Mistrețul parcă spărgea aerul pe negândite
El nu făcea asta din frica de moarte
Poate voia ca întrecerile între oameni ofilite
Recunoscătore firav amintirea lui s-o poarte

Dar el vedeta care înspăimânta cu a lui cale
Nu se-nsera, consuma lumina,, făceam focul zeu
Probabil ieșise la o zbenguială cercetând cărare
Vrând să vadă dacă mai e dușman, el se credea mereu

Și mie mi-e frică de moarte deci am voia bună
Ajuta avertismentele mele multe primăveri
Îmi atăta altcineva asta nesgârcinduse la puteri
De a face focul mai mare și grohăitul a foame sună

Trebuie spus și tatei că e dator cu cinsteli
Mistrețule tu furi puțin nu-mi pasă de tine
Prietene nu te pot răsplăti special doar cu beri
Facem focul ca o morală pentru frica ce nu va veni