agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-05-14 | |
singur cu două mâţe care-n nadir sar insistent pe
clanţa dormitorului din interes dar mă mint că au grijă de mine. o nouă zi în cuşca de beton în care mă simt şoarece în cuşcă de elefant. acasă nu e aici ci casa care m-a dat vamă lumii. în afară de zgură rugină şi veştedă rutină ce mai am mai presus de la viaţă? cărţile şi cutia de vise a lumii virtuale. pendulez între ele. obişnuinţă curiozitate nărav habar n-am. deschid cutia şi vă citesc gândurile în fiecare dorind să mă regăsesc. culeg doar frânturi de întreg. uneori mi se pare că-i doar um vânzol de care pe care fără suport real ci doar chinuite cuvinte fantezii fantazii de parcă adevărul trăirii e un ciumete fără căutare şi numai bun să primească şuturi în... când înţepenite andrelele gâtului dor dau clic şi prezentul orb şi surdo-mut tăcere-i şi întunericul gol. mă-ntorc cu bucurie la cărţi căutând alinare. le privesc. cuminţi mă aşteaptă poeţii întrupaţi în cuvinte cu privirea să-i şterg de praful uitării. acum parcă cineva îmi poartă mâna şi o iau pe cea mai umilă în fapt o bucată de carte galbenă-n filă de la pagina 37 la 210. îmi sare în ochi o strofă care mă uimeşte: "Îşi are soarta ei oricare viaţă, Şi de greşeală nimenea nu scapă. Eu, întărindu-mi sufletul mereu, N-am teamă de apropierea morţii." mă-nfiorează marele-adevăr. mă regăsesc în el. dar cine îmi vorbeşte? un anonim din timpul dinastiei Han. dau foaia. un alt anonim sau poate tot acela zice: "La miazăzi soldaţii luptă, dar Ei de murit la miazănoapte mor. În tot ţinutul pretutindeni zac, Neridicate trupurile lor. Boceşte-i, corbule, că numai tu Le eşti acuma mai aproape. Ei au murit dar nimeni n-are De dânşii grijă să-i îngroape. Deodată se scufundă luna-n lac Şi stuful a rămas fără podoabe... Toţi caii buni s-au prăpădit Şi-au mai rămas doar nişte gloabe. De-atâtea angarale şi podvezi N-ai vreme nici de seceră să-ţi vezi. Ce au cu oamenii de-i poartă-aşa La muncă grea din zori şi până-n noapte? Ba să ridice-un târg la miazăzi, Ba nu ştiu ce să facă-n miazănoapte... Dac-am avea conducători cu cap, Soldaţii care, dis-de-dimineaţă Pornesc la luptă crâncenă ar fi Şi la sfârşitul zilei tot în viaţă." schimb miazăzi cu răsăritul şi cu apusul miazănoapte şi mă înfricoşează gândul la cât adînc de adevăr trăiesc şi eu la depărtări de douăzeci şi trei de veacuri acelaş adevăr de parcă anonimul de atunci nu-i nimeni altul decât eu întors din viitor în timpul lor... .............................................
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate