De ce e Adevărul antipatic, indigest, de ce discursul lui Pleșu e considerat ”prea elevat”, ”inabordabil”, destinat unui ”anumit public” etc? ”Să vorbească pe limba noastră”

... dar nu de limbaj e vorba aici. Nu am auzit și nu cred că există formulări mai clare și mai limpezi și mai curate decât la Pleșu. Nu despre limbaj e vorba. Problema este că fondul mesajului lui este atât de nesuferit încât urechile se închid, - claritatea provoacă repulsie, când auzi o formulare prea clară, prea concisă, instinctul îți spune să fii prudent: ai grijă, o să auzi un adevăr despre tine însuți – și atunci mâna caută instinctiv telecomanda ca să schimbe pe Pătraru, Mircea Badea, oricine altcineva care vorbește ”mai pe înțelesul nostru”, adică vorbește despre Căcatul în care ne-am învățat să respirăm... servici-nevastă-copii-casă-mașină.

Mizeria morală în care ai căzut te învață să-ți prezinți caracterul de slugă pe care l-ai dobândit și pe care l-ai acceptat, drept smerenie: ”Prea elevat pentru noi, noi suntem mai așa, mai proști etc”

Adevărul e antipatic pentru că se referă la noi, ăștia, cu ”servici”, casă și mașină și care în afară de asta nu mai facem NI-MIC altceva, adică: nu se gândesc la NI-MIC altceva – Să faci și altceva, în afară de primul ”servici”, fără să fii plătit e de NE-CON-CE-PUT. Ești prost? Cum să faci și altceva fără să iei bani?

Efortul spiritual suprem de care suntem capabili este privitul la televizor printre sticlele de bere și grămezile de semințe grămădite pe măsuța din față și pe care nici prin gând nu-ți trece să le iei de acolo, pentru că, bineînțeles, ai dovedi o crasă lipsă de bărbăție, o slăbiciune impardonabilă – curățenia e muncă de sclav!

Pe cât de preocupați sunt să dea sticlele de bere la o parte din fața televizorului, ca să poată vedea mai bine imaginile de pe ecran, pe atât de dornici sunt să-și pună anumite întrebări (Bă, de fapt ce caut eu aici? Ce am visat eu în liceu să devin? Ce naiba s-a întâmplat între timp? etc)

”Ce faci bă nea Ilie, ai băgat la grajd?” – salut jovial al unui bătrân către alt bătrân, vânzător la butic, zona Mogoșoia, 1.06.2020 – să-ți compari stomacul cu un grajd de vite, iată o imagine a respectului de sine ”tradițional” la români.

Cașcarabeta

Tochitură de glezne / ciulama de glezne

PSD în rândul partidelor democratice: ca și cum la restaurant, când iei meniul în mână și citești: Aperitive, Ciorbe-supe – Ciorbă de pui, Ciorbă de burtă, Supă de pui cu tăței, la punctul 4 ar apărea ”Zoaie de spălătură de vase” sau ”Supă de ciorapi transpirați” și tu ai trece mai departe, la felul 2 etc, fără să ți se pară absolut nimic în neregulă, lași meniul din mână, zâmbești, glumești cu prietenii, comanzi etc.

”Zoaie de ieri”, ”Pufoaică putrezită cu miros de ulei ars”

O idee pusă la păstrat undeva, pe un vârf de munte de exemplu, sau pe o stâncă goală într-un vechi castel (de exemplu) sau pe apă, ca un plaur - și apoi, mai târziu, luată din zbor ca un vultur, așa cum vulturul planează, se cabrează un pic, apucă șarpele și se înalță, aproape fără să atingă apa...

Jim Carrey se confesează într-un interviu și spune că, o dată, în timp ce juca un rol, a trăit cu totul în pielea acelui personaj timp de 4 luni. La final se întreabă, retoric: ”Dar dacă Jim Carrey poate fi abandonat în acest fel, ca o șosetă murdară, pentru atât de multă vreme, atunci cine este Jim Carrey?”

