Ai putea să lași măcar pentru cinci minute fereastra deschisă
aerul curat intră în casă ca o mânuță de iasomii și plină cu mult bine
ți-a cotrobăit, nițel, prin piept îți hărțuiește plămânii, te umple cu ”fuoi de stejar”
”fuoi de stejar” e un fel de narcotic foarte tare
cred că și foile de stejar ar putea deveni la o adică niște tutun pentru pipă
dar haidem să nu exagerăm
stejarii sunt scumpi ar trebui să îndesăm foarte multe nesperanțe
aproape că ai sta numai în maieu dar ți-e frică de urși
de gemete străine de prin păduri cu femei străine și urși
nu știu de ce să ne fie tuturora frică de urși
nerăsplătite comete, pe deasupra covoarelor, și suntem oameni
oamenii suntem doi urși dar suntem și ceva mai leneși
suntem lenți de la frică și sub lumini, dragule
știi lumea pare un candelabru așezat pe margini de întuneric
și cu multe stele pictate, în ea
știai că Dumnezeu s-a făcut, de fapt, de câteva miliarde de ani, nevăzut
caută, pesemne, alte lumi cu vecinătățuri, surpriza surprizelor
stelele sunt, de fapt, majoritatea niște picturi centrimetico-milimetrice de fapt milimetrice
de ce nu e Proxima Centauri centrimetică
din cauza aceasta, par toate, la fel, pe cer
neținându-se seama de mărime sau de măsura teoretică a distanțelor solare
și totuși, stelele sunt toate la fel, așa arată, la fel
nu știai, ba știai, nu, nu e iluzie optică,
când ar fi trebuit să fie de fapt variabile,
vezi o stea mare, vezi o stea mult mai mică,
cam așa... proxima centauri ar trebui să fie pe cer mult mai mare
să semene cu un soare minon, c-un cartof.
dar nu. steaua uriașă ar fi luminat, de pildă,
mai mult decât cea mijlocie
mai ales dacă e mai aproape de Terra
decât o stea de pildă mai mică
dar noi avem în schimb parte de un cer uniform
Nu e poate pictat?
de ce nu seamănă Proxima Centauri cu un cartof?
nu e prea mare, cum să fie, ei, vezi... optica denaturată înseamnă de fapt un acvariu stelar
dar e mult, pesemne, și în iluzia parcelată...
cosmosul e o iluzie parcelată, cu stele? dar ce sunt, de fapt, stelele?
nu cred că inventez, eu așa zic, soarele și stelele, mă joc, de fapt și de drept,
cu iluziile
dar, într-o zi, o să am dreptate când mă scufund în comete
ei vezi, mistria marelui meșter îmi întunecă, chiar azi, unele zări
în pădure, miroase a comete și-a pește
mai ieri, cred că știi, Dumnezeu pictase doar trei și ceva de miliarde de galaxii
Ți-am pregătit ceva bun câteva clătite cu gem de căpșuni
nu ai nimic împotrivă
că dulcele postului e dintr-o pungă uriașă cu fructe mari, de la gheață,
nu fac reclamă la Edenia pentru simplul fapt că au niște frigidere de producător uriașe
și pentru că nu mă cheamă eduard
stai liniștit, căpșunele ei al meu e prea bun
pentru că e rar
prin pungă se mai văd niște frunzișoare cu un pic de pământ
încă și mai bun gemul, totuși, pentru că a fost preparat tocmai la timp
și cometele seamănă, da, cu niște peștișori care se unduiesc prin cosmos
ai zice că sunt pui de pește proaspăt născuți
mormoloci
nu, cum să îi mănânce broscuțele?
și ele au fost niște mormoloci acum universalizez specia
sunt câteodată haotice,
un fel de Sperie-Ciori,
cred o coadă de cometă să fie, de fapt, foarte rece
totuși, nu sunt foarte sigură
nu, nu e fierbinte codița cometelor, cum să fie fierbinte
este numai bună să nu fie confundată, de fapt, cu o stea
steaua e mașteră, cometa e mașteră
de-asta nu e prea aprinsă, ci se lasă purtată mai departe,
e visătoare și dulce, pesemne, cometa! visează!
din vin, mai sunt trei sau patru măsuri
de fapt, pahare
cred că steaua-de-vin e o metaforă absurdă
nu o voi folosi niciodată
da știam că vinul este, de fapt, foarte bun
numai necunoscătorul să aprecieze un vin rose, un bărbat niciodată
dar de pildă... trandafirul roșu de pământ
nu-i așa că s-a auzit ploaia cum cade? sunt uzi trandafirii?
dacă ți-ai imagina, un astfel de trandafir?
