În apropiere de strada mea există o stradă care se numește ”Silvia”. Acolo am remarcat că trăiesc foarte mulți țigani echilibrați. Silvia – strada cu țigani echilibrați

De pe la 30 de ani mă tot întreb ce-o fi fost în capul mamei mele atunci când s-a decis să mă nască. Și singura concluzie la care reușesc să ajung e una și aceeași: NI-MIC.

Nu țin să fiu ”un învingător”, la modul general. ”Învingătoare” (la nivel general uman) este numai Prostia omenească. Nu poți concura cu așa o Forță.

De ce trebuie mereu șters praful de pe lucrurile care ne înconjoară. Pentru că Pământul încearcă neabătut, încet, să ne absoarbă la loc.

Faptul că nu ni se cere părerea atunci când ni se dă un nume, atunci când ni se impune o religie, este una din cauzele majore pentru care ne-am învățat să nu gândim înainte de a vorbi. Nu ne interesează prea mult sensul cuvintelor pe care le folosim, ne interesează în primul rând cât de mult le folosesc cei din jurul nostru, cât de ”actuale” sunt, cine le folosește, cât de simpatic sau de antipatic ne este cel care le folosește. De exemplu, marxism, sau neomarxism... Le folosim doar pentru că au mai fost folosite. Exact ca numele. Mă cheamă Șerban pentru că și alții au purtat acest nume înaintea mea. Nimeni nu știe de ce, ce înseamnă etc.

Cred că citind am reușit să evit sinuciderea cea neagră, tristă, fără orizont, cu orizont mohorât, umed și rece. Nu și pe cea albă, încrezătoare, cu orizont luminos, cald, înfloritor...

Cum să-ți dorești să fii ”ca lumea”? Adică nebun, prost, fără judecată, instinctual, isteric?

Ca să poți exprima exact anumite lucruri trebuie să fii puțin mort. Chiar asta e ceea ce încerc să fac: încet, step by step. Și numai eu știu cât de mult îmi repugnă sinuciderile lente...

Iliescu s-a folosit de Revoluția din 1989 exact în felul în care Biserica s-a folosit de Isus.

Lumea – varianta fără oameni.

Vidul mental absolut în care decizia de a da naștere unui copil este luată și pusă în practică.

Cel care știe nu vorbește nu pentru că așa vrea, ci pentru că nu mai poate (efortul de a înțelege, dus la extrem, golește de sens vorbirea) sau pentru că pur și simplu nu mai vede rostul vorbirii.

Explicație pentru ”Carpe Diem”: ”Carpere exprimă în latină o acțiune delicată, de exemplu a culege o floare sau a degusta un vin bun (Dionisie Pârvuloiu, traducere la ”Epoca Întunecării – cum a distrus creștinismul lumea clasică, de Catherine Nixey, Humanitas 2019) A fost tradus ”Trăiește clipa” pentru că în limbile de astăzi cuvântul original și-a pierdut semnificația.

Doamna Stanca pare să nu accepte că nu știm bulgărește. Că vreun om normal de pe lumea asta ar putea să nu știe bulgărește. Și continuă să ne vorbească în bulgară, ca o profesoară care vrea să-și pedepsească/umilească elevii care nu și-au făcut lecția. Noi zâmbim și încuviințăm. Ar putea să ne spună că suntem niște cretini, să ne înjure de mamă... noi zâmbim și dăm din cap aprobator.

Pe dig la Balchik (august 2020) voluptatea sunetului emis de primul bolovan, mai mărișor, pe care ai reușit să-l arunci, de la o distanță apreciabilă, în valuri, în viața ta (aveai 6? 7? ani). Bâldâbâc! Voluptatea acelui sunet, retrăită acum, la 53 de ani.

Liniștea apăsătoare care se lasă ca un năvod greu peste copilul care a crescut. Pe dig niciunul din copiii care sar de pe stânci nu-ți mai strigă ”N-ai curaj!” Treci printre ei ca și cum n-ai exista...

Preșul de la Stanca: Merry Christmas!