Instituția Căsătoriei are, în sens teologic, în sensul pe care i l-a impus Biserica, scopul principal de a bloca accesul individului la orice fel de revelație divină. De asemenea botezul: ți se impune un nume fără să ți se ceară în niciun fel părerea, ți se impune acel nume cu mult înainte ca tu să fii capabil de o gândire proprie – iar tu îl accepți, fără crâcnire, chiar și după ce devii capabil de gândire proprie, pentru tot restul vieții, fără să te fi întrebat nici măcar o dată: oare eu nu ar fi trebuit să am dreptul de a-mi alege numele care-mi place, care simt că m-ar reprezenta? În condițiile astea, mai târziu, cum să nu accepți, ca pe o datorie de onoare, să înveți pe de rost tot felul de texte care ți se impun, cum să nu votezi cu PSD? Cum să nu ți se pară absolut normal să votezi cu niște comuniști vopsiți? Cum să nu accepți fericit, cu zâmbetul pe buze, să-ți anulezi viața căsătorindu-te?

Ai dreptul să dai nume copilului pe care-l faci dar nu ție. De ce? Evident din rațiuni politice.

”Suntem de departe mai apropiați ca niciodată” (lozincă la Penny, în timpul pandemiei) Într-adevăr, priviți de departe, suntem mai apropiați ca niciodată...

”... și toată Lupta asta nu e decât sinucidere...” (motto?)

Șerban Gerontologescu

De fapt ce te atrage la un adult? Ce te face să vrei să fii ca el? Te-ai uitat mai atent? (Există chipuri disperate de copii, care înțeleg totul din prima clipă) Dar atunci, la început, când încă plutești speriat prin lumea asta străină de cea în care vii, prin lumea asta ”tălmăcită” cum spune Rilke, în care totul ți-era străin (ți-amintești?), când lumea asta era încă departe de a fi un acasă al tău, adulții îți par un fel de ancore, atingerea puternică a mâinii lor îți redă adesea răsuflarea pierdută din pricina spaimei, zâmbetul lor te liniștește, te consolează, te împacă... și totuși, mai târziu, când ai devenit capabil de întrebări, te-ai întrebat cine sunt ei, i-ai privit mai bine, mai atent? Le-ai cercetat orizontul? L-ai comparat cu al tău? I-ai văzut îngustimea? Dăruirea și determinarea cu care lucrează neobosit la îngustarea orizontului?

18 iunie, seara: În timp ce vorbeam la telefon cu Andrei m-am trezit spunându-i că nu cred în niciun fel de ”realizări personale” și că tot ce contează este să ne întoarcem în lumea din care venim fără să ne murdărim prea tare în asta (cu alte cuvinte să facem tot ce ne stă în putință ca să nu ne murdărim) și să nu ne mai întoarcem NICIODATĂ în asta de aici. (Îmi dau sema că cred în fiecare cuvânt pe care i l-am spus și că, din acest motiv, nu voi avea probabil NICIODATĂ ”marea carte” cu numele meu pe ea. ) Nu știu dacă acest deziderat poate fi realizat chiar dacă nu reușim să rămânem perfect curați... Poate că doar cei care reușesc să nu se atingă de NIMIC aici, au dreptul să se desprindă definitiv... Incapabil să evaluez măsura în care m-am murdărit până acum... Lumea asta ”tălmăcită”, încropită, după mintea unui zeu de teapa lui Irineu sau a lui Iliescu... Oameni puternici... dar ce tristă putere!

”Cel mai sigur mod de a face un lucru prost este de a-l face în mod conștient” (Nietzche) Când ne îndrăgostim o facem inconștient. Când ne căsătorim, și mai ales când facem copii o facem după un anumit plan...

21 iunie – basket în IOR După două meciuri 3-3 cu niște băieți de clasa a VIII-a lumea adulților îți pare un cavou...

