Pe patul nostru nu se află nimeni. Sunt Eu, ești Tu. Azi locul acesta era plin de întuneric. Eu eram pe loc, tu erai strălucire. Secundele erau fluturi pe care amândoi încercam să îi prindem cu o plasă invizibilă de gânduri. Te privesc prin pielea ta catifelată, respir prin părul tău plin de zulufi cârlionțați și haotici, și admir liniștea din mine cu o curiozitate ieșită din comun. Azi ești minunea de o clipă, fericirea unei flori așteptate și răsărite peste noapte. Azi nu mai văd deloc întunericul de pe cer. Văd doar două stele puternic strălucitoare, care nu știu ce putere au, ce lumină au, ce pot face în acest univers. Sunt ochii tăi, naivi în necunoașterea puterii lor.
Iubita mea, auzi strigătul inimii mele când îți spune că te iubește? Auzi cu adevărat ce simt eu în cușca făcută din coastele tale, simți cum vibrează de dorul sufletului meu?
Vreau să aud un ecou puternic, un răspuns puternic la strigătul meu, un răspuns puternic la disperarea care cuprinde fibra din scutul care îmi apără inima de durere. Ești acolo iubita mea? Ești acolo cu urechea în pulsul meu? Ești în același loc cu mine, pe aceeași treaptă, în același nor, cu aceleași gânduri? Vreau să te întreb dacă sufletul tău vrea să îl urmeze pe al meu în toate lumile viitoare? Oare unul din noi poate înnebuni în lipsa celuilalt? Oare tot pe tine te căutam și în viețile anterioare?
Acum adun o lacrimă reală din realul acesta prin de realități. O simt cum mă plesnește poate pentru ultima dată. O simt cum se scurge pe pielea necoaptă de viață. Ce pot face?
Visez cum respir aerul respirat de pielea ta, cu nasul îngropat în curbura gâtului tău, de a cărui minune nu știe nimeni. Sunt singur și minunat că eu am norocul să fac o poză în timp, pe retina simțurilor mele, a tot ce înseamnă minunea care ești tu, Iubita mea. Vreau să nu beau decât umezeala buzelor tale și să mă îmbăt cu vise trecute în testamente prăfuite din gânduri de deșert acoperite.
Îmi iau pătura valurilor din suflet și încerc să o aștern pe pat, întinsă lângă tine, liniștită, cu vise sub ea, cu furtuni tumultoase deasupra. Îmi este dor de zâmbetul tău care îmi liniștea sufletul. Îmi este dor de pasul dintre două bătăi ascultate de urechea mea dreaptă, săpată pe pieptul tău, la adăpostul ochilor închiși în dorință și visare. Acei ochi care aleargă să prindă fluturi de secundă cu atâta disperare.