Dumnezeu a găsit de cuviință să se multiplice (Nu cred că am să înțeleg vreodată de ce) Prin urmare Frumusețea a fost pusă în nenumărate ființe, inclusiv în noi, oamenii, femei și bărbați. Iar noi ne-am inventat legi prin care ne condamnăm unii pe alții pentru ”adulter”, ”curvie”, ”poligamie” etc. Ne-am inventat legi prin care ne condamnăm reciproc. Obligați prin lege să ne plecăm ochii când vedem frumusețea altor femei. Unde ar fi putut duce prostia asta, ipocrizia asta imensă, decât la decadența și imoralitatea și pierderea sensului religios al vieții de azi?

Acel Dumnezeu care ”a murit”, care continuă să moară, este Dumnezeul inventat de Politică, prin instrumentul ei de propagandă și dezinformare: Biserica.

Scopul primordail al Bisericii este dezinformarea cu privire la Divinitate, cu scopul principal (politic) de a ține masele sub control, în cetate, de a le ține închise în cetăți pentru a vota, pentru a plăti taxe care să-i îmbogățească pe privilegiații (politici și bisericești)

Spațiul artificial tinde să mă respingă. Spațiul Natural tinde să mă absoarbă (firescul Morții albe)

Amalgamul sordid în care s-a transformat ”Mass-media”, care cultivă Spaima și se hrănește cu Spaimă. Nici nu putea ajunge în altă parte, din moment ce ea este acum ceea ce Biserica a reprezentat pentru Politică în ultimele secole: instrument de distorsionare a atenției individuale față de latura divină a propriei ființe, față de hiranya gharba. Față de faptul că toți, fiecare dintre noi, nu numai Isus, suntem de fapt ”fiul lui Dumnezeu”.

Politica a preluat în Cetate, rolul pe care Dumnezeu, Divinitatea îl avea în viața omului pe vremea când acesta trăia liber, în păduri, în Natură, potrivit legilor Naturii.
Politica este un produs artificial. O ”creație” a creaturii, rezultatul tentativei creaturii de a-și imita, maimuțări Creatorul. Omul a fost capabil să creadă că-și poate înlocui Creatorul, că poate crea legi mai bune decât cele ale Creatorului, ale Naturii: siguranță, confort etc. Din pricina Spaimei de dezastrele naturale. Dar am ajuns astăzi la o altfel de Spaimă... de aceeași amplitudine.

Orice occidental care încearcă să înțeleagă cum se trăiește în România, ar trebui să știe în primul rând un lucru: prin tot ce facem, prin tot ce spunem, în relațiile interumane, de serviciu, de familie etc, obiectivele noastre sunt două: de a ne dezvinovăți și de a-l învinovăți pe celălalt, pe ceilalți. Eu, în acest moment, în care scriu, continui să mă simt vinovat că scriu atât de rar și de haotic. Că nu sunt în stare de un efort coerent, programat.

Cu inima la trecăcători.

În parc, un șir lung de bănci de care dau cu privirea îmi spune că nu mai există bănci pentru odihna de care am eu nevoie...

Adulții sunt copii decolorați, copii alb/negru.

De ce orice prost simte și se crede mai deștept decât toți ceilalți? Pentru că simte Divinitatea din interiorul lui, hiranya gharba. Ceea ce este el incapabil să vadă este acel nucleu divin din ceilalți. Din toți ceilalți. Și asta se datorează mai ales Bisericii.

”Neputința și a ei totală vindecare” – titlu carte, de Pavel Vasici, medic, ”director al carantinei Timișului”, reprezentant al Școlii Ardelene, 1846 – Dilema Veche, Rodica Zafiu, 23.07.2020

Părinți, voi ne faceți și apoi ne îngropați în mlaștina stereotipurilor pe care le secretați, secretate de cei cărora le permiteți să vă conducă.

Să te trezești tu, același tu care alerga neatingând pământul, într-un trup de plumb. Ca și cum noaptea în somn cineva ți-ar fi atârnat de picioare bile de plumb, de trupul acesta pe care l-ai îngrijit cum ai putut. Ca și cum pe tine, cel care te speli zilnic, noaptea în somn cineva aruncă o găleată cu zoaie de care nu te mai poți spăla.

