şi convingerea că trăieşti cu pasiune nu doar propria viaţă, ci şi o alta, şi încă una, şi tot aşa atâtea altele...
Prin urmare, afirm cu vădită convingere, am scris şi în prefaţa antologiei Literatura română contemporană – Proza, că proza scurtă este competitivă, se află într-o formă bună, dincolo de limitări şi de prejudecăţi, certificând, dacă mai era nevoie, triumful pasiunii, provocându-te să cauţi noi şi noi răspunsuri întrebărilor pe care ea ţi le creează, în farmecul altei lumi, dincolo de hotarele imaginaţiei... şi oare nu este acesta un lucru excepţional?
13) Care credeți că va fi poezia viitorului?
Potenţialul în poezie e nelimitat, cu atât mai mult cu cât forţa nebănuită cu care frumuseţea se propagă în poezie şi mai apoi, în vieţile noastre, există alături de provocarea continuă de a descoperi noi forme de exprimare, semn că viziunea nu se plafonează, nu se împotmoleşte, ba dimpotrivă, se recreează de facto, resursele artistice sunt vii, tot mai puternice, nebănuite chiar...
Aşadar, poezia contemporană bună trece dincolo de formulele poetice generaţioniste, devine din ce în ce mai fascinantă, rămâne autentică, substanţa ei fiind însăşi existenţa noastră, marii poeţi vor fi întotdeauna deschizătorii de orizonturi la care alţii nici măcar nu au îndrăznit să viseze...

Vă mulțumesc și vă urez mult succes!