Voi crea acum muzica ideală a viitorului.
Muzica poate fi mai bună cu mai multe note, ar fi mai complexă şi mai precisă.
Deci dacă pe claviatura de 88 de note muzicale a orgii, pianului, sintetizatorului electronic muzical adăugăm noi note rezolvăm problema.
Între fiecare, oricare două note alăturate de pe claviatura cu 88 note introducem 88 de note muzicale între care există aceleaşi relaţii, raporturi, raporturi între frecvenţele notelor ca între cele 88 note muzicale obişnuite pe care le avem acum la pian.
Adică vom crea mii de noi note muzicale pe claviatură, note care funcţionează după aceleaşi legi muzicale ca şi notele muzicale actuale, de pe claviatura pianului. Între notele nou create şi cele 88 note muzicale actuale de pe claviatura pianului există acelaşi raport muzical al frecvenţelor sonore şi al intervalelor de frecvenţă, aceleaşi relaţii muzicale şi legi muzicale ca între cele 88 note actuale de pe claviatura pianului.
Apoi, în acelaşi fel, între fiecare două note alăturate nou create vom adăuga alte 88 note şi repetăm procesul la infinit, creând o infinitate de noi note muzicale prin adăugarea repetată a seturilor de 88 de note între noile note alăturate nou create.
Deci muzica indiană sună mai bine decât muzica occidentală care sună mai bine decât muzica chineză pentru că fiecare are mai multe note decât celelalte.
Dar această metodă cu o infinitate de note se poate crea mai bine şi precis la sintetizatorul muzical electronic şi la computer, la supercomputere, ca o claviatură virtuală cu o infinitate de note prin care se plimbă muzicianul, alegând orice grup de 88 de note sau grupul de oricâte note vrea el pentru a cânta.
La vioară obţinem asta aşezând degetul pe corzi între note şi nu exact pe note, în diverse locuri.
Precizia şi complexitatea acestei muzici cu trilioane de note sunt infinite, depăşind de trilioane de ori muzica actuală.
O metodă şi mai bună este următoarea, prin care se poate cânta muzica contemporană, muzica nouă, de obicei lipsită de reguli:
Muzicianul îşi creează în computer sau în sintetizatorul muzical orice sunete care nu sunt note sau orice note vrea, note care au orice frecvenţe sonore.
Între aceste sunete sau note muzicianul creează, inventează în computer şi sintetizator muzical orice relaţii sonore, reguli muzicale, metode de a cânta şi tehnici muzicale, orice muzică şi orice ştiinţă muzicală vrea, care pot fi complet diferite de muzica actuală şi notele, ştiinţele ei.
Adică muzicianul creează orice muzică vrea, cu sunete noi şi reguli noi şi note noi, inexistente acum, cu oricâte note sau fără note şi fără reguli.
Asta înseamnă că muzicianul poate cânta orice, inventa orice muzică având deci inventivitate infinită. El nu mai este limitat de cele 7 note muzicale, care nu pot cânta decât o mică parte din muzica universului.
Aceasta e muzica viitorului pe care o cânt eu.
Acum pentru a cânta muzica viitorului avem nevoie de un sintetizator muzical avansat, care are sunete cât mai precise, poate cânta cu cât mai multe note şi acorduri muzicale şi sonore, are comenzi prin holograme şi claviatură virtuală afişată în holograme, are sunet surround şi supercomputer muzical care e simultan biologic-fotonic-cuantic, are memorie şi viteză de calcul şi viteză de transfer a datelor cât mai mari şi are inteligenţă artificială şi comenzi vocale dar are şi claviatura mecanică obişnuită a sintetizatoarelor muzicale actuale, mufă pentru setul de boxe surround externe şi alte îmbunătăţiri ideale, importante, necesare, corecte, isteţe.
Melodiile deosebite şi isteţe actuale sunt cele în care acelaşi sunet e cântat simultan însă diferit de membrii corului şi orchestrei, trecând de la unul la altul continuu şi transformându-se în fiecare clipă sau atunci când trece de la un muzician la altul.
Boxa ideală are doar membrană sferică, fără carcasă, arată ca un difuzor sferic cu membrană sferică.
Carcasa distorsionează sunetul, alterându-l nociv şi modificând sunetul natural transformându-l în sunetul strident al unei cutii.
Sala ideală de muzică are forma sferică, e goală, fără obiecte înăuntru. Muzicienii se află pe o plasă de sârmă cu ochiuri mici în centrul sferei sălii, în punctul de intersecţie al razelor sferei sălii, adică centrul geometric al sferei. Plasa de sârmă nu reflectă sunetele, nu le distorsionează.