pesmne să ții, prea mult, un om, în ger, sau în fereastră
e cel mai prost lucru pe care l-ar putea face o femeie
te apuci de zidit din zăpadă prieteni
și păsări
te confundă cu un fel de mamă
îi lași lângă zidul clădit, și nimeni nu urcă.
nu confunzi, pe nimeni, cu un om de zăpadă
dar și oamenii și zăpada se topesc ca o bucățică de gheață
dacă îi atingi
așa că te-am luat de guler și te-am băgat în pădure
casa mea e pădurea și laptele gras
mai cred că sunt făcută din lapte
pe sub deal, trec sentimente amenințări și omul e, de fapt, Culegător
multe ciuperci, pe toate le adună
și nimeni nu îi scade păcatele
îmi fac, mâine, din lapte, un fel de râu și în el să îmi spăl neputințele
până la care vârstă sunt de fapt neputincioase femeile sau sufletele femeilor
numai femeile frumoase făceau baie în lapte de măgăriță
se zice că e bun pentru ten că e baie cu iasomie și lapte
când inima îți bate prea tare, îți spun, să continui să rămâi, cu mine, în trenuri
se spune că dragostea sperie
e ca un iepure, fuge
eu spun că dragostea numai se teme și numai se sperie
o ia de-a dreptul la fugă, o iau,
sunt prea uriașe clătitele acelea
da sunt și pentru un marinar cu poveștile la el
pesemne te iubesc doar dacă visezi numai la bărcuțe cu pânze
împingi la ele pe râuri străine și pe la păduri unde se arată tot felul de râuri cu apa albastră
până mă azvârlu afară
oricare femeie îndrăgește, de fapt, visătorii, dar nu exagerat;
prea mult vin ai turnat în pahar iar mie îmi place
de fapt ginul
numai ușor îndulcit
nu nu pun zahăr în el cum să pun
chiar și apa tonică e dulce, de fapt
ai fi surprins să afli cât de mult zahăr ar conține
chinina de fapt reprezintă tot farmecul;
păcălici
e un bufon de substanță
știi că e mai dulce apa tonică decât căpșunele proaspăt
cum să îți spun dar chiar e mai dulce
din când în când la calorifer mai apar o mână de șerpi
atunci dau naibii restaurantul înstrăinaților
și mă relochez într-unul mai apropiat
cred că nici măcar tu nu ai înțelege, de fapt...
îmi iau o hăinuță subțire
foarte subțire
și mă regândesc tocmai în patrulaterul cu iarbă de-afară
îmi imaginez că ies, noaptea, în stradă
și mă basculez tocmai în spațiul cu iarbă lungă
genunchii îmi ating ierburile
și ierburile îmi ating amândoi genunchii
miroase a miei... sunt albi și cuperozele e un fel de cuvânt la plural
numai o oaie ar mai lipsi
nu vreau să îmbătrânesc
..................................
nu-i bai, ne alungă copiii cu păpușile Barbie, încă, în mâini, pentru că suntem prea mari și prea bătrâni pentru ei
vise nu mai păstrăm, suntem mari
însă, dorințele ne aseamănă, azi, cu niște bujori uriași
da, și cu oile ne aseamănă, suntem oi
așa zic copiii
nu avem bastonul oierului,
avem numai pofta de râu,
avem pădurile,
visăm să ne retragem coatele în sate și să furăm niște rufe străine
puse la înălbit de niște femei foarte frumoase
nici noi nu am ști ce să facem cu ele, dar pare interesant;
văzusem azi niște cutiuțe de lemn prin care zburătăceau bilețele
spune-mi, tu crezi în noroc?
desfă, o dată, bucățica de ciocolată amară
și spune-mi, ce scrie de fapt?
nu e o inepție cu bilețele, cum să fie, sunt un fel de papagali mari
care ciugulesc ce nu trebuie
e multă știință, e runa
dar ți-e o secundă frică de papagali pentru că nu știi ce spun
nu îți mai dau vin, prea mult ai băut
încep să mă amețesc de la un poem prea lung scris întocmai ca un răvaș;
peste mine, se scutură vișinii
ca niște oameni bătrâni care se privesc
osteniți
într-o primăvară

S-au amestecat cu zăpadă toți oamenii încât nu mai ști în ce anotimp suntem, de fapt
da și satele și fântânile cu cumpănă s-au amestecat
unele cu altele
Lala, Lola, Lana, Lora
Luana, Lulu, Luci, Lu
Luna, Lua, Lu-Lu-Lu!
peste mine, se scutută
se prăbușesc, toate, peste spatele meu (dar după ce am
mâncat cele două clătite cu gem
și după ce am băut tot ginul
cu tine.)

porumbelul ascuns la tine sub sân
pene de pasăre ascunse la tine sub sân
trandafirul
ascuns la tine sub sân
hey la la la...
la la... la...
trubadurul, de facto și de drept, al pământului.