O fi şi-o păţi, până s-or nimeri
Frunzele de tei să cadă
Chiar când inima mea începe să vadă
În fiecare frunză, o amintire
Şi-o bucurie, din inima ta

Pe farul meu, de-ar fi să jur
Clipele mele s-ar aduna toate
Cu clipele tale şi împreună ar face
Noduri de suflete calde



Lărgim peisajul un pic
Să se simtă mai bine că-i sărbătoare
Zi ploioasă, de stat în casă
În poziţia pisicii, la fereastră,
Sau în pat, lenevind la un careu
De cuvinte rătăcite, încrucişate
Deşertate din deşertul deşertăciunilor
În mijlocul cărbunilor pe care cade-o scânteie
Din raza stelei căzătoare spre mare
Născându-se o insulă nouă, în arhipelag,
Motiv pentru ultimul prag
În spaţiul lui Niciodată-Atunci
Devenit Întotdeauna-Acum

Azi ţi-am cerut cărbune şi creioane să-ţi desenez
Ultimul şi penultimul meu crez
Poemul care se plămădeşte
Acum este pus la dospit
Creşte, creşte, creşte
Până când cineva se trezeşte
Şi citeşte:



Nici nu mi-am dat seama cum şi când
Mi-am luat flanela de lână
Împletită de tine special pentru mine
M-am trezit cu ea pe pieptul meu
În vreme ce tu căutai
O rimă pentru bâldâbâc

Cu cărţile-n braţe
Şi cu „Aceeaşi mare”
Scrisă pe jumătate
Pe raftul lui Picasso
Stau şi ascult cântecul dimineţii
Concertul de la ora cinci
Dat de o sfârlugă de cintezică
Un Corb al lui Aurică
Şi Cioara Dorinei de la Timişoara
Cu care stau de vorbă mai mult
Dimineaţa, la prima cafea, şi seara

Dacă-mi deschizi tu rubrica comentariului
Voi posta astă-seară ceva de genul
Acum, pentru altădată
Dacă nu, voi posta mâine la mine-n rubrica
La ce te gândeşti?

Azi, ploaie mare, ca de vară
De dimineaţă până spre seară
Apoi a ieşit curcubeul
Mamă, mamă, mamă
Ce curcubeu viu colorat

La mine-n atelierul de la pescărie
Pânzele albe s-au umplut de portrete
Portretul Păsărarului a ieşit din ramă
În locul lui, acum stă, portretul tău, mamă...

Cu toate amintirile adunate de jur-împrejur
Pe plaja cu suflet, sub curcubeul trecător
Se lucrează încă la piramida de nisip
Acum, pentru altădată...

“Vorba aceea” este
Vorba mamei de la Timişoara...
Când se apropie seara
Şi “amurgul devine albastru”
Luna, Soarele, stelele şi cerul ne sunt toate
Mult mai aproape decât Jumătate de Infinit

Cei plecaţi se întorc în amintirile dintâi
Coarda subţire cântă cântarea “Mai rămâi”
Aşa se făcu cerul albastru de azur…

Aveam în Catedra de Matematici
De la Academia Mircea cel Bătrân
Tot felul de sfinţi şi de sfinte
Andrei, asistentul lui Memet
Gheorghe, asistentul lui Ilie
Ion, Ioan, Ştefan, Vasilica şi Gavrilă
Lista se extinde cu Maria-Bibliotecara
Care dirija lectura Şefului de Stat Major
Mare iubitor de poezie
Atmosfera între civili şi militari era
De respect şi admiraţie reciprocă
Până la invidie...

Lui Andrei îi spuneam Păcală
Până-n ultimul moment când
Ne-a păcălit pe toţi şi-a plecat
În griuri rafinat colorate,
Portretul este gata în mintea mea

Azi, de ziua Sfântului Andrei
Din toate părţile, mare bucurie
De la librărie, Ana îmi scrie

“O mare parte din cărțile cerute au fost puse deoparte pentru dumneavoastră. "Poemul care se împotriveşte" de Traian T. Coşovei nu se găsește la noi în rețea, iar "Călătorie în jurul omului" de Alexandru Stermin a fost comandată.
Zi frumoasă, Ana”






Constanţa, Marţi, 30 Noiembrie, 2021