1.Pro-sinele orientează omul înspre asertiv, pozitivități şi întăreşte calitățile.

2.Non-sinele îndreaptă omul înspre negativități şi îi dă apetență înspre falsități, duplicități şi defecte.

3.Non-dianetica nu produce niciun efect asupra vieții, pe când pro-dianetica îi induce pozitivările.

4.Non-dianetica dă apetență omului înspre non-urile augmentând negațiile.

5.Un potențial valorificat la maxim diversifică şi dă amploare aptitudinilor.

6.Potențialul valorificat la minim simplifică viața, o încadrează pe suprafața ființării şi evidențiază aptitudinile grosiere, rudimentare, pasiunile minuscule şi pseudo-urile corelate cu surogatele.

7.Omul care accede la imanența sa îşi accesorizează viața cu profunzimi.

8.O creație absorbind valoarea se impregnează cu aseitate şi rezistă exegezelor.

9.Non-creația invadată de clişee maximizează platitudinile şi are drept sursă non-vocația.

10.Gregarul cu veleități creative este de fapt un neofit de care se ataşează non-creația.

11.Gregarul are o existență uniformă, rectilinie şi secvențială ce nu poate urma hiperbola.

12.Artistul deține o dianetică în care creativitatea este arhetip şi conduce mentalul împreună cu imaginativul.

13.Când dianetica guvernează viața, omul îşi apreciază mintea, sufletul, sinele şi spiritualitatea şi dezagreează şi detestă materialismul.

14.Veleitățile nu pot atrage veridicitățile, ci se ramifică în irealizabil, inadecvat şi nejustificat.

15.Veleitățile cu tente de utopii sunt intangibile ființării pe care o orientează înspre falsități şi iluzii.

16.Conjuncturile au aspecte avantajoase şi favorabile pentru oamenii care ştiu să le valorifice şi tente de dezavantaje şi non-benefic în cazul oamenilor superstițioşi, pesimişti şi fatalişti.

17.Omul veleitar îşi construieşte sensuri încărcate cu utopii, iar ambițiile sale sunt malformate având drept sursă o voință necristalizată.

18.Omul pragmatic şi-a epurat realismul de idealism şi respinge veleitățile, cristalizându-şi ontologia.

19.Pragmatismul leagă realismul la predeterminarea manevrând consecvențele şi respingând versatilul cu prelungiri în inedit şi schimbări.

20.Idealismul preferă utopiile pe care le modelează în aspirații şi idealuri pliate pe sensurile incitante.

21.Pragmatismul nu agreează versatilul în care întrezăreşte neaşteptatul, necunoscutul şi hazardul pe care le ocoleşte cu obstinație.

22.Iluziile au similitudini cu simulacrele şi mistificările, iar miezul lor are consistență de vacuitate.

23.Neînțelesul corodează cunoaşterea, pe când înțelesul o extinde.

24.Ontologia caută esența vieții pentru a o grefa pe a fi-uri, cu scopul de a le umple golurile ființiale.

25.O viață în care a pătruns non-esența îi dizolvă prea-plinul şi o predispune la vacuități, nimicnicii şi neant.

26.Esența creației e sacră, în timp ce substanța ființială e impregnată cu laic, profan, teluric şi impur.

27.O esență creațională cu grad ridicat de puritate îi sublimează creației valorile, dimensiunile şi sincretismul.

28.O ființare esențializată se debarasează de detaliile disparate şi accesează perspectiva, ansamblul şi întregul.

29.O ființare înțesată cu goluri şi hiatusuri se conectează la non-exponențial şi are perspectiva obturată de fragmentar.

30.Non-ființarea dacă se prinde de ființare inserează în ariile ei nimicul, neantul şi vacuitățile.