Paul Bogdan vorbește despre ”un nou prilej de a lovi în Biserică”. Nimeni niciodată nu va putea lovi în Biserică cu forța cu care Biserica a lovit în Bunul Simț primordial pe care Dumnezeu l-a pus în om.

- Ce ai de spus?
- Ceea ce nimeni nu vrea să audă.

Matei: - Jurnalistul azerbaidjanez – Mircea Cărtărescu a fost enumerat pe lista pentru Nobel
Conspirația adulților

Suflet ghemuit. Ghemul acela.

Toată această sensibilitate, tone și tone de sensibilitate – unde se duc, unde se scurg?

Să ne aliniem toți 7 miliarde iar ultimul din dreapta (sau din stânga) să-și tragă un glonț de aur în tâmplă. Un glonț care să străpungă toate cele 7 miliarde de cranii.

”O voce splendid focusată pe sunet” (comentariu la RR Muzical, 13.10.2020)

Ce normalitatea mea!

Și petele de lumină pe care bicicletele noastre le lăsau seara pe asfalt...

Știrile și sufletul

La Judecata de Apoi nimeni nu va rosti cuvinte. Mama mea va înțelege instantaneu că n-ar fi trebuit să mă nască. Dar nu în felul acela în care înțelegem ceva prin văz, sau prin urechi sau prin pipăit. Lucrul acela îi va apărea instantaneu, ca o iluminare. Prea târziu? Dar la Judecata de Apoi nu e vorba de timp!
Mentalitatea învingătorului: ”Pune-ți capul la treabă și crează ceva mai bun decât ce există deja pe piață”

Mentalitatea învinsului: ”În viață trebuie să ai pe cineva în spate...” etc etc și mai ales: denigrarea învingătorului, convingerea fermă că tu, învinsul, ești egalul învingătorului și că meriți și tu tot ceea ce merită el.

Cei profunzi nu descoperă nimic decât că tot ce se știa până atunci erau de fapt doar niște cuvinte.

Cu turnul de fildeș în rucsac.

”Iar eu apoi să plec, lăsând înfipt în voi acul meu, ca o albină...” (Socrate în Phaidon)

Mă tem mai mult de acel Infern pe care îl presimt că vine aici, pe lumea asta, decât de cel de Dincolo.
Pentru că Infernul de aici nu depinde de mine, sunt obligat la el din cauza comportamentului semenilor mei, pe când cel de Dincolo e o decizie divină, deci dreaptă. Dreptatea îmi dă puteri. Nedreptatea mă dezarmează.

Cine citește mult trăiește cu impresia că a uitat tot. Cine nu citește deloc, trăiește cu impresia că știe tot.

Ideea că eu sunt pentru ceilalți ceea ce ceilalți sunt pentru mine, adică niște imagini, nu este asimilată. Tot angrenajul ăsta infernal numit Șerban. Nu poate fi doar o imagine.

Mărirea peste măsură a dezechilibrului dintre Spiritual și Material în Om este direct proporțională cu creșterea Spaimei de Moarte.
Pentru că Spiritualul, partea religioasă a existenței, ține doar de asta: Crezi sau nu crezi că sufletul pe care-l ai acum (și care de fapt ești tu) va continua să existe într-un fel sau altul Dincolo?

Firesc versus Normal. Firescul este starea inițială, concepută de Creator. Normalitatea este starea concepută de creatură. Apare odată cu frica. Cu Spaima.
Prostia, răutatea, devin Norme, sunt rezultatul acțiunii creaturii.

Să scrii în așa fel încât cel ajuns în situația să te citească, să fie obligat să-și forțeze inteligența. Să nu-i dai de ales decât o singură direcție: în sus!

Singurul obiectiv major pe care l-aș mai putea atinge în viața asta, pe lumea asta, ar fi cel de a muri anonim. Se pare însă că și din acest punct de vedere mă îndrept spre eșec.

