Cred că una din minciunile cele mai mari pe care le spunem tinerilor este aceea că munca este calea. Spre succes, spre un viitor mai bun, spre bogăție, spre fericire.
Cumva râvna a devenit o valoare la care cu toții ar trebui să adere, ca și cum ar putea înlocui talentul, inteligența, motivația, vocația și dedicarea.
Sunt convins că în zecile de ore petrecute în ateliere, cu dalta sau pensula în mână sau cu portativul in față, marii artiști nu au muncit nici măcar un minut.
Că nu poți boteza "muncă" ceea ce faci din pasiune, din imbold lăuntric și din dorință de autoperfecționare.
Cândva, acum câteva mii de ani, o dată cu revoluția agrară, oamenii au fost siliți să deprindă munca. S-au găsit în situația de a schimba libertatea și aventura primordiale ale vânatului și culesului pentru orele de robotit în soare.
Dar cred că indemnul la muncă a devenit o valoare musai a fi inoculată tinerilor atunci când au apărut primii șmecheri. Primii bogați. Cei care i-au convins pe ceilalți că pământul, recoltele și produsul muncii altora sunt ale lor. Dar că munca este bună, mai ales a celorlalți cărora le stă foarte bine muncind.
Societatea nu ar fi funcționat și nu ar funcționa nici acuma dacă am admite subit că munca e pentru fraieri, pentru sclaveți, pentru cei care nu o pot evita. Că omul nu a fost sortit să muncească decât ca expresie a inegalități sociale și că îndeobște răsplată muncii este îmbătrânirea prematură, bolile și beteșugul prematur și frustrarea de a vedea permanent cum roadele acestui efort se duc mai întâi la alții.
Realizați cum s-ar bloca societatea dacă această realitate, pe care o intuim cu toții, ar fi dezvăluită copiilor!
Și nu este vorba doar de munca privită ca generatoare bogăției altora. Că pentru asta poți inventa roboți.
Este vorba de munca- așa zisă virtute, care te așează la locul tău în societate. Loc care nu este acela de a-ți urma visele. De a performa din pasiune și a contribui din liber arbitru, nu din constrângere.
Este nevoie să muncim ca să nu concurăm pe potentați la nivel de poziție în societate și de fericire. Să nu periclităm această ordine socială care se perpetuează de mii de ani, cu stăpâni care merită ce e mai bun și sclavi învățați că munca este singura cale spre succesul pe care în fapt nu îl ating niciodată.
Ar trebui in context să ajutăm copiii să își găsească motivațiile și talentele, să le educe și să le dezvolte, producând din vocație, nu din nevoia de a-și vinde pe nimic toate acestea de dragul de a trage la jug.