agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 314 .



Canarul...
personale [ ]
pentru ”nedesăvârșirea nedesăvârșitului”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2024-01-15  |     | 



Te iubesc, dar este un cuvânt care intră de plictiseală, pe geam
ca o pasăre galbenă, un canar mic și galben
un fel de ghem de pene
care se zbat tare în ciuda trupului firav
Și e frumos
canarul
bate din aripi, este drăguț și e dulce, ca chihlimbarul din miere
cules de la Soața Domnului
dintre florile ei...

Se zbate și privește pe la mine prin casă și cântă...
nu seamănă cu o privighetoare
ci cântă viersuri subțiri
mai subțiri decât pasărea lunii ”Lunie Dui”, dalb
eu sunt prea răgușită și mă simt urâtă, dacă îl privesc,
am (și) complexe și mi-e rușine de ploaie și de aceea nu mă plictisesc,
ba da, sunt frumoasă, și numai mă prefac
îmi pun platoșă
cu părul, până la brâu, acoperindu-mă
am un păr până la brâu
îl apăr, pe el, dacă plouă astăzi, mâine
îl îngrijesc
pun ploaie, pe mine, în casă, e cald, bârnele s-au dat deoparte, din șură
dar, se văd toate stelele, nu plouă, acum, peste nimeni
atunci, eu cred că există un sens din toate acestea
iau, o mână paie
din șura înaltă, cu cai subțiri, în ea, armăsari, unde nu mai stă chiar nimeni
doar bunicul când aducea otavă nouă și usturoi să pună, chiar la intrare
ca să se usuce, pentru sosurile pe care oricum nu erau pentru cei străini
nimic, nu este pentru cei străini,
pentru că, în casă, sunt prea multe verișoare frumoase
ele nu se mărită la repezeală și nu se dau de printr-ale casei oricui
dar paiele sunt, deja, luate, sunt foarte albe și proaspete ba sunt chiar și uscate

le țin, în mână, posacă, nu știu, prea bine, cum se face o casă de paie
”Vrei să îți fac un cuib?”
”Ți-l faci tu?”
Te iubesc... ”Te iubesc...”
Soarele se zbate, la mine în cameră, și încălzește canarul,
trupul lui auriu
este nevinovat ca o bucățică de aur, care nu se știe, ”din ce mâini ai scăpat...”
este canarul meu, lăsați-mi-l...
pielea lui e călduță și piciorușele ”șoade”
nu mai ascult muzică,
nu mă mai uit, împreună cu mămuca, la niciun serial prea prostesc
așa ca de obicei
mamă, iubesc un canar, ”Mă iubești, măi canarule, m-ai iubi?” ...Te iubesc...
ci am de grijă de un suflet,
de al tău suflet,
se zbate, asiduu, prin cameră, și o clipă mă atinge pe-un umăr
și se lasă, pe palmă.
mi se zbate sufletul de căldură, prin mine.
sunt doar o femeie, este mic și galben, tremură, căci are o inimă mai mare, decât el
și e mic, inima îi acoperă aripile și capul. Apoi, canarul este mai mare decât un înger prelung și de abur
”Cine te păzește?”
”Îngerii! Îngerii sunt tot ce am, în afară de ceilalți canari.”
Acum, îi cunosc tresărirea micilor aripi, pe care și le bate foarte repede,
ca un fel de morișcă foarte dulce, de piele și aripi...
Un fel de morișcă...
Ce faci, ciocănești înghețată?
Aripioarele lui îmi par moi și delicate, sunt de unt și se zbat repede, repede,
ca acelea de vrăbiuță
dacă vi s-a întâmplat să țineți în mână și din acelea.
Un gând să îmi reteze toată speranța și nepriceperea, plânsul, din mine
Să mă reteze pe mine, din mine, rădăcinile
să mă umple de, neprețuită, nepriceperea;
Caduc,
Copilului de lapte, care prea sunt;
și cum soarele s-a dus din casa mea, atunci canarul s-a luat după soare
s-a dus după el
a venit noaptea și luna, luna s-a băgat în carnea mea albă
până în os.
A tăcut, nu mi-a zis nimic, luna este un fel de platoșă, dar nu e ca și canarul
”Sunt femeie, ești lunatică”
”Eu sunt lună, sunt feminină”
iubesc luna, e în osul meu alb, s-a băgat, ca în smântână, și zace... Zăcem...
M-a uns, cu albastru
ce e albastrul?...
Ce faci, plângi? De atunci, nu am fost, prea evident, fericită.

Care păsări, de soare, sunteți albastre?
un, foarte simplu, albastru,
Un cui, care mă ține murdară, de henna aproape indiană, pe o frunte cred neîmplinită
o broboană albastră
și am știut, atunci, că trebuie să iubesc, în viața aceasta, un bărbat.
Văzusem, o lună m-a uns, cu albastru, pe frunte
și niciodată, de atunci, nu am mai fost foarte fericită.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!