Dacă citești ce nu trebuie, citești degeaba sau în detrimentul tău. Dacă citești insistent și cu perseverență ce trebuie, îți piere treptat orice chef de viață – ba chiar începe să înflorească o poftă grozavă de sinucidere...

Iliescu a furat Revoluția exact în modul și după modelul Bisericii care l-a furat pe Isus – asta este natura ”învingătorului” în această lume: să te prefaci, să simulezi: democrație? bineînțeles, de fapt noi nici nu vom participa la alegeri... dar, dacă ne gândim mai bine, poate ar fi bine să participăm, țara are nevoie de stabilitate, ”fasciștii”, ”teroriștii”, ”moșierii” pândesc după colț și ar putea fura sufletul acestui popor nevinovat, curat etc... Penis cu girofar

Dar dacă în preajma unui suflet mort nu pot respira, ce fac? Și totuși nevoit adesea să respiri în prezența sufletelor moarte. Ce fel de gaz emană un suflet mort? Cât de nociv este acest gaz pentru cei din jur?

Restart la sufletPixpixpix

La Golf Rival, la unul din niveluri, la marginea unui teren, apare brusc o căprioară adăpându-se la marginea unui lac....

Nimic nu poate înlocui prezența fizică? Dimpotrivă: Orice! Absolut orice este preferabil prezenței fizice.

Voi muri, iar scaunul acesta ergonomic de birou, pe care l-am găsit aproape neatins în stradă și care acum îmi ocupă jumătate de cameră, va continua să existe. Neatins!

Zvâc mâc pâc. Sau Tociki i pâpki!

Îmi veniseră în minte cuvintele ”păduchele” și ”leoarcă” împreunate.

Atunci am așezat cartea pe buze cu tăișul paginilor și am privit tâmp fereastra

în care ploua și din care miros de frunze intra în camera mea

Aceste evenimente au avut loc în timp ce citeam poeme de om chinuit, de succes...

”În loc de răspuns a deschis fereastra și mi-a arătat păsărelele” – prințul Duda povestind momentul în care i-a cerut regelui Mihai mâna Margaretei – 1996)

Zid al memoriei?????

Lilia Schimbătoru (cont FB)

Tentativă de elucidare a lehamitei de prezența fizică a oamenilor:

• la apariția oricărei prezențe umane apare automat o restricție (dacă rămâi conștient, evident)

Statele nordice profită de ”subevaluarea” euro ca să genereze excedente masive de capital care nu sunt reinvestite în Europa” (Liberation 23 07 2020) Nu că la baza acelor state există o populație cu idei diferite despre disciplină și seriozitate și muncă decât cei din sud.... Divergența Est-Vest se transferă pe direcția Nord –Sud adică Muncă versus Nemuncă

Eu, cel născut dintr-o flegmă împroșcată într-un fund de vagin în timpul unui extaz. A unui fel de extaz...

Când ești îndoctrinat de mic să-ți iubești părinții fără niciun motiv ci doar pentru că ”așa trebuie”, nu e de mirare că la maturitate te trezești pupând icoane și votând PSD. Doar ”așa trebuie”, nu? Ei ne asigură stabilitatea, ei ne apără de instabilitate etc, doar ei sunt capabili, au experiența (de viață) necesară etcetc etc Există un Sistem, o întreagă încrengătură de reguli special concepută și implementată în această lume pentru a extirpa din primele faze ale vieții din mintea individului Bunul Simț.

Ideea nestrămutată că dacă nu voi fi la fel de idiot ca semenii mei atunci voi ajunge să mă sinucid, ca van Gogh sau chiar, ptiu drace, ca Celan...

Nu vreau să fiu pentru mine însumi nici ”scriitor” nici eseist, nici poet nici influencer nici nimic altceva. Vreau să rămân în acel Șerban cu care m-am născut, cu care mi-am petrecut copilăria, adolescența, tinerețea, cel împreună cu care m-am împotmolit în această mlaștină puturoasă pe care semenii mei o numesc maturitate...

să-l înțeleg, să-l dezvolt cumva (nu mi-e foarte clar cum, dar asta vreau) să-l elucidez, să-l înțeleg, să înțeleg ce caută el aici cu mine și eu cu el – nu vreau să-i dau drumul până nu pricep asta.

