ce faci dragule,
te întreb ca atunci de parcă aș sta lângă tine
liniștită
sfioasă te țin de mână, îți trec palma prin păr, punem întrebări (cât de mici),
facem viața să-și vadă de-ale ei noi de-ale noastre,
ne sărutăm, fără tumbe, fără să epuizăm toate subiectele,
întreabă-mă dragule, zi-mi: - bună maria, ce faci ?
iar eu să-ți spun: - în afară de amenda luată am avut o săptămână bună.

*un polițist pistruiat a ieșit din tufiș: - te grăbeai, conduci cu viteză,
- nu am simțit nimic, pot să jur, nu mă grăbeam,

îi dau dreptate, posibil de pe margine se vede mai bine

o fi adevărată zicala, altfel, nu cred în zicale (quotes) cum nu cred nici în tratatele (emil - sau despre educație), dar nici în băbuțele a la sofi loren care dansează rock-n-roll, își trăiesc a doua tinerețe pe fbook.

să nu-ți faci griji, în zilele noastre e simplu să plătești o amendă, incredibil de simplu,

gândește-te la cei de-acum șaizeci de ani aveau de-a face cu-n polițist roșcat, o funcționară neagră în cerul gurii, stăteau la coadă,
aveau de-a face și cu cei de la coadă.
nu știu cum se întâmplă dar în zilele noastre parcă totul e făcut în așa fel încât să poți greși ușor dar și să poți plăti ușor,
mult mai ușor decât în alte vremuri,
am evoluat, toate se fac cu ușurință, greșești civilizat, plătești civilizat,
te îmbolnăvești civilizat, mai din ușor, te și lecuiești mai din ușor,
până și poezia se scrie mai vesel: vorbeam la serviciu cu o colegă (româncă),
mă întreba ce fac:
- fac aia, fac ailaltă, am făcut și cealaltă,
colegul englez trăgea cu urechea, la un moment dat zice: - you romanians are very sexual people, you fuck all day long,
iam răspuns cu mândrie: - cam așa stă treaba la noi cu verbele.


***

într-o zi mi-au dat lacrimile, am plâns,
un prieten m-a făcut să-mi dau seama: - scrie mai cu foc, cu putere,
fii atentă, zice: - oamenii caută să stoarcă adrenalină din orice, și din rahat,
cui îi pasă de poezia ta când se zboară pe marte se construiesc trenuri hyperloop,
îți dai seama, poezia este în competiție cu toate teribilismele de pe lumea asta,
iar poezia ta se târâie ca o broască țestoasă.

***

mi-am dat seama că nu am făcut nimic teribil la viața mea,
e groaznic,
să nu faci nimic teribil la viața ta e groaznic.

lovitura la ceafă, cum făcea învățătoarea colegului de bancă,
ridica mâna: - de ce dați tovarășa învățătoare, ce-am făcut,
- dau tocmai pentru că nu ai făcut nimic, prostule.

*mi se rupea inima pentru el, dar pe de altă parte stăteam pitită ca un iepuraș speriat: - bine că nu sunt eu cea lovită

aș fi putut să mă ridic în picioare să-i pocnesc și eu una tovarășei să-i sară mucii pe geam,
să-i fi rupt un deget, să o fi mușcat de picior ca un câine turbat devotat drepturilor omului, pentru că turbătura știe
și ei copiii sunt oameni

puteam face multe ca să-mi apăr colegul
dar nu am făcut, mai degrabă în sinea mea eram convinsă că nu voi fi lovită niciodată așa ca el.


***

am realizat cât de periculos este să faci totul așa cum trebuie,
sau cum se cere, să vrei mereu să fie doar bine, să vrei să fii doar bun


jack london s-a dus în alaska să caute aur, dar eu ce-am făcut,
la anii lui căutam broaște în râpa lui mămuța,
am furat un pumn de cireșe de la țața soltana, dar cine n-a furat cireșe de la țața soltana,
am sărit un gard să rup un măr, dar cine n-a rupt un măr.

am plâns: - ce să scrii, toată lumea scrie pe rupte dar tu
pe unde să mai scobești dacă n-ai fost în stare la viața ta măcar odată să-ți crești manichiura
să zgârii și tu ca o hienă, să urli ca un leu.

am început să urăsc cumințenia, am început să urăsc binele,
ascultarea, pe mama, pe tata, satul, țara aia fără buzdugane care face revoluții doar cu poezii,
urăsc toate lucrurile frumoase care m-au afectat,
soarele, ziua, florile, pământul, mi-au stricat viața (iar acuma
mi-au stricat și viața de poetesă) la gândul ăsta am vrut să arunc o bombă

sunt hotărâtă, pusă rău, vreau să fac ceva teribil

să nu-mi plâng de milă, e păcat să-mi plâng de milă,
sunt unii care n-au furat nici cireșe,
dar nici n-au pupat broaște.