Mă-ntorc în sat
cu tălpile gemute,
cu vise reci
uitate de demult,
și scriu cu pași
înceți, sălbatici,
limbaj pierdut
pe crestele de țurțuri,
mesajul nupțial.

Tu mă descalți
cu ochii tăi de roze,
sub pletele de pomi
abia-nfrunziți,
și mă săruți cu
tandrele fioruri
de flori albastre
care tac cuminți.

Tu mă aștepți în sat;
secretul nostru,
iar eu, furișul
nopții pe-nserat,
și-ntreaga rugă le
împart cu tine;
întregul Univers
a-ngenuncheat.

Și stăm tăcuți
o vreme, încă una
pân”zorile șoptesc
pe geana mea,
iar ochiul meu
deschis cu grijă,
te sparge-n vise
sub lumina ta.

Tu mă cuprinzi încet
în ziua toată,
eu mă aplec sub vocea
ta de sfânt
și-nmărmuriți, sub
inima de piatră,
tu sufli viață iar
în ce-am greșit.