Asumarea unui rol, a oricărui rol, are un efect coroziv asupra acelui Șerban în care vreau să rămân.

Apare uneori câte o mamă care îți strigă, plină de mândrie: ”Asta sunt eu!” – dar nu e adevărat! Ea nu mai este ea. Ci cu totul altceva. Priviți-o cu atenție: nici nu mai știe să râdă, iar când râde parcă un ghețar s-ar nărui pe obrazul ei prăbușindu-se în ocean...

Una din cele mai mari minuni ale lumii mi se pare capacitatea individului care vorbește de a fi convins, de a crede la modul absolut, că chiar știe despre ce vorbește...

”Voi, ape nesusurate...” (Celan către Ingeborg, din Paris, 1957)

Ciudat fel de ”a aștepta să-ți vină scrisul”... Ca și cum el ar veni în Timp...

Lumea, în percepția copilului (fragil) e solidă, trainică, stabilă, echilibrată, ca un Dig, ca un Zid... Lumea în percepția adultului (solid) este din ce în ce mai volatilă, mai casantă (peisajele sunt pe punctul de a se sparge în mii de cioburi, ca o oglindă... roțile anumitor tramvaie par capete de nou născuți, cu vinișoare la tâmple și lacrimi...)

Trăiesc PE lume, nu ÎN lume. Pe un fel de pernă de aer... puțin deasupra ei. Oare?

Viața e o școală de șomeri. Lumea aceasta este doar o școală de șomeri...

Expoziție de benzi desenate la Palatul Suțu. Tema: drepturile omului... (Agerpres, 7 august)

Omul deja mort interior, disperat de moartea care vine din exterior. Disperarea aceea...

”Libertatea” de a scrie? Pentru cine?

Stadiul în care nu mai crezi că dorința ta arzătoare, dintotdeauna, de a te izola undeva pentru tot restul vieții și a scrie veșnic, mai are vreun rost...

Gălăgia pe care o creăm în jurul nostru pentru ca vocea celui care ne roagă să nu mai facem copii să fie înăbușită...

Care sunt resursele pe care le pierzi atunci când înghiți spaimele celor din jur?

”Nu sunt în stare să mai scriu nimic” – s-a repetat de atâtea ori chestia asta de-a lungul vieții, încât la bătrânețe te apucă râsul...

Cum stai cu capul? – A Orosz

De când mă știu forțez linia orizontului...

Dialogul cu Matei:
(Vroiam sa va spun ca pe mine unul ma uimește confuzia care se face, constant, ca un fel de normă (in cazul tuturor religiilor) intre

1. ideea de Religie in sine
si
2. cei care o reprezinta (Biserica, clericii, etc)

Deci nu avem forta de a contesta și înlătura o șleahtă care își asumă rolul de reprezentanți ai Divinității pe Pământ, și atunci contestăm Religia, ca idee, în sine, în bloc, ca un colet cu marfă stricată care trebuie aruncat la gunoi

De ce „în Franţa avem dreptul de a critica religiile”
și nu
„în Franţa avem dreptul de a critica pe cei care, în numele Religiei....” distrug, se îmbuibă, ucid, incită la ură etc
și mai ales DISTRUG IDEEA DE RELIGIE ÎN SINE
o face nefrecventabilă
Draga Serban, francezii fac foarte bine diferenta dintre
- a critica religiile ca sisteme de idei (asa cum critici un sistem filozofic)
- a critica reprezentantii culturelor religioase, cei care sunt sunt pilonii si promotorii lor, pentru modul în care o fac deseori, cu derive evidente...

Oricum, legat de acest subiect exista atîtea opinii cîte fiinte umane pe pamînt...

Matei