Uneori, când te uiți pe fereastră lumea îți pare exact ca atunci când te-a înșelat prima oară. Când te-a făcut să speri. Este gata să-i păcălească pe toți cei care vin dn urmă. Cum să-i salvezi de la naștere?

Metodele de a adormi din copilărie, citit, povești etc De ce nu mai funcționează? Cine sau CE mă ține treaz?

Libertate: nicio obligație. Nici măcar cea de a merge la vot.

Dreptul la vot e ca testul de sarcină: Dacă te piși pe el iese roșu!

Șerban – adultul care a refuzat să lase în urmă copilul, care l-a târât după el, ca pe un hoit.

Tot ce se întâmplă în lume este în sine o dovadă că ea a fost creată de o divinitate second-hand.

Nevoia de a nu fi singuri, de a vedea mereu că și celălalt se chinuie, dacă se poate mai rău ca tine, asta ne dă puterea de a trăi...

17 octombrie 2020 – sandalele mele de piele cumpărate din Balchik 2008? 2009? au ieșit pentru ultima oară pe ușa apartamentului în care locuiesc...

Insomnie în bucătărie

Mușamaua
Mușamaua are buline mari, frumos colorate
și două găuri mici de la jarul unei țigări.
Poate două țigări, care la vremea lor au ars.
O cutie de rahat pe jumătate desfăcută
pe care a fost așezată o banană.
Imediat în stânga solnița și sulul de hârtie.
Imediat în dreapta piperul, o sticlă albastră de apă minerală
și una mică de sirop,
un telefon și un cuțit.
În mijloc un alt cuțit cu o mică urmă de brânză pe lamă,
ciorchinele de struguri din care mai mănânc
și carnețelul în care scriu acestea.
Mai este liniștea, greierii,
și întunericul pe care îl simt venind prin fereastra deschisă
peste umărul meu stâng.
Cu toată liniștea absolută a miezului de noapte
toate aceste lucruri încep să tremure cumva.
Unele chiar să se înroșească.
Privesc ce am scris și-mi dau seama că mai trebuie să aștept
ca să fiu în stare să spun ceva.
Acel Ceva.
Am 53 de ani
și așteptarea asta va dura probabil până la final.
Spun asta pentru că l-am citit pe Nichita
și acolo, la el, e Ceva
pe Cioran, pe Borges, pe Tolstoi, pe scribul Osiris Ani
la toți aceștia este acel Ceva
și în mare

Alfred de Musset: ”Neprihănită roza se-nchide-ncet, geloasă / Prinzând în ea de-a pururi bondarul îmbătat”

”Și urs în lanț, oceanul / ce, pe sub ochii tăi, / Tot anul își cară munții săi...”

Radu F. Alexandru se arată indignat că Alain Delon, deși ”a avut totul – faimă, avere, succes, iubire (? de unde știe el?)”, ar fi declarat ”în repetate rânduri că va părăsi Lumea aceasta fără regrete”. Spune: ”Nu pot să înțeleg asta” holbându-se tâmp în ecran. ”Dacă aș avea ocazia”, continuă, ”I-aș zice – Amice! (!!!! adică el e amic cu Alain Delon) există o nuvelă, a lui Tolstoi, care se numește ”Moartea lui Ivan Ilici” Citește-o! (de unde știe că n-a citit-o?) și ai să înțelegi că Viața și Moartea formează un Tot!... Vizionare plăcută!” și se holbează mai departe, cu o expresie tâmpă, delabrată, la camera de luat vederi. (Introducere la Laleaua Neagră, Telecinemateca, TVR, 13 octombrie 2020)

Observ cum oamenii mai tineri din jurul meu nu se formează, ci, dimpotrivă, se deformează, se dezumanizează. Înaintează în viață deformându-se.

