decât poezia când se coace ca un fruct

ca o pâine acolo în lumea ei

iar la ceasul cuvenit își ia avânt prin fereastra minții

prin dulceața gurii

își poartă liniștea-n spate spre lumea lumii

ca atunci când și noi ne-am desprins de cuib

unul câte unul, unul câte unul

ba chiar și câte doi

ne-am desprins ca boabele de spic

puiul de cuib, pământul de cer, noaptea de zi

ca luna de soare

și sudoarea frunții

și laptele mamei

sufletul de corp și corpul de suflet,

poezia renaște

porumbel ce cunoaște liniștea prin căldura inimii

zboară zboară zboară