Sunetele se distorsionează când se lovesc de obiecte, când se reflectă din pereţi deviind şi intersectându-se, lovindu-se între ele, cu interferenţe aiurea între ele şi când sala creează ecouri. Adică sunetele se amestecă aiurea.
Dar în sala sferică fiecare sunet se deplasează pe o rază a sferei de la muzicieni spre pereţi şi reflectându-se din pereţi se întoarce pe aceeaşi rază a sferei pe care a circulat adineauri ajungând nealterat, nemodificat înapoi la muzicieni în centrul sferei.
Astfel sunetele mergând fiecare pe altă rază nu se întâlnesc, ciocnesc, intersectează şi deci nu se distorsionează, bruiază, modifică aiurea reciproc şi nu au ecouri aiurea. Sfera e forma perfectă a universului, fără colţuri, muchii, erori, diferenţe care în muzică dau distorsiuni sunetului. Deci sfera e sala muzicală ideală şi cu cât e mai mare sfera sălii, cu atât distorsiunile sunt mai mici, sunetul muzical e mai bun.
Spectatorii nu au fotolii, stau jos direct pe sol pentru că şi fotoliile reflectă, deviază aiurea, distorsionează sunetul.
O sală sferică mare şi uşoară, rezistentă la cutremur se construieşte din ţevi uşoare de oţel, panouri de acril sau de plastic, care sunt uşoare, incasabile, elastice, rezistente şi au vibraţie muzicală bună.
Aşa ar suna ideal festivalul Enescu şi marile concerte, concursuri muzicale pe glob.
În sala sferică de muzică şi de studiu al sunetelor nu vor exista obstacole, obiecte pentru că ele distorsionează, reflectă aiurea sunetul şi dau interferenţe aiurea între sunete, ecouri aiurea.
Sala sferică este perfect sferică în interior, arată ca o sferă goală, pereţii formează o sferă goală fiind perfect netezi, din acril, formând o cavitate sferică perfectă. Sala sferică este identică cu o uriaşă minge de ping pong din acril, dacă mărim mult o minge de pingpong obţinem sala sferică sau membrana sferică a difuzorului meu sferic.
Spectatorii pot sta în exteriorul sălii sferice, privind fiecare la muzicieni prin o gaură cât mai mică de mărimea feţei aflată în peretele exterior al sălii. Cu cât gaura din perete e mai mică cu atât distorsiunea sunetelor e mai mică. În interior sala nu are podea dreaptă, tavan drept, pereţi despărţitori, ci podeaua şi tavanul sunt chiar peretele exterior sferic al sălii, al marii mingi de ping pong. Dacă spectatorii ar sta în sală, sunetele se reflectă sau blochează în ei şi din ei distorsionându-se. Dacă totuşi unii vor să bage spectatorii în sală, ceea ce eu nu accept, atunci spectatorii vor sta pe podeaua sferică a sălii, pe podeaua curbă a cavităţii sferice mari a sălii.

Ordon conducătorilor planetei să realizeze, construiască toate aceste invenţii şi idei din acest text al meu.
Aştept idei, iniţiative şi acţIuni ale tuturor oamenilor care să realizeze, construiască ideile şi invenţiile mele din acest text.
Această muzică pe care v-am dăruit-o depăşeşte cu un miliard de ani nivelul muzicii actuale, omenirea ar fi descoperit-o după un miliard de ani de cercetări în muzică.
Sunetul Ideal, adică sunetul cel mai bun, corect, isteţ, desăvârşit din Univers este principalul scop al muzicianului.
Acest Sunet Ideal se obţine prin exerciţiul de vocalize cu cele 7 vocale, A, Ă, Î, E, I, O, U efectuat în felul următor:
Umplem la maxim plămânii cu aer, apoi emitem vocal o vocală lung, continuu, egal (fără oscilaţii, variaţii, ondulaţii, schimbări ale înălţimii, frecvenţei sunetului) până golim plămânii de aer şi nu mai putem rosti, emite vocala.
Apoi reluăm exerciţiul cu aceeaşi vocală, repetând cât putem exerciţiul. În fiecare zi facem exerciţiul pe rând cu toate cele 7 vocale, exersând un timp egal pentru fiecare vocală. Nu forţăm, exersăm cât putem şi în timp, în ani de zile mărim timpul de exerciţiu cu vocale gradat, cât putem.