Am împlinit 53 de ani. Șerban, băiatul din Colentina care fura țevi din depozitul de lângă cimitir ca să-și facă țevi pentru cornete, care explora canalele subterane cu țevile de apă caldă, care a intrat într-un astfel de canal de pe strada lui și a ieșit printr-un alt canal, din dreptul Cinema Melodia, situat la vreo 3 km distanță, care juca țaca în fața blocului, care se bătea rar și când se bătea lua bătaie, care își uimea tovarășii de joacă lăsându-și laba piciorului călcată de câte o mașină care avansa încet pe aleea pe care ne jucam, care în vacanța la țară a căzut din pătulul de porumb, prin podeaua putrezită, la 15 cm de closetul din fundul curții care avea acoperiș din stuf, care a luat premiul I în clasa a IV-a și a fost exmatriculat în anul II de facultate pentru absențe nemotivate, a împlinit astăzi 53 de ani. Acel Șerban trăiește încă, dar este închis acum într-un trup care oftează.

Dificultatea cu care am asimilat ideea că transportul este o problemă. Că pentru a ajunge la mare de exemplu îți trebuie bani, un vehicul etc. Oare pentru că Dincolo călătoream pur și simplu cu viteza gândului?

Singurul lucru pe care cred că îl știu despre ceea ce numim ”Judecata de Apoi” este că în timpul ei nu se vor rosti cuvinte. Nici Apărarea, nici Acuzarea, nici Instanța nu vor rosti niciun cuvânt.

Isteria Covid: modul în care Dumnezeu ne face să ne dăm palme singuri, să ne ciupim, să ne înțepăm, să ne tăiem, să ne sinucidem....

La Recepție – decepție – și-n loc de pulpă de curcan, una de calcan.
S
criu doar când simt cum un bolovan îmi crește în stomac...

Inițiativa celor 3 Mlaștini.

Sufletul meu de atunci este sufletul meu de acum?

Ningea liniștit, cu fulgi mari și moi, în formă de mitralieră, niște mitraliere mici și albe... Mă întorceam din piața de pește de la Obor când, pe neașteptate, precum un animal marin exotic, viu colorat, foarte asemănător cu un diavol, sau poate cu o iguană cu coamă zburlită, isterizat în fața unui potențial agresor, mi-a izbucnit în minte ideea că...

Ziua Mondială a Căzutului în Cur.

La început credeam că Poezia este o stare pe care oamenii nu și-o permit pentru că au prea multe lucruri serioase pe cap. Mă simțeam puțin vinovat pentru luxul mental în care trăiam... Mai târziu am priceput cum stau lucrurile. Sunt hipnotizați de ideea că Viața se încheie cu totul după Moarte.

La finalul poeziei pe care a recitat-o, poeta spune, plecând din cadru și dispărând prin dreapta, în spatele camerei de luat vederi: ”Și uite cum încă o poezie a mea se duce dracului” (Zum Taufel (era o poezie în germană) M-am simțit ca dracu. La propriu: poezia se dusese în mine. (TVR2, emisiune pentru minorități în limba germană)

Cântă Tout est blanc de desespoir pe melodia de la Trandafir de la Moldova.

Stuart Mill: Stadiul primitiv – individualități puternice, societate slabă; Stadiul ”evoluat” (actual): individualități slabe, societate puternică?

Moartea are chipul adolescenței mele. Are chipul și sufletul acelui licean care poza cu picioarele depărtate și privirea semeață, pierdută în zare...

O stare de grație. La pachet dacă se poate, vă rog. Mulțumesc

Să scrii astfel încât să produci Frică, fără ca cel înfricoșat să înțeleagă motivul înspăimântării sale.

Tratat despre Prostia oamenilor inteligenți.

Dna Mânecuță s-a îndrăgostit și s-a măritat cu dl Mînecuță. A trebuit să-și schimbe numele scris cu â în cel scris cu î. Spunea: Scriți! nu scrieți (Andra)

”Danemarca, deja calificată, o privește pe România care pasează” (comentator meci fotbal)

Nu putem trăi în Lumină decât dacă înțelegem Aici ceea ce nu poate fi înțeles decât Dincolo.

Există specii la care femelele se bat pentru masculi?

”Când vine doctorița asta, că mi-am dat tot programul peste cap?” – mama din spital imediat după internare.