agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 969 .



Poveste, fără nume
personale [ ]
poveste de adormit copiii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ika ]

2021-01-28  |     | 



A fost odată, ca altădată, ca și acum, un orășel mic așezat undeva la poale de munte, binecuvântat de Dumnezeu cu toate darurile care pot face oamenii fericiți. La marginea orașului se găsea printre altele o căsuță mică, în care trăia o familie modestă ce avea trei copilași minunați, dar și năzdravani din cale afară. Două fetițe frumoase, ca două stele de pe cerul nopților senine de vară și un baiat năzdrăvan, ca Făt Frumos când era neliniștit. Nimic nu-i putea potolii pe cei trei frați din zbenguiala lor zilnică, decât oboseala pe care o simțeau la sfârșitul zilei, înainte de culcare. Părinții copiilor se topeau de dragul lor, dar câteodată rămâneau pe gânduri, când vedeau neastâmpărul lor permanent. Într-una din zile, bunicuța lor din partea mamei, care îi vizita mereu, le promisese copiilor că va rămâne cu ei peste noapte, în locul părinților plecați pentru o zi în afara orașului. La auzul anunțului copiii întrecuseră orice măsură, săreau în sus de bucurie, și erau fericiți fiindcă știau că bunicuța lor le va face toate mofturile. Zis și făcut. Ziua trecuse repede ca gândul cel frumos, cu tot felul de activități distractive în casă și afară, pe care bunica copiilor le alesese cu mare grijă, fără să le lase timp de plictiseală zvăpăiaților. Prima dată au făcut ordine în casă, apoi au mâncat, au povestit, au cântat, au dansat, s-au jucat cu pisicii și cățeii lor și au alergat cât era curtea și grădina casei de mare, până ce au obosit precum căluții neîntărcați. Seara venise cu pași mărunți întinzându-și vălurile peste tot și toate, ca și pe umerii năzdrăvanilor obosiți de atâta joacă, liniștindu-i pentru câteva ore bune, până a doua zi. După masa de seara, luată în grabă, copiii așteptau nerăbdatori cele mai frumoase momente din zi, poveștile bunicii, pe care le ascultau cu mare plăcere înainte de culcare. Cocoțați în vârful paturilor, curați, îmbrăcați în pijămăluțe înflorate, copilașii numai ochi și urechi, așteptau ca bunicuța lor să înceapă povestea promisă. În casă era liniște, Jucăriile copiilor erau așezate frumos pe rafturi, focul ardea convingător în soba de teracotă, iar lemnele pocneau din când în când atenționând că își fac datoria. Bunicuța se așeză comod pe un scaun între paturile copiilor și privindu-i cu mare drag peste ochelarii care îi atârnau pe nas, îi rugă înainte de toate să spună împreună cu ea cele mai frumoase poezii de suflet ,,Tatăl nostru” și ,,Îngerelul” că apoi le va spune și ea povestea promisă. Știa bunica că niciodată copiii nu prindeau sfârșitul poveștilor și apoi rugăciunile de seară ar fi rămas nespuse. Deși avea la îndemână cărți cu Povești nemuritoare pentru copii, bunicuța stând puțin pe gânduri alesese să inventeze ea o poveste, altfel decât cele citite de mamica copiilor înainte de culcare. După câteva momente de concentrare bunicuța începu să dapene din Ghemul inspirației următoarea poveste:
A fost odată în vremuri îndepărtate o zi când Tatăl Universului sau Dumnezeu cum îi numim noi oamenii pe Împăratul cerului și al Pământului să simtă nevoia de odihnă, fiind foarte obosit după toate cele create de El, cu rânduială bine gândită. Stând liniștit în Jilțul lui de cristal, Dumnezeu privea mulțumit la frumusețea stelelor, a planetelor și a tuturor lucrurilor făcute de el în Univers, când deodată se simți atins pe piept de o rază caldă de lumină rugătoare.
-Doamne, Împărat al universului ceresc, Soarele m-a trimis la Tine să te rog dacă poți să creezi viață pe Pământ, el este prietenul lui bun căruia i-ai dăruit multe și prețioase bogății, dar toate lipsite de viață. Căci ceea ce vede Soarele din înaltul lui pe pământ e prea sterp, prea tăcut și razele lui calde și binefăcătoare nu au pe cine mângâia, alinta sau cu cine să se joace. Rămas un timp pe gânduri, Dumnezeu îi răspunse ferm Razei de lumină:
-Îi dau dreptate Soarelui –Du-te neîntârziat și spune-i că voi creea viață pe Pământ, pentru bucuria lui și a tuturor celor care ne vor prețui. Mulțumită de așa răspuns binecuvântat, Raza de lumină se întoarse într-o clipă înapoi la Soare spunându-i fericită vestea cea mare și că ruga lui nu a fost zadarnică. Mare fusese și bucuria Pământului când își dăduse seama ce prieten bun și valoros are. Soarele știa că toată minunăția lui ar fi fost zadarnică dacă nu ar avut pe cine încălzii și mângâia, iar Pământul era și el conștient că nu ar fi avut niciodată valoare și frumusețe fără viața întreținută de soare, apă și toate cele primite în dar de la Dumnezeu. Așa că, îmbrățișările prietenești și nevăzute ale Soarelui cu Pământul au fost binecuvântate în scurt timp de Dumnezeu. Acesta crease îndată omul și pe soața lui, dându-le frumusețe după asemănarea sa, dar și suflet viu, ca împreună să poată cuceri și umple pământul de copii. Așa s-au născut copii cu părul bălai ca razele soarelui, drept recunoștință că acesta l-a trezit pe Dumnezeu din melancolie și copii cu părul închis la culoare ca pieptul Pământului să se bucure și acesta de mărinimia divină. Le mai pusese Dumnezeu acestor făpturi minunate ochi vioi în față, ca să vadă raiul în care trăiesc, colorându-i cu crâmpeie de cer albastru, cu negrul pământului ca mura câmpului, dar și cu verdele lacurilor trecute prin pletele veacurilor, pentru a le mării frumusețea. Căci Dumnezeu este cel mai mare creator de frumos al tuturor timpurilor. Suflând apoi mărinimos peste oamenii cu sentimente de iubire, fără de care viața nu ar fi avut rost, creatorul se simți foarte mulțumit, dându-le apoi oamenilor gură și grai ca să poată mânca și vorbi. Dar cum știm, că Dumnezeu a fost, este iubire și darnicie cerească, acesta a mai făcut pentru bucuria oamenilor tot felul de ființe vii, de care să se folosească și cu care să trăiască împreună: animale, păsări, reptile, insecte de toate mărimile și culorile știute numai de El și de arta lui creatoare. Apoi umplând albiile și căldările pământului cu ape limpezi, numite mai târziu de oameni izvoare, râuri, mări și oceane, a pus în ele tot felul vietăți înnotătoare, necesare vieții oamenilor,ca acestora să nu le lipsească nimic. Ca toată opera Creației sale să fie bine împlinită, Dumnezeu a făcut Ziua și Noaptea, Natura verde, dar și Anotimpurile ei binefăcătoare, umplând pământul cu verdeață de tot felul, necesară vieții îndestulate: păduri cu pomi, unul mai frumos și mai rodnic ca altul, cu plante hrănitoare, dar și cu flori încântătoare, atât de gingașe și de frumoase, cum numai imaginația divină o putea face. Apoi creatorul a făcut și căteva legi stricte, ca oamenii să știe când trebuie să muncească, când să se odihnească, dar și cum trebuie să se respecte pentru a trăi în pace unii cu alții. Creatorul le-a mai dăruit oamenilor și talente de tot felul, ca să nu se plictisească niciodată în timpul lor liber și să creeze la rândul lor numai lucruri frumoase pe pământ, pe lângă munca zilnică pe care trebuie să o facă fiecare om, pentru o viață liniștită. Apoi privind fericit peste toate aceste minuni ale minunilor de care era foarte încântat, Dumnezeu a dat fiecărui neam de viețuitoare și un limbaj diferit, ca să poată comunica, dar omului i-a dăruit cele mai de seamă daruri, inteligența și vorbirea pe langă multe altele daruri, omul fiind cea mai de seamă creație a Lui.
-Și totuși, mai lipsește ceva, îi spusese Dumnezeu Soarelui, care își urmărise creatorul cu mare interes.
– Trebuie să dau un nume comun acestor frumuseți pământene, ca să râmână în veci pomenire. Și ridicându-se Dumnezeu din Jilțul lui de cristal, spuse cu tărie în voce să audă tot Univerul:
- Toate aceaste minuni făcute de mine pentru a înfrumuseța și îmbogăți lumea vie, eu le voi uni în trei cuvinte mari, Grădina Raiului pământean, căci este cea mai amplă creație a mea din tot Universul peste care sunt stăpân. Soarele auzind cele spuse de creator îi mulțumi acestuia cu adâncă recunoștintă, că a fost luată în seamă dorința lui arzătoare și mângâind pe Dumnezeu cu brațele lui calde și luminoase ca pe un părinte iubitor, se întoarse mulțumit înapoi în lumea lui strălucitoare, căci era tare nerăbdător să privească spre Pământ. Zis și făcut. După câteva ore de odihnă, Soarele răsărise dis de dimineață, aruncând peste lume raze calde și strălucitoare, fericit de începutul unei vieți noi și palpitante în care se simțea folositor. Însă uimirea îi intrecuse imaginația. Imediat după ce soarele se arătase pe cer toate lucrurile văzute cândva de el prinseseră viață. Roua căzută pe fața pământului transformase iarba verde într-un covor de diamante multicolore, florile au început să își deschidă petalele gingașe împrăștiind parfumuri fine, ademenind fluturașii jucăuși și albinele hărnicuțe, păsările au început să cânte pe ramurile copacilor inundând natura cu ciripitul lor minunat, iar animalele blânde profitând de libertatea lor cutreierau bucuroase câmpiile și dealurile din jur. Dar cei mai fericiți decât tot și toate erau oamenii și copiii lor. Soarele cu cât urca mai mult pe cer, cu atât se minuna mai tare de ce vedea pe pâmânt. Oamenii erau peste tot în natură, lucrând fiecare ce știa, dar mai mult ca orice, soarelui i se umpluse inima de focul bucuriei privind jocurile și veselia molipsitoare a copiilor de pe pământ. Aceste minunății divine, alergau neobosite împletindu-se cu razele soarelui calde, fericiți din cale afară atunci când erau însoțiți și de animăluțe blânde, care se zbenguiau alături de ei pe câmpii și în ape limpezil care nu puteau fi ocolite de bucuria copilăriei. Căci trebuie spus: odată terminate cele create de Dumnezeu, liniștea cerului, a pământului și a oamenilor s-a transformat într-o veșnică frământare. Totul era și este ca într-un mușuroi de furnici care nu au stare, dar care nici nu se plictisesc niciodată, mai ales când este vorba de oamenii care se chinuie toată viața să lase în urma lor lucruri frumoase și valoroase pentru urmașii lor. Numai timpul tăcut din fire, care participase la tot și toate știa că lucrurile și oamenii se vor schimba de la o zi la alta, ca și anotimpurile naturii. Dar despre toate harurile, darurile și misiunea omenirii pe pământ, găsiți scris în cărțiile lumii, pe care vă propun dragi copii să nu le ocoliți niciodată. Cărțile au cele mai interesante subiecte și povești de viață, din care toți oamenii au avut și avem de învățat.
La un moment dat bunicuța își dăduse seama că nu mai este ascultată, fiindcă întrebările copiilor pentru unele nelămuriri povestite de ea încetase de mult timp. Aruncându-și privirea drăgăstoasă peste copilașii adormiți, bunica văzu cum sub pleoapele ochișorilor ascunși se zbăteau ca niște fluturi rătăciți în bătaia vântului imaginile viselor îngerești însoțite de o respirația ritmică, ca ale ceasurilor vii din piepturile lor, întreținătoare de viața. Liniștea adâncă cuprinsese totul, în sobă focul abia mocnea, copiii dormeau liniștiți fără nicio grijă și fără să mai apuce sfârșitul poveștii. Ridicându-se fără zgomot de pe scaun, bunicuța făcându-și repetat semnul crucii se aplecă peste fiecare pătuț sărutându-și pe rând comorile sufletești, adică nepoții, fără să îi trezească din somnul adânc care le-a cuprins făpturile. Apoi trecând în vârful picioarelor pe lângă paturile copiilor se duse și ea la culcare. Știa că a doua zi va trebui să continue finalul poveștii, ca să-și mulțumească nepoții curioși, dar să le și răspundă zecilor de întrebări, rămase în coadă de pește, adică neexplicate.
Familia și educația copiilor fac parte din echilibrul sănătos al vieții.
Dacă copiii sunt primele minuni ale minunilor, atunci
Familia fără surâsul copiilor este ca biaserica fără clopote și sfinți.


21-01-2021

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!